„La 1 septembrie s-a încheiat a XII-a editie a pelerinajului anual care se face pe jos si se întinde pe o distanta de aproximativ 165 de km, între localitatile Simleu Silvaniei si Sighetu Marmatiei.
La eveniment au participat peste 120 de tineri din mai multe zone ale tarii: Bihor, Salaj, Satu Mare, Maramures, Cluj, Bacau, Iasi, Neamt, dar si din strainatate – Italia. De remarcat prezenta unui grup numeros de copii foarte mici, între 9 si 14 ani. Ca în fiecare an, scopul pelerinajului a fost de: rugaciune (zilnic Sfânta Liturghie, Rozariul, multe cântece religioase, devotiuni si „rugaciunea pentru Beatificarea Episcopilor Greco-Catolici morti în faima de martiri sub regimul comunist”), jertfa (suficient daca ne gândim la cei peste 160 de km de mers pe jos prin soare sau ploi, caldura, renuntarea la somnul de dimineata, la internet, televizor, distractii, la zece zile de vacanta …), cinstirea episcopilor si a tuturor victimelor comunismului, un salut si o încurajare a comunitatilor parohiale pe unde trecem (înca mai sunt comunitati încercate, care se roaga în conditii improprii – capele improvizate sau chiar în strada – Sisesti, Maramures) si nu în ultimul rând pelerinajul este o provocare pentru TINE(RI).
Anul acesta a fost dedicat în mod deosebit cunoasterii vietii episcopilor care au murit în închisorile comuniste, învatând de la ei ca trebuie sa fim tari în credinta, fideli identitatii si chemarii primite prin botez, „Credinta noastra este viata noastra” spunea Cardinalul Iuliu Hossu.
Întrucât pelerinajul s-a desfasurat aproape în acelasi timp cu Întâlnirea Mondiala a Tinerilor de la Madrid, ne-am lasat condusi de mesajul Sfântului Parinte Papa Benedict al XVI-lea adresat tinerilor cu ocazia acestui eveniment. „Înradacinati si întemeiati în Cristos, tari în credinta” (Col 2,7).
Pentru întreg drumul nostru, care nu este unul ca oricare altul, ci un drum de credinta, de convertire, de rugaciune si jertfa, ne-am înarmat cu rabdare, dragoste, modestie, sobrietate si credinta. Pelerinajul s-a încheiat la Cimitirul Saracilor de la marginea Sighetului în data de 28 august. În ziua urmatoare, 29 august, când biserica sarbatoreste Taierea Capului Sfântului Ioan Botezatorul, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie ce se celebreaza în incinta fostei închisori.
Pelerinajul din acest an a fost o reusita, de aceea vrem sa multumim Bunului Dumnezeu pentru vremea buna, pentru puterea pe care ne-a dat-o si ocrotirea pelerinilor, ferindu-ne de incidente. Multumim Ierarhilor nostri pentru ca au binecuvântat si sustinut acest pelerinaj, în mod deosebit Preasfintiei Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, Congregatiei „Don Orione” si calugarilor sai, pr. Mihai Fecheta, pr. Florian Gui si pr. Valeriano Giacomelli, calugaritelor de la Beius, Maria si Antonella, celorlalti preoti însotitori, Ioan Aciu din Oradea si Constantin Muresan din Cehu Silvaniei, si tuturor binefacatorilor, preotilor si credinciosilor nostri, în mod deosebit cei din parohiile: Simleu Silvaniei, Badacin, Zalau, Bocsa, Bocsita, Bulgari, Cehu Silvaniei, Ulmeni, Remeti pe Somes, Miresu Mare, Baia Mare, Sisesti, Harnicesti, Giulesti, Vadu Izei, Sugau, Sarasau, Sapânta, Sighetu Marmatiei, precum si parohiilor de provenienta a pelerinilor si familiilor lor.
„Pelerinaj Simleu Silvaniei – Sighetu Marmatiei, 22 august – 1 septembrie 2011”,
