„La sfârsitul saptamânii trecute (16-18 Martie 2012), 25 de tineri cu vârste cuprinse între 12-19 ani din Marghita, Suplacu de Barcau si Ciocaia au participat la exercitiile spirituale organizate de Protopopiatul de Marghita în colaborare cu Biroul Pastoral pentru Laici din Oradea.
Locatia acestor exercitii spirituale, aleasa de parintele protopop Zorel Miclaus, a fost Padurea Neagra, o mica localitate situata la 36 km de Marghita, o zona linistita, departe de zgomotul oraselor si a tehnologiilor moderne si potrivita pentru o astfel de activitate.
Tema aleasa a fost „Bucurati-va mereu în Domnul!” (Fil 4,4), acceasi tema pe care tinerii din întreaga tara o vor aprofunda la Întâlnirea Nationala a Tineretului Catolic, ce va avea loc la Iasi în luna iulie.
În prima seara, au avut loc activitati de cunostere si Calea Sfintei Cruci, o rugaciune pe care tinerii au trait-o foarte profund, fiind impresionati de suferintele lui Cristos, prezentate cu ajutorul unor imagini din celebrul film, „Patimile lui Cristos”.
Ziua de sâmbata a început cu celebrarea Sfintei Liturghii oficiata de catre pr. Endre Erdody, care a fost alaturi de noi întreaga perioada a exercitiilor, si de catre pr. Adrian Podar, invitat sa tina meditatiile pentru tineri. Înca din timpul predicii, pr. Adrian Podar le-a captat atentia tinerilor prin modul inedit de a le transmite mesajul lui Cristos, apelând la dialog si la exemple concrete. Astfel, tinerii au înteles ca fiecare dintre noi ne putem identifica cu Levi, deoarece Dumnezeu ne cheama pe fiecare în parte si toti avem o vocatie spre fericire, pe care o vom putea atinge, daca vom avea urechile larg deschise si vom deschide ochii pentru a-L gasi pe Isus.
Prima meditatie propusa a fost legata de identificarea prezentei lui Isus în viata noastra, analizând cercul încrederii de la vârsta copilariei, atunci când acceptam cu bucurie toate persoanele si activitatile propuse pentru acea vârsta si pâna la momentul în care crestem si în cercul nostru de încredere dispar pe rând toate persoanele si lucrurile care ne faceau fericiti, ramânând doar sinele, iar apoi doar un mare gol care ne face tristi. Motivul nefericirii, al prezentei golului este din cauza ca l-am exclus pe Dumnezeu din viata noastra, dar în momentul în care ne îndreptam înapoi spre El si-i ascultam chemarea, cercul încrederii se transforma în cercul credintei care ne asigura bucuria si împlinirea.
Dupa aceasta meditatie, tinerii împartiti în trei grupuri de discutii au raspuns la câte trei întrebari încercând sa identifice propriul cerc al încrederii, prezenta lui Dumnezeu în viata lor, sa descopere care sunt avantajele si dezavantajele trairii credintei si sa gaseasca modalitati pentru a-l pastra pe Isus în inima lor. Tinerii au colaborat foarte bine, chiar daca pentru o parte dintre ei era prima experienta de acest fel, de a vorbi în public, de a prezenta în fata tuturor concluziile grupului.
Dupa prânz, am avut bucuria sa-l primim în mijlocul nostru pe P.S. Virgil Bercea, venit sa-i salute pe tineri si pe organizatori, fiind bucuros de locul ales pentru exercitii si de a-i întâlni pe cei prezenti. Primind binecuvântarea sa, Preasfintitul a mers mai departe la Zalau, pentru a-i vizita si pe tinerii din Simleu Silvaniei, prezenti la exercitiile spirituale organizate pentru ei.
Tot la amiaza, am avut parte de un timp de relaxare pentru a ne bucura de soare, de natura, de aerul curat.
A doua meditatie a fost despre importanta sacramentului Spovedaniei si al primirii lui Isus în Sfânta Taina a Euharistiei. În discutiile pe grupuri, tinerii au raspuns la întrebari legate de Postul Mare, au descoperit ca este importanta orice mica renuntare pentru Isus.
Dupa meditatie, tinerii au avut posibilitatea sa se spovedeasca, moment care a concluzionat exercitiile spirituale.
Duminica, dupa celebrarea Sfintei Liturghii, au avut loc concluziile. Fiecare participant si-a exprimat parerea despre zilele petrecute împreuna si a împartasit cu ceilalti cel putin un lucru pe care l-a învatat si pe care doreste sa-l puna în practica.
Dorim sa-i multumim parintelui protopop Zorel Miclaus pentru organizarea exercitiilor spirituale, dar si pentru prezenta sa în fiecare zi alaturi de tineri, parintelui Adrian Podar, care a sustinut frumoasele meditatii si le-a captat atentia tinerilor, implicându-i în dialog si ajutandu-i sa se deschida sa sa-si spuna punctul de vedere, parintelui Endre Erdody, paroh la Ciocaia, pentru disponibilitatea si prezenta sa în acest sfârsit de saptamâna si pentru celebrarea Sfintelor Liturghii, Biroului Pastoral din Oradea care a colaborat cu Protopopiatul de Marghita si a ajutat la buna desfasurare a activitatilor, precum si la animarea grupurilor de discutii si a momentelor recreative si tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul.
Samânta fiind semanata, speram ca roadele sa le culeaga Biserica de mâine, în speranta ca tinerii vor cauta mereu sa faca voia Domnului si sa aiba parte de o viata curata si sanatoasa în Cristos.