„Cardinalul Alexandru Todea (1912-2002) face parte dintre acei oameni mari din Biserica Greco-Catolica, formati la Blaj si în înaltele scoli ale Apusului, caractere umane exemplare, oameni care au preluat crezul Scolii Ardelene, l-au trait si, testamentar, l-au transmis peste timp. De aceea, în Biserica Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica, va exista întotdeauna o „noua Scoala Ardeleana” definita prin credinta, cultura, eruditie, o linie dreapta, nesovaielnica în viata, neacceptarea niciunui compromis, spiritul de jertfa…
Alexandru Todea s-a nascut la 5 iunie 1912 în comuna Teleac, judetul Mures, fiind al 13-lea copil din cei 16 ai familiei Gheorghe si Maria Todea. Urmeaza clasele gimnaziale la Reghin, iar cele superioare la Liceul Român Unit „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj. Aici locuieste la Manastirea Asumptionistilor, „Casa Domnului”. Blajul l-a învatat ca ceea ce înalta pe om este autoritatea sa morala.
Dupa un an de studii teologice la Blaj, Mitropolitul Vasile Suciu îl trimite la Roma, la Colegiul „De Propaganda Fide”, acolo unde au studiat si si-au închegat personalitatea si cultura Gheorghe Sincai, Petru Maior si alti oameni de seama ai Bisericii Greco-Catolice. A fost hirotonit diacon în 1938, de catre Episcopul de Cluj-Gherla, viitorul Cardinal Iuliu Hossu, si sfintit preot un an mai târziu, la Bunavestire.
Imediat dupa obtinerea doctoratului în Teologie, în 1940, revine la Blaj, unde este numit secretar mitropolitan si profesor de religie la „Scoala Normala de Fete” si la Liceul „Sfântul Vasile”. Pentru tineri, publica lucrarile: „Pentru tine învtatoare apostola” (1942), „Cascada Tineretii” (1943) si „Rugaciunea tineretului” (1945).
În octombrie 1945 i se încredinteaza „Parohia Româna Unita din Reghin I” si „Protopopiatul”. În aceasta calitate, la Reghin, l-au precedat mari personalitati, e suficient sa amintim numele lui Petru Maior, reprezentant de seama al „Scolii Ardelene”. Aici va functiona pâna la suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica – în toamna anului 1948 este arestat întreg episcopatul greco-catolic, preotii, canonicii, protopopii, profesorii de teologie si religie si multi credinciosi pentru refuzul de a-si parasi religia si a trece la ortodoxie. La 1 decembrie 1948, prin decretul 358, Biserica Unita cu Roma a fost scoasa în afara legii si toate bunurile ei au fost împartite între Stat si Biserica Ortodoxa. Act nedrept prin care „s-a nesocotit rolul esential pe care Biserica Româna Unita cu Roma îl avusese în istoria culturii si civilizatiei românesti (Cristian Vasile, „Între Vatican si Kremlin” – Biserica Greco-Catolica în timpul regimului comunist, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2003, p. 5). Act nedrept pentru urmasii Episcopului Inocentiu Micu Klein…
Pentru atitudinea anticomunista Parintele Alexandru Todea a fost arestat de mai multe ori. La a sasea arestare, la 14 octombrie 1948, reuseste sa evadeze de la Securitatea din Reghin si sa traiasca ascuns.
Pentru continuarea vietii Bisericii Greco-Catolice în clandestinitate, Sfântul Scaun Apostolic a hotarât consacrarea de noi episcopi. Consacrarea episcopala a parintelui Todea a avut loc la 19 noiembrie 1950, în capela-baptisteriu a Catedralei „Sfântul Iosif” din Bucuresti. A fost sfintit Episcop de Cezaropolis, auxiliar pe lânga Episcopul Ioan Suciu al Blajului. Consacrarea a fost celebrata de catre episcopul romano-catolic Iosif Schubert, de fata fiind doar Parintele George Gutiu, cu care noul episcop va împartasi o parte din suferintele detentiei si persecutiei si care, dupa 1989, va deveni episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla.
În 31 ianuarie 1951, Episcopul Alexandru Todea a fost arestat, iar în februarie 1952, la procesul Tribunalului Militar din Bucuresti, procurorul i-a cerut condamnarea la moarte, mentionând „periculos pentru societate”. La sfârsitul procesului a fost condamnat la „munca silnica pe viata”.
A trecut prin aproape toate închisorile din tara, la început a fost închis la închisoarea din Sighet, unde erau episcopii Iuliu Hossu, Ioan Balan, Valeriu Traian Frentiu, Ioan Suciu si Tit Liviu Chinezu, acestia trei din urma acolo s-au stins din viata, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune.
