„Știm cu adevărat să mergem și noi în lumina lui Cristos, alături de cel de lângă noi? Poate familia să devină cu adevărat lumină? Să trăim lumina cu seninătate, cu simplitate, în dăruire, cu iertare, bunătate și înțelepciune; nu o iubire complicată, ci una trăită în simplitatea vieții. Să aveți puterea să spuneți celui de lângă dumneavoastră: «Cred în tine fiindcă cred în Domnul și, împreună, putem să credem în El și să mergem înainte!»” (PSS Virgil Bercea la Întâlnirea Eparhială a Familiilor 2026)
Pe data de 17 mai a.c., în Duminica a VI-a după Paști (a Orbului din naștere), la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” din Oradea a avut loc Întâlnirea Eparhială a Familiilor 2026, cu tema „Spiritualitatea conjugală în viața soților”. La eveniment a fost prezent Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în comuniune de rugăciune alături de persoanele consacrate și credincioșii prezenți la sanctuar. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea, condus de doamna Luminița Silvia Popescu.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a amintit celor prezenți că Cristos este Lumina lumii, iar familia creștină este chemată să trăiască în această lumină prin iubire, iertare, încredere și comuniune:
„Astăzi este Duminica Orbului din naștere. În același timp, are loc Întâlnirea Eparhială a Familiilor și Ziua Mondială a Comunicațiilor, a acelora care se ocupă de mass-media în Biserica Catolică. În acest sens, Sfântul Părinte a transmis o scrisoare.
Îl aduc pe orb în fața Domnului și îl auzim pe Mântuitorul dându-le un răspuns, dar nu pe acela pe care îl așteptau ei: «Cine a păcătuit?» «Eu sunt lumina lumii», le spune Mântuitorul. Acest răspuns ne duce cu gândul la Geneză, când Dumnezeu spune: «Să fie lumină!» Tot ceea ce se întâmplă pe pământ după Facere se întâmplă în lumina Domnului, iar Mântuitorul, în fața acestei lumi neîncrezătoare, cu atâtea probleme, spune: «Eu sunt Lumina lumii». Este foarte interesant, pentru că El este Cel care, cu adevărat, aduce lumina și dorește ca toți să trăim în lumină și ca fiecare dintre noi să fie o lumină.
Fiecare dintre dumneavoastră, familiile în care ne-am născut, sunt lumina lumii. Lumina este cea care ne călăuzește și ne ajută să nu umblăm în întuneric. Este cea care ne face să înțelegem cât de mare este demnitatea noastră în fața Domnului și cât de mare este libertatea noastră în fața Lui, respectându-l pe cel de lângă noi. Dacă suntem în obscuritate, nu vom reuși să definim nimic, dar atunci când trăim în lumină ne vedem reciproc și putem să-i oferim celui de lângă noi câte ceva: dragoste, iubire. Reușim să dialogăm cu aproapele, să trecem peste temeri și peste fricile care ne obosesc adesea.
Dacă într-adevăr suntem în lumină, vedem rănile pe care ni le producem unii altora, jignirile și încercăm să le îndreptăm. În lumină, întotdeauna îmi văd mai întâi greșeala și am curajul să fac un pas către celălalt. În lumină, în demnitate și în libertate, lumina este Cristos. În El putem cu adevărat să iertăm cuvintele grele, să înțelegem momentele de singurătate ale celui de lângă noi și să ne dăm seama că unul este obosit sau că are momente în care trebuie să stea singur.
Isus îl îndeamnă pe orb să meargă să se spele. Acesta s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând. Ce interesant… a avut încredere în El. Isus ne spune fiecăruia dintre noi să mergem să ne spălăm. Orbul nu cere explicații și nu pune la îndoială cuvintele lui Isus, ci doar merge. În fiecare dintre noi locuiește Cristos. Orbul ascultă, merge, face și se întoarce. Noi îl ascultăm pe cel de lângă noi? Facem ce ne spune? Mergem cu adevărat cu cel de lângă noi și rămânem cu el?
Foarte adesea, în familie, lucrurile nu sunt clare. Nu întotdeauna avem răspunsuri și nu întotdeauna înțelegem ce vrea să spună celălalt. În cel de lângă noi, atunci când trăim momente dificile, îl vedem pe Domnul, care prin el ne spune: «Iartă-mă, înțelege-mă, crede-mă». În familie, cât de important este să știm să avem răbdare, să credem unul în celălalt, să reușim să dialogăm și să ne rugăm împreună, mai ales atunci când sunt momente grele, mai ales atunci când nu-l mai suportăm pe cel de lângă noi.
Când credem că Domnul ne vorbește prin cel de lângă noi, putem merge la o spovadă bună, ne putem schimba viața, ne putem transforma, dacă credem cu adevărat că în sufletul celui de lângă noi este Domnul. Orbul spune că știe doar un lucru: că a fost orb și acum vede. Este înspăimântător de simplu. El nu a studiat teologie, nu a făcut doctorate, dar are puterea ca, la final, să spună că crede. Când ceilalți făceau gâlceavă în jurul lui, părinții spun: «Este matur, întrebați-l», iar el le răspunde: «Vreți și voi să vă convertiți? Veniți să vedeți!»
Cu câtă seninătate debordantă… M-am certat în familie cu cel de lângă mine, dar ne-am împăcat. Nu m-am încrezut în cel de lângă mine, dar acum cred. Putem să mergem împreună. Orbul îl mărturisește pe Cristos, își mărturisește credința, iar noi, prin viața noastră familială, reușim să vedem lucrurile și minunile pe care le face Dumnezeu, așa cum le-a făcut și cu acest orb?
Să vă amintiți întotdeauna de iubirea care v-a legat, în momentele grele, și să vă întoarceți la ea, mai ales atunci când nu-l mai suportați pe cel de lângă voi, și să rămâneți acolo, auzind în glasul celui de lângă voi cuvântul Domnului.
Știm cu adevărat să mergem și noi în lumina lui Cristos, alături de cel de lângă noi? Poate familia să devină cu adevărat lumină? Să trăim lumina cu seninătate, cu simplitate, în dăruire, cu iertare, bunătate și înțelepciune; nu o iubire complicată, ci una trăită în simplitatea vieții. Să aveți puterea să spuneți celui de lângă dumneavoastră: «Cred în tine fiindcă cred în Domnul și, împreună, putem să credem în El și să mergem înainte!»”
La finalul Sfintei Liturghii arhierești, părintele vicar general Mihai Vătămănelu a susținut o cateheză în fața familiilor și a credincioșilor prezenți la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului”, despre familia creștină, care este un loc viu al prezenței lui Dumnezeu, unde iubirea dintre soți trebuie trăită zilnic prin credință, iertare, rugăciune și grijă reciprocă. Cateheza integrală poate fi lecturată accesând următorul link.
Biroul de Presă EGCO
Cristian Ciulea











