Pe data de 6 februarie a.c., Episcopia Romano-Catolică de Oradea a desemnat zi de misiune pentru credincioșii vorbitori de limbă română, maghiară, italiană și spaniolă, în Biserica Vizita Sfintei Fecioare Maria, prima comunitate parohială unde au fost primiți confrații orionini ai Congregației Mica Operă a Divinei Providențe, în România. 

Programul organizat în spiritul anului jubiliar cu tema Speranța care nu înșeală (Rm 5,5), a început cu un moment de Adorație Sacramentală, urmată de prima predică misionară susținută de părintele orionin Francisc Lăcătuș. Părintele a început cu un scurt excursistoric al Jubileului de-a lungul vremii, ca mai apoi să fie prezentată tema, logo-ul dar și importanța crucii procesionale din acest An Sfânt. La sfârșitul acestui moment, în Biserică au fost prezentate două mărturii de la doi credincioși, Vincenzo Coppola și Florin Mihuț, care prin istorisirea vieții lor au reliefat cum Isus reprezintă acea ancoră de salvare, bucurie și mântuire.

A urmat apoi Sfânta Liturghie Pontificală celebrată de Episcopul László Böcskei. În cadrul Sfintei Liturghiei prin a doua predică misionară, Părintele Francisc, inspirat fiind de Cuvântului Evanghelie după Sfântul Marcu capitolul 6, versetele 7-13, i-a invitat pe cei prezenți, să parcurgă patru pași ca și pelerini în cunoașterea mai în profunzime a ceea ce înseamnă acest an jubiliar: conștientizarea că fiecare creștin este ales și trimis cu o iubire sfântă de către Isus în lume să anunțe Vestea cea Bună; realizarea faptului că tot ceea ce creștinul realizează în viața de zi cu zi,  o face pentru eternitate;  Speranța întotdeauna are de-a face și cu încercările vieții, dar prin care Mântuitorul îi ajută pe fii săi să fie biruitori; iar în final Vestea cea Bună trebuie să se transmită cu bucurie și căldură. Doar așa un fiu sau fiică a lui Dumnezeu poate deveni o făclie vie într-o lume în care parcă umbrele încearcă să stingă lumina.

La sfârșitul acestei zile, Preasfințitul Böcskei a mulțumit celor prezenți, printre care și corului Liceului don Orione, care a animat Sfânta Liturghie. Excelența sa a amintit că pentru a fi în sintonie cu mesajului Anului Sfânt al Sfântului Părinte Papa Francisc, trebuie ca fiecare creștin să se deschidă la întâlnirea, consolarea și întru-ajutorarea celor săraci, cei care Îl întruchipează pe Mântuitorul Isus Cristos. 

Familia Carismatică Don Orione

Foto: Dieceza Romano-Catolică de Oradea