Suntem opresați de tot ce se întâmplă între noi – acest virus nemaiauzit – comunicatele și restricțiile abundă, sfaturile și îndemnurile la un comportament decent, uman sunt la ordinea zilei, spaima și temerile aproape, aproape ne domină și ne fac să uităm oarecum de Dumnezeu. Și totuși, la sfârșitul fiecărei zile ne rămâne doar Dumnezeu și cu El ne ducem la culcare sperând într-o nouă zi mai bună. Cu noi este Dumnezeu …
Situația, așa cum o vedem în lume, nu este roză, ci duce către disperare. Dar, noi creștinii, trebuie să ne aducem aminte de vremurile trecute pentru a fi senini astăzi, chiar fiind în încercare și având încrederea că, în Domnul, ”totul va fi bine” (Sf. Giuliana de Norwich). Am spus să ne aducem aminte, da să ne amintim de vremea când Biserica noastră era scoasă în afara legii. Pentru ani și ani, zeci de ani, preoții noștri aflați în pușcăriile comuniste nu au putut celebra sfintele Liturghii, la fel era și cu ceilalți deținuți politici. Același lucru se întâmpla și cu credincioșii rămași acasă. Unde au mers la biserică, unde s-au celebrat sfintele Liturghii? Îmi amintesc foarte bine că ani de-a rândul mama, după ce ne-a învățat cum să ne rugăm, ne punea împreună cu sora mea, să citim Sfânta Liturghie în fiecare Duminică, la Paști și la Crăciun și în toate marile sărbători. La fel, mă gândesc, că or fi făcut și alte mame cu pruncii lor prin tot Ardealul. Episcopii noștri martiri nu și-au pierdut credința prin pușcării cum nu și-au pierdut credința nici credincioșii rămași acasă. ”Credința noastră este viața noastră” spunea Cardinalul Iuliu Hossu. Credința atâtor oameni pierduți prin toate satele și orașele Transilvaniei era viața lor. Și nu au crezut că trebuie să fie ”obiectori de conștiință”, de altminteri termenul nici nu-l știam. Acest mod de a transmite credința se înscrie în marea tradiție a Bisericii ”Una, Sfântă”. Așa au făcut primii creștini și apoi de-a lungul veacurilor Biserica a știut să fie ”mamă” celor care erau în încercare și suferință prin păstorii și preoții ei, să le aline suferințele cu primele ”basiliade”, să își educe fii cu primele școli, să îi însoțească spiritual pe drumul sinuos al vieții în toate încercările. Fii Bisericii au știut să răspundă chemării Domnului atașați de mama lor, Biserica. Cu noi este Dumnezeu …
În plus, îmi aduc aminte cum Preasfințitul Todea, după întoarcerea din pușcărie se îngrijea ca ”paștile” – pâinea și vinul binecuvântate în joia sfântă – să ajungă prin toate satele din jurul Reghinului, unde avea domiciliul obligatoriu. Îmi aduc aminte și cum mama m-a învățat să tai ”cornul de prescură” pe ascuns, în cămară fără ca cineva să mă vadă, să-l pregătesc într-un vas curat, folosit doar pentru acest scop. Mai apoi seara, tata ducea pe ascuns credincioșilor noștri de prin sat, paharele cu paști, învelite într-o ”năfrămuță”. Știu că aceste lucruri s-au făcut în toate locurile unde era câte un preot greco-catolic clandestin, întors din pușcărie. Veneau Paștile și noi eram din nou singuri, fără preot, fără slujbă. Mai târziu, când am avut radio ascultam Slujba Învierii la ”Radio Vatican” sau ”Radio Europa Liberă”. Eram închiși în casă, dar, știam că Dumnezeu este cu noi …
Acum trăim alte vremuri, din nou închiși în casă, de teama…. virusului. Acum două mii de ani, la Învierea Domnului, nu a fost prea multă lume, apostoli erau închiși în sala Cinei de Taină de frică… de teamă…. Episcopii noștri, sfinții pușcăriași ai României comuniste, au fost închiși pentru că altora le-a fost teamă, dar ei, sfinții închisorilor ”au biruit lumea”. Noi, pe la casele noastre, în tot acel timp eram singuri, dar siguri de prezența Domnului…
Astăzi ni se cer sacrificii, la nivel de țară, la nivel mondial pentru a preveni răul. Priviți dragilor ce se întâmplă în Italia, peste 5000 de persoane decedate, din care 13 medici și peste 30 de preoți. În Spania sau Franța, în Belgia sau Austria urgia vine… Nu s-a mai întâmplat așa ceva de la marea ciumă sau de la gripa spaniolă. Un preot și-a îngrijit mama afectată de virus până la moarte, apoi, infectat fiind și el, a murit la vârsta de 55 de ani. Situația este dramatică, suntem fragili și vulnerabili. Domnul ne-a făcut așa, Lui să-i fie lauda și mărirea.