Pe drumul Golgotei, apelativul „banditule” i-a însotit viata. A fost „sef de maturoi”, dar maturatul i-a dat posibilitatea de a acorda asistenta spirituala multor detinuti, profitând de câteva clipe de neatentie a gardienilor. Marturia celor care au supravietuit închisorilor pune în lumina respectul de care se bucura în rândul tuturor. În lucrarea memorialistica „Închisoarea noastra cea de toate zilele”, Ion Ioanid îi face portretul: „Tip de preot luptator. Profund credincios, devotat Bisericii lui prigonite si totodata cauzei românesti. Todea se bucura de un respect unanim, impunându-se în ochii tuturor ca un adevarat vladica” (Silvestru Augustin Prundus, Ierom, OSBM – Clemente Plaianu, preot-prof, „Cardinalul Alexandru Todea” – la 80 de ani, 1992, p. 31).
La transferurile condamnatilor de la o închisoare la alta, acestora li se puneau lanturi la picioare. La un astfel de transfer, în gara Teius trenul având o stationare mai lunga, Episcopul Todea a celebrat Sfânta Liturghie, acolo în tren, cu lanturile la picioare – Era lunea Rusaliilor si aniversarea zilei sale de nastere…
Prin Decretul Nr. 411/1964, sunt eliberati toti detinutii politici, sunt eliberati si episcopii auxiliari greco-catolici supravietuitori, I.P.S. Iuliu Hossu ramâne pe mai departe în prizonierat, la Manastirea ortodoxa Caldarusani, fara sa i se permita vreodata reîntoarcerea la Cluj. Preasfintitul Alexandru Todea, dupa 16 ani de detentie, se stabileste la Reghin.
Ignorând pericolul, abia ajunsi în libertate, episcopii refac, în conditiile ilegalitatii, capitlurile eparhiale. Reiau pastorirea credinciosilor, desi sunt urmariti în continuare. Purtându-si suferintele „cu discretie si demnitate”, P.S. Alexandru Todea si întreg episcopatul încep seria memoriilor adresate autoritatilor de stat pentru obtinerea libertatii Bisericii Greco-Catolice. Unele memorii sunt semnate de toti episcopii, altele, personal, de P.S. Alexandru Todea, dar toate dovedesc curajul celor care le-au redactat si sunt marturie ca Biserica Unita „a continuat sa existe”, chiar alungata din bisericile ei si din toate bunurile, nu însa „din sufletele credinciosilor ei”. Acestor memorii nu li s-a raspuns niciodata, în nici un fel. În „Documentul nr. 18”, adresat Presedintelui Nicolae Ceausescu, P.S. Alexandru Todea reproseaza acestuia „Dumneavoastra stati de vorba cu toti strainii numai cu greco-catolicii din România nu stati de vorba…” Situatia adevarata a Bisericii Greco-Catolice este prezentata clar: „Biserica Unita nu a dat nici de buna voie, nici silita, nici batjocorita, nimanui nimic din drepturile ei. Biserica Unita nu a dat nimanui nici o încredintare de trecere la Biserica Ortodoxa. Nimeni nu a avut nici o delegatie sa o reprezinte în asa-numitele întruniri de reunificare. Deci, ea exista. În mod abuziv este împiedecata de a-si exercita drepturile garantate de legislatia tarii si de legislatia internationala” (Cardinal Alexandru Todea, „Luptele mele – Un strigat în pustiu vreme de un patrar de veac”, Ed. Dacia, 2003, p. 164, volum care contine o parte din memoriile Cardinalului). Analizând lucrarea, Acad. Camil Muresan afirma: „Desfasurate pe o durata de aproape douazeci de ani, memoriile constituie, prin consecventa cu care au fost redactate si înaintate, o proba de curaj, de elevatie morala, de neînfricare a superioritatii spiritului asupra fortelor nocive care-l înconjoara si vor sa-l darâme. Calitati care îl definesc, în primul rând, pe autorul demersurilor. Dar nu sunt numai ale lui; ele au izvorât dintr-o comunitate de credinta care, prin multi ca el, si le-a pus în valoare, timp de sute de ani” (Op. cit, p. 8).
