Cateheză. Călătoria apostolică în Franța și la UNESCO

Dragi frați și surori, bine ați venit!

Astăzi doresc să vă vorbesc despre Călătoria apostolică în Franța pe care am făcut-o zilele trecute. A fost un mare dar pentru mine și pentru poporul lui Dumnezeu din această țară și îi mulțumesc Domnului pentru aceasta. Îmi exprim din nou recunoștința față de toți cei care m-au primit, Autoritățile civile și Păstorii Bisericii, precum și față de numeroșii oameni care au dorit să-l întâlnească pe Papă sau măcar să-l salute pe străzi, ca apostol al lui Cristos și mesager al păcii. Mulțumesc tuturor!

Aș dori să reunesc gândurile și impresiile – încă foarte vii – ale acestei Vizite pastorale în jurul unui singur mare simbol: Catedrala Notre-Dame din Paris. Acolo, în după-amiaza primei zile, am celebrat Vecernia Sfintei Fecioare Maria, un oficiu religios solemn și, în același timp, festiv, în care muzica, cântarea și frumusețea templului făceau să vibreze inimile unite în rugăciune.

Tocmai Notre-Dame, cu drama prin care a trecut, poate lumina în mod simbolic întreaga Călătorie apostolică, oferind o cheie de lectură pe care aș rezuma-o într-un singur cuvânt: renaștere.

Catedrala din Paris, care în urmă cu numai șapte ani părea grav rănită de un uriaș incendiu, este acum reconstruită și mai strălucitoare ca niciodată. Acea catastrofă a provocat o reacție pozitivă la toate nivelurile, unele mai vizibile și practice, altele mai ascunse, de ordin spiritual.

Restaurarea sa a fost o dovadă a posibilității colaborării dintre Biserică, Stat, instituțiile publice și societatea civilă. Această atitudine a permis să fie valorificate cât mai bine atât generozitatea binefăcătorilor, cât și competențele profesioniștilor și ale meșteșugarilor. Sinergia pentru binele comun ar trebui să fie stilul normal al instituțiilor, al forțelor politice și sociale, al tuturor celor care au responsabilități civile și economice. Acesta este mesajul pe care am dorit să-l transmit autorităților franceze, precum și membrilor UNESCO, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, cu sediul la Paris, indicând care este criteriul fundamental pe care trebuie întemeiată o asemenea colaborare: demnitatea persoanei umane.

Dar, mai presus de toate, Notre-Dame este imaginea Bisericii alcătuite din pietre vii, a sfântului popor al lui Dumnezeu.

Este interesant să punem în paralel celebrarea Vecerniei în Catedrală cu veghea tinerilor care a avut loc în aceeași seară pe marele Stadion al Franței din Paris. Două locuri cu totul diferite și, totuși, două evenimente complementare, aproape unite din punct de vedere spiritual. Ce le unea? Biserica, care nu este făcută din pietre sau din beton, ci din oameni care îl iubesc pe Isus Cristos pentru că au fost iubiți de El. La Notre-Dame se aflau preoții și diaconii, persoanele consacrate, lucrătorii pastorali; pe stadion se afla noua generație a Franței: nouă – aș spune – nu doar prin vârstă, ci mai ales prin spirit, prin libertatea inimii și a credinței. Tineri care au cântat, au strigat, dar care au și rămas în tăcere, ascultând. Chipuri atente și emoționate, care manifestau inimi dornice de adevăr și de iubire. Lor le-am spus cu bucurie: „Voi sunteți sfinții Franței!”. Acea Veghe a fost un mare semn de speranță.

La fel a fost – în micimea pe care Dumnezeu o preferă – și întâlnirea de la Maison Bakhita, casă de primire pentru mai multe persoane aflate în dificultate: unul dintre multele locuri, roade ale Evangheliei, în care se depun zilnic eforturi pentru a sluji cu iubire demnitatea persoanei umane.

Există, totuși, în Biserica din Franța un semn de renaștere care durează de câțiva ani, și anume numărul semnificativ în creștere al tinerilor și al adulților care cer Botezul. În jurul acestei frumoase „surprize” a lui Dumnezeu are loc la Paris o Adunare sinodală provincială, la care am putut interveni, încurajând parcursul catecumenilor și al neofiților, împreună cu comunitățile cărora le aparțin.

