Comunitatea Facultății de Teologie Greco-Catolică (Departamentul Oradea) și a Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” s-a adunat luni, 28 septembrie, pentru a marca începutul noului an academic 2026–2027.
Evenimentul a avut loc în Parohia „Sfântul Gheorghe” (Biserica Seminarului) și a debutat cu slujba Vecerniei prezidată de PS Virgil Bercea. În cuvântul său, episcopul, referindu-se la pasajul evanghelic al pescuirii minunate, a amintit că Mântuitorul urcă în barca fiecăruia dintre noi și ne îndeamnă să vâslim în larg. Preasfințitul ne-a lăsat ca temă de reflecție întrebarea dacă avem capacitatea de a-L asculta pe Isus și de a face voia Lui. Doar așa ne putem împlini misiunea la care suntem chemați, fie că suntem seminariști, preoți, profesori sau părinți, conștienți că Isus ne vorbește fiecăruia în mod personal.
A urmat discursul de inaugurare, susținut de domnul Ionuț Popescu, directorul Departamentului. Acesta a vorbit despre provocările generației actuale, amintind de libertatea de gândire și de impactul inteligenței artificiale. Pornind de la celebrul citat al lui Dostoievski, că „frumusețea va salva lumea”, el a subliniat că această frumusețe nu este o simplă idee abstractă, ci un chip și o persoană reală: Isus Cristos. Îndemnul său pentru toți cei prezenți a fost să facem în așa fel încât faptele vieții noastre să conteze cu adevărat.
În continuarea momentului de rugăciune, Pr. Anton Cioba, rectorul Seminarului, a amintit că noul an academic se desfășoară sub semnul anului pastoral dedicat Sfintei Scripturi, un timp în care suntem invitați să redescoperim și să aprofundăm Cuvântul lui Dumnezeu. Totodată, acest nou început se înscrie în anul jubiliar al aniversării a 250 de ani de la fondarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, repere care oferă comunității academice și formative un cadru spiritual aparte pentru parcursul care începe.
Seara s-a încheiat cu binecuvântarea troiței din curtea Seminarului, recent restaurată, moment care a încununat în mod simbolic începutul noului an academic și a așezat sub semnul Crucii parcursul comunității.
Privim încrezători spre acest nou început și le dorim tuturor un an academic plin de rod și har!
Dragoș TOMESCU
Anul III
Foto: © Eugen Ivuț
Articol preluat de pe www.seminaroradea.ro