P.S. Alexandru Todea este cel care a fost la capatâiul Cardinalului Iuliu Hossu pâna în ultimul moment al vietii acestuia si i-a preluat cuvintele testamentare: „Lupta mea s-a sfârsit, a voastra continua…”
În Conferinta Episcopala din 30 aprilie 1985, analizându-se situatia în care se gasea Biserica Româna Unita, „în vederea unei adevarate remedieri „este ales Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Excelenta Sa Alexandru Todea „cu toate drepturile si datoriile prevazute de Conciliile noastre Provinciale si de normele canoanelor universale în vigoare”. Odata cu alegerea de mitropolit a P.S. Alex. Todea, Biserica Greco-Catolica începe sa desfasoare o activitate publica bine reliefata, sunt mai multe hirotoniri de preoti, se deschid capele, adevarate locuri de pelerinaj, casele preotilor devin si ele capele, se citesc „Pastoralele”, se practica devotiunile catre Sfânta Fecioara Maria, în special Sfântul Rozar, viata spirituala se intensifica.
Dupa obtinerea libertatii în 1989, I.P.S. Alexandru Todea va fi, în noile conditii, Administrator Apostolic cu putere de jurisdictie asupra Arhidiecezei de Alba Iulia si Fagaras, iar din martie 1986 Mitropolit al Bisericii Unite. Se reface toata ierarhia catolica din tara si începe munca de rezidire a ceea ce a fost distrus. Dificultatile care i-au stat în fata Mitropolitului au fost nenumarate. Abrogat Decretul 358/1948, restituirea bisericilor si a bunurilor confiscate trebuia sa aiba loc imediat, crestineste si legal – situatie nici pâna azi rezolvata. Împotriva Bisericii Greco-Catolice s-a declansat o campanie de calomnii si neadevaruri care amintesc anul 1948… Toate acestea l-au întristat, le cunostea bine, nu era însa persoana pe care aceste rautati sa-l copleseasca, avea în el ceva din harul si curajul Apostolilor.
Instalarea la Blaj a I.P.S. Alexandru Todea nu s-a facut usor, cu atât mai mult recuperarea Catedralei. De altfel, în tot Ardealul, Sfintele Liturghii s-au oficiat (în unele localitati si azi) în parcuri, în locuinte particulare, camine culturale; chiar instalarea Mitropolitului s-a facut în Câmpia Libertatii. Meritele Bisericii Blajului au fost voit sterse, dar si cuvintele lui Nicolae Iorga: „Biserica Unita este o fericire pentru noi, în afara de tot ce a dat ea în glorioasa Biserica de la Blaj, si gloria aceasta nu i-o poate lua nici o pasiune, nici o nedreptate, ci este un motiv pentru care aceasta Biserica are dreptul sa se aseze dârza în fata dreptului sau si sa nu-l dea nimanui” (Silvestru Augustin Prundus – Clemente Plaianu, op. cit., p56).
În Consistoriul din 28 mai 1991, I.P.S. Alexandru Todea, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, a fost creat Cardinal, Papa Ioan Paul al II-lea motivând: „ … Noua ni se pare ca tu esti înzestrat cu renumite daruri si ca bine ai servit Biserica Catolica si te-am ales în Colegiul Purpuratilor Parinti, proclamându-te cu a Noastra Putere Apostolica CARDINAL PREOT…” Era o recunoastere a valorii atât a Bisericii Greco-Catolice, cât si a Mitropolitului ei, Alexandru Todea.
În 1994 Cardinalul Alexandru Todea s-a retras din conducerea Mitropoliei Blajului, din motive de boala.
La vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, imobilizat într-un scaun cu rotile, Cardinalul Alexandru Todea a mers la Bucuresti sa-l întâlneasca pe Sfântul Parinte. L-au miscat cuvintele Papei: „Astazi sunt aici a va aduce omagiu voua, fii ai Bisericii Greco-Catolice, care marturisiti de trei secole, prin sacrificii uneori nemaiauzite, credinta voastra în unitate. Vin acum sa dau glas recunostintei Bisericii Catolice si nu doar ei; întregului univers crestin, tuturor oamenilor de bine voi le-ati oferit marturia adevarului care îi va face liberi”.
Între acei marturisitori ai credintei s-a regasit pe sine si Cardinalul nostru… Poate, într-o strafulgerare a amintirilor, i-au revenit în fata atâtea suferinte îndurate, lanturile purtate… La înscaunarea de Mitropolit, la Blaj, pe Câmpia Libertatii, spunea în cuvântul sau cât este de dureroasa viata lipsita de micile bucurii, pretul imens al acestora… Parintele Alexandru Todea s-a lipsit de ele o viata întreaga ca sa ne dea noua bucuria mare de fi azi în Biserica noastra… Pentru toate acestea acum, la centenarul nasterii sale, evocându-i martiriul, îi aducem prinosul recunostintei si rugaciunile noastre.