În luna martie 1991, la puțin timp după căderea regimului comunist, episcopii catolici din România reluau vizita „ad limina Apostolorum”, întreruptă timp de peste patru decenii. Ultima astfel de întâlnire avusese loc în anul 1937, înainte ca istoria să fie marcată de anul 1948, de desființarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și de anii grei de persecuție și suferință trăită în clandestinitate.

În acest context, perioada 18–22 martie 1991 a reprezentat nu doar o reluare a unei tradiții, ci o adevărată redeschidere a unei respirații spirituale, un semn al reînnodării comuniunii vizibile cu Biserica universală.

Prezența la Roma a fost posibilă și prin sprijinul concret al unor persoane care au construit punți într-un timp al începuturilor: membri ai Congregației „Don Orione” – Don Belisario Lazzarin, Don Sergio Zanatta, Don Carlo Marin – precum și prin bunăvoința episcopului Vasile Hossu. În acei ani, fiecare gest de susținere avea o valoare aparte, contribuind la reconectarea unor lumi separate vreme îndelungată.

Atmosfera acelor zile a fost una sobră, profundă, lipsită de exuberanță, dar încărcată de conștiința jertfei care a făcut posibil acel moment. În centrul experienței s-a aflat întâlnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea, un moment care a depășit dimensiunea personală.

Un gest simplu – mâna întinsă a Sfântului Părinte – a concentrat în sine întreaga semnificație a întâlnirii. În spatele Papei se afla Alexandru Todea, simbol viu al Bisericii care a suferit în timpul persecuției comuniste. Prezența sa nu era doar protocolară, ci mărturisea fidelitatea dusă până la capăt, prin ani de detenție și încercare.

În acea clipă, între gestul Papei și prezența cardinalului Todea, se contura o legătură profundă între Biserica universală și Biserica martiră din România – o întâlnire între trecutul marcat de suferință, prezentul redeschiderii și viitorul care începea să se contureze.

În aceleași zile a fost realizată și fotografia de grup a participanților, în care se regăsea și Virgil Bercea, pe atunci tânăr. Privită astăzi, acea imagine capătă o valoare aparte, surprinzând nu doar un moment istoric, ci și o generație în formare.

La 35 de ani distanță, vizita „ad limina” din 1991 rămâne mai mult decât un eveniment: este un reper al continuității, care leagă anul 1937 de prezent, traversând deceniile de încercare. Din tot ceea ce s-a trăit atunci, rămâne un gest simplu și plin de semnificație – o mână întinsă, în fața unei istorii care își regăsea, în sfârșit, continuitatea…

Pr. Alexandru Chivari