Noi trebuie să fim atenți și responsabili pentru fiecare dintre noi și pentru cei din jurul nostru. Samariteanul milostiv are grijă de cel căzut între tâlhari, îi șterge rănile, îl duce la casa de oaspeți și cere să fie îngrijit. Mulți preoți de-ai noștri în Europa, sau în țară sunt la patul celor bolnavi înfruntând virusul și aducând mângâiere acestora, trăind cu teama de a fi contaminați și de a-și contamina familiile. Medicii și tot personalul sunt expuși în prima linie, ei au înțeles că pe patul de spital, în toți acești suferinzi, este Cristos cel care suferă, riscând totul. Ni se cer sacrificii, ni se impun reguli, ni se cere să stăm acasă, pentru binele nostru comun. Vă îndemn să acceptăm aceste reguli, căci Dumnezeu este cu noi.
Priviți la Sfântul Părinte, Papa Francisc, cu câtă durere dar și cu câtă responsabilitate acceptă normele impuse de Statului italian. Nu din teamă acceptă aceste restricții, ci din dragoste față de Domnul și față de fiecare dintre noi. De sărbătoarea Bunei Vestiri, 25 martie, la ora 12, ne cheamă pe toți creștinii, toată Biserica ”Una, Sfântă” să ne rugăm rugăciunea Domnească, ”Tatăl nostru”, pentru ca Dumnezeu să se îndure de omenirea mult încercată și să o mântuiască de acest flagel. Vineri seara, 27 martie, la orele 18 în Piața ”San Pietro” goală, Sfântul Părinte, ne cheamă din nou, să ne rugăm împreună, să-l lăudăm și să-l adorăm pe Domnul cerându-i milă, iertare și mântuire. Papa a înțeles că virusul a încălcat toate drepturile omului stipulate în convenții și declarații universale și a înțeles că a fi ”obiector de conștiință” înseamnă a închide piața ”San Pietro” și a închide bisericile, a sta acasă și a te proteja, căci Dumnezeu este cu noi!. Mulțumim Domnului pentru mijloacele de comunicare: Radio Maria, televiziunea și internetul pentru că putem să fim împreuna în rugăciune online.
Priviți la ”sfinții pușcăriilor” cum s-au stins în rugăciune, fiind în comuniune cu Domnul răstignit. Priviți la credincioșii noștri cum și-au păstrat credința fără posibilitatea de a avea celebrări liturgice, ascunși, prin case, dar păstrându-și credința. Priviți la credincioșii din toate locurile și din toate timpurile cum au mers pe drumul crucii și au înțeles postul și rugăciunea și l-au urmat pe Cristos.
De aceea vă îndemn fiți tari, Domnul este cu noi! Suntem în perioada ”Postului Mare”, un altfel de post pe care-l trăim azi. Isus a fost purtat în deșert 40 de zile înainte de a începe calvarul, iar în Grădina Ghetsimani i-a cerut Tatălui ”să treacă acest pahar”, dar ” … Tată, facă-se voia Ta”. Și, vedem că dincolo de mormânt este Învierea! Noi închiși în casă suntem cu Domnul în ”pustiu”, în pustiul sufletelor noastre și al inimilor noastre, unde îl vom găsi pe Domnul. El ne așteaptă cu brațele deschise pentru a ne ocroti.
”Totul va fi bine!” Încredere desăvârșită în Domnul și convingerea că Maica Sfântă ne ia sub acoperământul Său. În rest tot ce vine ca normă din partea guvernanților, pentru binele nostru al tuturor, este binevenit. Este o ”situație de urgență” care va trece. Cu noi este Dumnezeu!
+ Virgil Bercea
Episcop