Evenimentul culminant al vizitei mele în Capitală a fost Sfânta Liturghie din Place de la Concorde. Acolo semnul renașterii s-a manifestat într-un mod surprinzător: adunarea liturgică, ce în vasta Piață îi reunea pe preoți, corul și o mulțime impresionantă, se întindea de-a lungul întregului Avenue des Champs-Élysées, până la Arcul de Triumf și dincolo de acesta. În momentul Împărtășirii, toți au putut să se apropie de Euharistie, distribuită pretutindeni. Iată adevărata reconstrucție, restaurarea Bisericii pe care numai Dumnezeu o poate realiza, prin mijlocirea Fecioarei Maria.

Și, prin urmare, era firesc și necesar ca, după Paris, să merg pelerin la Lourdes, pentru a o venera pe Maica Bisericii, Maria, aceea care, în ceasul pătimirii și al morții, ține aprinsă candela credinței și a speranței. La Lourdes, Domnul, prin grija maternă a Fecioarei Maria, le comunică tuturor, pelerinilor și mai ales celor bolnavi trupește și sufletește, un mesaj de speranță și de renaștere. Un mesaj pe care am dorit să-l reafirm în mod deschis: fiecare viață umană, în orice condiție s-ar afla, chiar și în cea mai gravă fragilitate, își păstrează propria demnitate inviolabilă și merită să fie îngrijită, însoțită, eliberată de suferință prin compasiune umană și cu ajutorul mijloacelor oferite de știință. De aceea, Lourdes reprezintă pentru întreaga lume un sanctuar al civilizației iubirii. În acest context, m-am întâlnit cu câteva persoane, victime ale abuzurilor și le-am cerut să mă ajute să exprim și altor victime voința mea și a întregii Biserici de a le asculta și de a merge împreună cu ele în timp ce caută vindecarea, recunoscând durerea provocată în viețile lor și lucrând pentru prevenirea abuzurilor.

A treia și ultima etapă a Călătoriei apostolice a fost orașul Metz, într-o regiune a Franței și a Europei greu încercată de cel de-al Doilea Război Mondial. Acolo a activat Robert Schuman, unul dintre principalii promotori ai procesului de unificare europeană. Europa contemporană s-a născut tocmai ca proiect de pace după distrugerile războiului. Putem spune că ceea ce s-a întâmplat la Notre-Dame din Paris prin incendiu, s-a întâmplat în Europa prin cel de-al Doilea Război Mondial. Iar Europa a renăscut pe baza acelor principii de democrație, solidaritate și fraternitate între popoare, care datorează mult rădăcinilor sale creștine. Și astăzi, pe aceste temelii și cu această „sevă” vitală, proiectul european se poate reînnoi, într-o lume mult mai globalizată, în care dialogul interreligios are un rol de mare importanță. De aceea, la Metz m-am întâlnit cu reprezentanții diferitelor tradiții religioase, care au citit și au semnat în prezența mea „Apelul de la Metz” pentru dialog și pace.

Preaiubiților, tema Vizitei mele pastorale în Franța a fost: „Pour que le monde ait la vie”, „Pentru ca lumea să aibă viață” (cf. In 6,51). Sunt cuvinte ale lui Isus, care rezumă întreaga sa misiune de mântuire și care, în timpul Călătoriei, exprimau în plinătate sensul evanghelic al fiecărei întâlniri. Acum, aceste cuvinte să ne inspire rugăciunea, cerându-i lui Dumnezeu ca acest eveniment de har să aducă roade bogate și durabile.

Mă adresez acum cu un apel pentru regiunea Tigray, în Etiopia:

Urmăresc cu profundă îngrijorare situația din Tigray și din regiunile învecinate Afar și Amhara, unde ostilitățile au reizbucnit. Adresez tuturor părților un apel din toată inima să aleagă calea dialogului. Conflictul armat nu rezolvă niciodată problemele, ci doar le agravează, lăsând în urma sa o dâră de moarte, distrugere și resentimente. Numai angajarea sinceră în dialog poate pune bazele unei păci durabile.

Sper din toată inima ca, comunitatea internațională, să-și ofere contribuția generoasă și promptă, pentru a se asigura că toate ajutoarele umanitare ajung la cei aflați în nevoie.

În cele din urmă, gândul meu se îndreaptă către tineri, către bolnavi și către tinerii căsătoriți. Fie ca luna octombrie, care începe mâine, să fie un prilej pentru a ne ruga Sfântul Rozariu, oferindu-l în mod deosebit pentru încetarea războaielor și pentru dobândirea păcii.

Tuturor vă ofer binecuvântarea mea!

Sursa: www.vatican.va