„În cursul zilei de 13 octombrie 2010, în cadrul celei de-a V-a Adunari Generale, P.S. Virgil Bercea a intervenit în cadrul lucrarilor Sinodului Episcopilor reunit la Vatican în sesiune speciala pentru Orientul Mijlociu, prezentând în fata parintilor sinodali un material din partea Bisericii Greco-Catolice din România.
În cursul aceleiasi Adunari Generale, a luat cuvântul rabinul David Rosen, director al Departamentului inter-religios al Comunitatii ebraice americane si al Institutului Heilbrun pentru raporturile interreligioase, care este si responsabil cu dialogul dintre crestini si lumea ebraica.
Prezentam, în continuare, discursul P.S. Virgil tinut la sinod.

Sfinte Parinte,

venerati frati în episcopat,

dragi frati si surori în Domnul,

Vin din România, Gradina Maicii Domnului, cum a numit-o Servul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea pe timpul vizitei sale istorice din 1999, acel memorabil pelerinaj al sperantei, împlinit spre a-i întâlni pe frati si în cautarea unitatii.
Îi multumesc Domnului si Sfântului Parinte, Papa Benedict al XVI-lea, pentru cinstea care mi-a fost acordata, fiind invitat la aceasta adunare sinodala, icoana vie a Rusaliilor, în care, asemenea ucenicilor lui Isus, suntem reuniti în jurul Succesorului Sfântului Petru, temelia unitatii si a comuniunii noastre, invocând harul si lumina Spiritului Sfânt.
Doresc sa fac referinta la punctele 36-40 din Instrumentum laboris al actualei reuniuni sinodale privitor la libertatea religioasa si de constiinta, dar si la punctele 43-48 privitoare la emigrare, respectiv 118-123, în care sunt indicate perspectivele de viitor si îndemnurile la speranta încrezatoare.
Sunt multe aspecte care unesc Biserica noastra Româna cu Bisericile surori ale Orientului Mijlociu: înainte de toate este faptul de a fi o „turma mica”. Si Biserica Greco-Catolica din România îsi îndeplineste misiunea sa aflându-se în minoritate; o prezenta însa viguroasa în decursul istoriei tarii noastre, fiind expresia acelei sinteze fericite si providentiale de a fi în deplina comuniune cu scaunul lui Petru, având în acelasi timp bogatia tezaurului traditiei spirituale, liturgice si disciplinare bizantine.
Fiind catolica si unita cu Papa de la Roma si fiind mereu un aparator si marturisitor al libertatii de credinta si constiinta, Biserica Greco-Catolica româna a fost pusa în afara legii din dispozitia expresa a lui Stalin. Astazi ne consoleaza exemplul si marturisirea de credinta a martirilor nostri, morti în închisorile de exterminare comuniste, uitându-ne la curajul lor luminat de credinta si speranta. Este vorba tocmai de ceea ce spunea primul cardinal român, Iuliu Hossu, creat in pectore de catre Papa Paul al VI-lea: „Credinta noastra este viata noastra”: este perla cea mai de pret pe care Domnul ne-a încredintat-o si pe care avem datoria nu doar de a o pastra cu sfintenie, ci si de a o face sa straluceasca mai mult, luminata de Cel care este Lumina lina, Mântuitorul nostru Isus Hristos.
În fata curajului de a marturisi al acestei Biserici, Papa Pius al XII-lea, de pie memorie, în scrisoarea sa apostolica din 1952, Veritatis facientes, exprima dorinta de a „saruta lanturile cu care Biserica este înlantuita în România”, deoarece dintre cei 12 episcopi catolici români, martiri si marturisitori ai credintei, nu s-a gasit nici un Iuda tradator.
Trebuie sa amintim, în acest moment, vizita în România, între 6-10 mai 2010, a Eminentei Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregatiei pentru Bisericile Rasaritene, când Eminenta Sa a dorit sa cunoasca mai de aproape realitatile Bisericii noastre, pentru a putea împartasi cât mai bine bucuriile si durerile noastre. Cu acea ocazie, Cardinalul Prefect compara tinutul Sighetului, un loc autentic al exterminarii multor prelati si credinciosi ai nostri, cu un adevarat antimis, o corporala care contine relicve si asupra careia Biserica îsi celebreaza Liturghia sa de suferinta si de speranta.
Dragi frati din Rasarit, suntem chemati alaturi de voi sa înfruntam împreuna sfidarile timpurilor noastre: puternicul val al emigrarilor si globalizarea cu toate provocarile si idolii acesteia, despre care ne-a vorbit Papa Benedict al XVI-lea, pe care suntem toti chemati a le demasca. De asemenea, aceeasi situatie a emigrarii – pe care niciodata nu am mai experimentat-o de-a lungul istoriei poporului român – unde dintr-o populatie de 22 milioane de cetateni, aproape 5 milioane sa se gaseasca în celelalte tari europene si în lumea întreaga, aflati în cautarea unei vieti mai bune, deschide posibilitatea unei confruntari rodnice si a unei îmbogatiri reciproce.
Profit, de asemenea, de ocazie pentru a exprima o calduroasa multumire prelatilor Bisericii latine din Occident, pentru sustinerea manifestata fata de Biserica noastra în decursul ultimilor 20 de ani. De asemenea, as dori sa multumesc si pentru disponibilitatea cu care sunt primiti preotii si credinciosii nostri în structurile diecezelor occidentale.
„Nu te teme, turma mica” (Lc. 12,32): încercarile si suferinta pun în lumina pretioasa libertate de constiinta si posibilitatea de a putea exprima liber propria credinta, precum si demnitatea persoanei umane, o icoana vie a Creatorului. Încurajati si consolati credinciosii vostri. Emigrarea împartasita cu adevarat este benefica tuturor; prin urmare sa ne tinem mereu privirea îndreptata spre Isus, primul care a trebuit sa se mute pe pamântul Egiptului, pentru a putea primi de la el acel elan mereu reînnoit, pe care apoi trebuie sa îl transmitem mai departe credinciosilor nostri si comunitatilor noastre.
Sa trecem asadar de la suferinta la libertate; de la emigrare la speranta, de la lacrimi la bucurie, deoarece bucuria noastra este Hristos! Aceasta este dorinta transmisa din partea Bisericii Greco-Catolice Române fratilor din Orientul Mijlociu cu care suntem uniti în marturisirea si trairea aceleiasi credinte.
SHUKRAN! (Multumesc în araba)

† Virgil BERCEA