„„Cu blândul Isus, sa ne binecuvânteze Fecioara de Sus”.
În viata Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice si a Eparhiei de Oradea, anul 2009 este un an aniversar, an în care s-au marcat cei 95 de ani de la înfiintarea Reuniunii Mariane de la Oradea.
Aceasta „sarbatoare” din viata Reuniunii Mariane de la Oradea a dat prilejul membrilor ei sa-si împartaseasca bucuria cu marianistele si marianistii Eparhiei noastre si ai celorlalte Eparhii, care, la sfârsitul lunii septembrie, s-au gasit la Oradea cu prilejul,,Întrunirii Mariane Arhidiecezane”.
Orice moment aniversar, pe lânga tot ce este sarbatoresc în el, este si o ocazie de a privi în urma pentru o mai buna cunoastere, cu atât mai mult la 95 de ani de la o întemeiere, dar si pentru a putea schita perspective de viitor.
In Biserica Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica, încercarile de constituire a Reuniunii Mariane se situeaza la începutul secolului al XX-lea, la Cluj-Napoca, Blaj si Iojib, judetul Satu Mare, dar prima Reuniune Mariana înfiintata oficial, aprobata de un Episcop, în cazul nostru Episcopul Demetriu Radu, este cea din Oradea, la data de 11 ianuarie 1914.
Din istoria „întemeierii” notam câteva momente. La sfârsitul anului 1913, Protopopul de Oradea Ioan Gent, parohul Bisericii Oradea-Olosig (biserica Seminarului), împreuna cu Canonicul Samuil Ciceronescu, cu preotii-profesori de la Academia Teologica si cu mai multi intelectuali hotarasc înfiintarea Reuniunii Mariane „Sfânta Maria”. La 28 decembrie, dupa Sf. Liturghie de la Seminar, s-a tinut adunarea de constituire. Au fost de fata Vicarul Episcopiei, Rector al Seminarului, Pr. Dr. Florian Stan, preoti si laici. Dupa rugaciunea „Împatate Ceresc…”, cântata de toti cei prezenti, Protopopul Gent a deschis lucrarile, expunând motivele pentru care propune înfiintarea Reuniunii Mariane si a citit Statutul. Tot atunci s-a ales Comitetul Reuniunii Mariane, urmând sa se ceara aprobarea Episcopului Demetriu Radu. În acest scop, la 30 decembrie, sunt înaintate Episcopului actele necesare.
În seara zilei de 11 ianuarie 1914, în biserica Seminarului, stralucitoare datorita iluminatului electric de curând întrodus, Episcopul Demetriu Radu face cunoscuta credinciosilor aprobarea înfiintarii Reuniunii Mariane si se înscrie personal în Reuniune. În cuvântul sau, Episcopul a dorit Reuniunii Mariane „înflorire si activitate rodnica”. Aceasta urare s-a împlinit în tot decursul zecilor de ani care au urmat. În scurt timp de la înfiintare, fiecare parohie a Diecezei de Oradea si toate liceele confesionale vor avea Reuniuni Mariane.
„Garda de onoare a Preacuratei”, Reuniunea Mariana din Oradea si din întreaga Eparhie a fost si continua sa fie lumina pentru lume. Alaturi de obiectivele spirituale, evlavia fata de Sf. Fecioara Maria, model în credinta si fidelitate, în felul de a gândi si de a actiona, în rugaciune si iubire fata de Biserica lui Cristos, Reuniunea Mariana a fost si este o „scoala de formare a caracterlor” cât si de cunoastere si raspândire a culturii crestine.
În viata mariana si în formarea spiritualitatii marianiste, Episcopii Diecezei, Ps. Demetriu Radu, Ps.Valeriu Traian Frentiu, PS.Ioan Suciu pâna în 1948, în clandestinitate, dupa suprimarea Bisericii Greco-Catolice în 1948, Episcopul Iuliu Hirtea, Pr.Coriolan Tamâian si preotii care au supravietuit închisorilor, au avut rolul hotarâtor. Numai asa se explica pastrarea si transmiterea adevarurilor de credinta, a constiintei identitatii greco-catolice, a rugaciunii Sf. Rozar si a devotiunilor mariane în anii multi si întunecosi ai persecutiei. Si tot în acest fel se explica reînfiintarea Reuniunii Mariane de catre Ps. Vasile Hossu, la scurt timp dupa obtinerea libertatii Bisericii noastre, în 1993.
În noul context, Reuniunea Mariana este deschisa noului din Biserica, Conciliului Vatican II, pentru ca Reuniunea (cu o vechime de aproape 500 de ani în Biserica Catolica) are capacitatea de a se adapta vremurilor.
Acum, sprijinita si îndrumata de Ps.Virgil Bercea, Reuniunea Mariana ramâne în orizontul existentei Mariei, apara si transmite adevarurile de credinta si valorile crestine . În timpurile noastre, când omenirea traverseaza un desert spiritual, prin Maria se poate pastra contactul cu Cerul, caci Sf. Fecioara este întotdeauna prezenta în vietile celor care i se încredinteaza. Este o mare bucurie sa observam ca Reuniunea Mariana se dezvolta azi în întreaga Eparhie de Oradea, caci exista membri ai Reuniunii în toate cele zece Protopopiate.
La sfârsitul acestui an aniversar, Reuniunea Mariana din Oradea, în adânca rugaciune, multumeste lui Dumnezeu si Preacuratei, Mama lui Hristos, a Bisericii si a noastra , pentru cei 95 de ani de existenta si pentru toate darurile si harurile primite .
De Sarbatoare Neprihanitei Zamisliri, la Catedrala ,,Sf. Nicolae”, marianistii si marianistele din Oradea, au multumit Preacuratei prin Sf. Liturghie oficiata de parohii Ovidiu Duma, I. Balint si de parintele spiritual Remus Dan.Mârsu, pentru dragostea si ocrotirea Ei si s-au rugat pentru membrii Reuniunii si Reuniune. Sf. Liturghie a fost urmata de un „ Parastas” pentru întemeietorii Reuniunii Mariane din Oradea, carora le purtam în suflet recunostinta, si pentru marianistii trecuti la cele vesnice.
Fiind în pragul Sfintelor Sarbatori ale Craciunului si Anului Nou 2010, dorim din toata inima Preafericiei Sale Arhiepiscop Major Lucian Muresan, Presfintiei Sale Episcop Virgil Bercea, Episcopilor celorlalte Eparhii, preotilor, marianistelor si marianistilor din Eparhia noastra si din celelalte Eparhii, credinciosilor Bisericii noastre si tuturor celor care o iubesc si o cinstesc pe Sf. Fecioara, un „Craciun fericit”, pace, belsug de haruri si multe bucurii.
„Sarbatori fericite” si „La multi ani !”
Reuniunea Mariana „Neprihanita Zamislire”, Oradea