Pontiful a celebrat pe 20 iulie a.c. Sfânta Liturghie duminicală în Catedrala „San Pancrazio” din Albano Laziale. În cuvântul de învățătură a subliniat că ospitalitatea creștină se exprimă prin slujire concretă și ascultarea Cuvântului, două realități inseparabile în viața de credință.

Pornind de la episodul biblic al vizitei lui Dumnezeu la Avraam sub chipul celor trei călători străini în arșița zilei, Papa a spus că ospitalitatea face spațiu pentru a primul harul lui Dumnezeu: Avraam și Sara oferă hrană, companie, slujire și umbră – iar în schimb primesc promisiunea unei vieți noi și a unei descendențe.

Făcând referință la Evanghelia zilei din calandarul latin, a vizitei lui Isus în casa Martei și Mariei, Pontiful a avertizat să nu opunem cele două atitudini: grija activă și ascultarea discipolului complementare, a subliniant Papa Leon al XIV-lea, iar împreună alcătuiesc adevărata primire a Domnului.

«Deși în circumstanțe diferite, și Evanghelia ne vorbește despre același mod de a lucra al lui Dumnezeu. Și aici, de fapt, Isus se prezintă ca oaspete în casa Martei și Mariei. Nu este un necunoscut: este în casa prietenilor și atmosfera este una de sărbătoare. Una dintre surori îl primește cu multe atenții, în timp ce cealaltă îl ascultă stând la picioarele lui, cu atitudinea tipică a discipolului față de învățător. După cum știm, la plângerile primei, care ar fi vrut să primească un ajutor la treburile gospodărești, Isus îi răspunde invitând-o să prețuiască valoarea ascultării (cf. Lc 10,41-42).

Totuși ar fi greșit să vedem aceste două atitudini ca fiind opuse una alteia, la fel cum ar fi greșit să facem comparații de merit între cele două femei. Slujirea și ascultarea sunt, de fapt, două dimensiuni complementare ale primirii.

În primul rând, în relația noastră cu Dumnezeu. Dacă este important să ne trăim credința în concretul acțiunilor și în fidelitatea față de datoriile noastre, în funcție de starea și vocația fiecăruia, este de asemenea esențial să facem toate acestea pornind de la meditația Cuvântului lui Dumnezeu și de la atenția față de ceea ce Duhul Sfânt ne sugerează în inimă, rezervând, în acest scop, momente de tăcere, momente de rugăciune, timpuri în care, reducând zgomotele și distragerile, ne reculegem înaintea Lui și ne unim interior. Aceasta este o dimensiune a vieții creștine de care avem nevoie în mod special astăzi, atât ca valoare personală și comunitară, cât și ca semn profetic pentru vremurile noastre: să facem loc tăcerii, ascultării Tatălui care vorbește și „vede în ascuns” (Mt 6,6). În acest sens, zilele de vară pot fi un timp providențial în care să experimentăm cât de frumoasă și importantă este intimitatea cu Dumnezeu și cât de mult ne poate ajuta ea să fim mai deschiși, mai primitori unii față de alții.»

Papa a îndemnat credincioșii, mai ales în timpul verii, să valorifice „zilele de liniște” din concediu sau vacanța estivă pentru tăcere, rugăciune, întâlniri fraterne și dialog – „gesturi care pot vindeca rupturi” și pot construi „o cultură a păcii între persoane, popoare și religii”.

«Sunt zile în care avem mai mult timp liber, atât pentru reculegere și meditație, cât și pentru a ne întâlni, pentru a ne vizita. Să profităm pentru a valorifica, după vârtejul de griji și preocupări, câteva momente de liniște, de reculegere, dar și pentru a împărtăși, mergând unii la alții, bucuria de a ne vedea – cum este pentru mine, astăzi, aici – și să facem din aceasta ocazie de a ne îngriji unii de alții, de a ne împărtăși experiențe, idei, de a ne oferi înțelegere și sfat reciproc: aceasta ne face să ne simțim iubiți, iar toți avem nevoie de asta. Să facem acest lucru cu mult curaj! Vom promova astfel, prin solidaritate, prin împărtășirea credinței și a vieții, o cultură a păcii, ajutându-i și pe cei din jur să depășească rupturile, ostilitățile și să construiască comuniune: între persoane, între popoare, între religii.

Papa Francisc spunea că „dacă vrem să gustăm viața cu bucurie, trebuie să unim aceste două atitudini: pe de o parte, să „stăm la picioarele” lui Isus, pentru a-l asculta în timp ce ne dezvăluie secretul tuturor lucrurilor; pe de altă parte, să fim grijulii și pregătiți în ospitalitate, atunci când El trece și bate la ușa noastră, cu chipul prietenului care are nevoie de un moment de odihnă și fraternitate” (Angelus, 21 iulie 2019). Spunea aceste cuvinte, de altfel, cu câteva luni înainte să izbucnească pandemia: și cât de mult ne-a învățat, în acest sens, acea lungă și grea experiență pe care încă ne-o amintim.»

Papa Leon al XIV-lea a recunoscut că slujirea și ascultarea cer efort: a ierta, a susține familia, a avea grijă de cei bolnavi sau întristați „costă”, dar numai în acest fel iau naștere relații autentice și se face vizibilă lucrarea lui Dumnezeu în viața de zi cu zi. 

«Desigur, toate acestea cer efort. Atât slujirea, cât și ascultarea nu sunt întotdeauna ușoare: ele cer angajament, capacitate de renunțare. Este obositor, de exemplu, în ascultare și în slujire, efortul și dragostea cu care un tată și o mamă își susțin familia, la fel cum este obositor efortul cu care copiii, acasă și la școală, răspund la strădaniile lor; este obositor să ne înțelegem când avem opinii diferite, să ne iertăm când greșim, să ne oferim ajutor când suntem bolnavi, sprijin când suntem triști. Dar doar așa, prin aceste eforturi, se construiește ceva bun în viață; doar așa între oameni se nasc și cresc relații autentice și puternice, și doar așa, dinspre viața de zi cu zi, crește, se răspândește și se experimentează prezența Împărăției lui Dumnezeu (cf. Lc 7,18-22).

Sfântul Augustin, în predicile sale, reflectând asupra episodului Martei și Mariei, comenta: „în aceste două femei sunt simbolizate două vieți: cea prezentă și cea viitoare; una trăită în trudă, cealaltă în odihnă; una agitată, cealaltă fericită; una trecătoare, cealaltă veșnică” (Sermo 104, 4). Și gândindu-se la munca Martei, Augustin spunea: „Cine oare este scutit de această slujire de a avea grijă de alții? Cine poate lua o pauză de la aceste sarcini? Să încercăm să le împlinim ireproșabil și cu caritate […]. Va trece truda și va veni odihna; dar se va ajunge la odihnă doar prin trudă. Va trece corabia și va ajunge în patrie; dar la patrie nu se va ajunge decât prin corabie” (ibidem, 6-7).»

La finalul celebrării, Papa Leon al XIV-lea i-a oferit o casulă episcopului Vincenzo Viva, ca semn de apropiere și binecuvântare față de Biserica Diecezană din Albano. 

Biroul de Presă EGCO

Mihaela Caba-Madarasi