Papa la Sfânta Liturghie pentru ocrotirea Creației: criza ecologică actuală necesită o privire contemplativă

Papa Leon al XIV-lea a celebrat, pe 9 iulie a.c., prima Sfântă Liturghie pentru ocrotirea Creației în Borgo Laudato Si’ din Castel Gandolfo, îndemnându-i pe creștini să îmbrățișeze misiunea comună de a aduce pace și reconciliere lumii de astăzi și întregii Creații. Pontiful a subliniat importanța convertirii personale și colective pentru a proteja „casa noastră comună” – Pământul – în fața dezastrelor naturale cauzate de stilul de viață uman. Papa a amintit exemplul primilor creștini și simbolismul Botezului ca trecere prin apă spre curățire.

La doar câteva zile după începerea vacanței de vară la Castel Gandolfo, Papa Leon al XIV-lea a celebrat prima Sfântă Liturghie pentru ocrotirea Creației (Missa pro custodia creationis), un nou formular liturgic din Liturghierul Roman. Celebrarea a avut loc în centrul din reședința papală de vară de lângă Roma, creat de Papa Francisc în 2023 ca spațiu de educație dedicat temei „casei noastre comune”, un exemplu de „ecologie integrală”, concept aflat la baza enciclicei Laudato Si’. La celebrare a participat personalul prezent în acel moment.

Vorbind liber la începutul omiliei, Papa Leon al XIV-lea a spus că această Liturghie se desfășoară într-un fel de catedrală „naturală”, fiind înconjurat de frumusețea naturii. Sfântul Părinte a observat că amenajarea Borgo-ului Laudato Si’, care are un altar în față și un bazin cu apă în apropiere, amintește de bisericile creștine vechi, în care cristelnița era amplasată lângă intrare pentru a simboliza trecerea credincioșilor prin apă, în vederea curățirii de păcate și slăbiciuni.

În omilia sa, Papa a vorbit despre temerile omenirii, comparându-le cu frica ucenicilor în timpul furtunii, și a evidențiat că în Isus există speranța și puterea de a liniști furtunile vieții. El a amintit glasul lui Dumnezeu care răsună puternic, chemând Biserica la profeție și curaj în fața distrugerii și a nedreptății. Cu iubire infinită, Dumnezeu a creat toate lucrurile, iar reflecția și respectul profund față de Creație ne pot scoate din criza ecologică provocată de păcat. În încheiere, Papa a rostit un gând al Sfântului Augustin, exprimând un imn cosmic de laudă în care Creația și omul se unesc în iubirea și slava lui Dumnezeu, îndemnând ca această armonie să fie transmisă lumii.

Redăm mai jos un fragment reprezentativ din omilia Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea:

„(…) Împărtășind acest moment familial și senin, într-o lume care arde – atât din cauza încălzirii globale, cât și a conflictelor armate, ce fac mesajul Papei Francisc din enciclicele Laudato si’ și Fratelli tutti atât de actual – ne putem regăsi în această Evanghelie pe care am ascultat-o, observând frica ucenicilor în furtună, o frică ce reflectă realitatea unei mari părți din omenire. Totuși, în inima anului Jubiliar, noi mărturisim – și putem spune aceasta de mai multe ori: există speranță! Am întâlnit-o în Isus. El încă liniștește furtuna. Puterea Lui nu tulbură, ci creează; nu distruge, ci dă viață – o viață nouă. Și ne întrebăm, la rândul nostru: „Cine este oare Acesta, că și vânturile și marea Îi ascultă?” (Mt 8,27).

Uimirea exprimată de această întrebare este primul pas spre ieșirea din frică. În jurul lacului Ghenizaret, Isus a locuit și s-a rugat. Acolo i-a chemat pe primii Săi ucenici, în locurile lor de viață și de muncă. Parabolele prin care a vestit Împărăția lui Dumnezeu dezvăluie o legătură profundă cu acel pământ și cu acele ape, cu ritmul anotimpurilor și viața creaturilor.

Evanghelistul Matei descrie furtuna ca pe o „cutremurare a pământului” – seismos –, un cuvânt pe care îl va folosi și pentru cutremurul din momentul morții lui Isus și în zorii învierii Sale. Pe această cutremurare, Cristos se înalță, stând drept: aici, Evanghelia ni-L descoperă pe Cel Înviat, prezent în istoria noastră dată peste cap. Mustrarea pe care Isus o adresează vântului și mării arată puterea Sa de viață și de mântuire, care este mai presus de acele forțe în fața cărora creaturile se simt pierdute.

Să ne întoarcem, așadar, și să ne întrebăm din nou: „Cine este oare Acesta, că și vânturile și marea Îi ascultă?” (Mt 8,27). Imnul din Scrisoarea către Coloseni, pe care l-am ascultat, pare să ofere un răspuns: „El este chipul Dumnezeului nevăzut, întâiul-născut al întregii creații, căci în El au fost făcute toate lucrurile din ceruri și de pe pământ” (Col 1,15-16). În acea zi, ucenicii, cuprinși de frică în mijlocul furtunii, nu puteau încă să exprime această cunoaștere a lui Isus. Noi, astăzi, în credința care ne-a fost transmisă, putem adăuga: „El este și capul trupului, al Bisericii. El este începutul, întâiul-născut dintre cei înviați din morți, pentru ca El să aibă întâietatea în toate lucrurile” (v. 18). Aceste cuvinte ne angajează în istorie, făcând din noi un trup viu, al cărui cap este Hristos. Misiunea noastră de a ocroti creația, de a aduce pace și reconciliere este chiar misiunea Sa – misiunea pe care Domnul ne-a încredințat-o. Noi ascultăm strigătul pământului, noi ascultăm strigătul săracilor, pentru că acest strigăt a ajuns în inima lui Dumnezeu. Indignarea noastră este indignarea Lui, munca noastră este munca Lui.

Psalmistul ne inspiră pe această temă: „Vocea Domnului este deasupra apelor, tună Dumnezeul slavei, Domnul deasupra apelor mari. Vocea Domnului este putere, vocea Domnului este tărie” (Ps 29,3-4). Această voce angajează Biserica la profeție, chiar și atunci când este nevoie de curajul de a înfrunta puterea distructivă a prinților acestei lumi. Alianța indestructibilă dintre Creator și creaturi mobilizează inteligența și eforturile noastre, pentru ca răul să fie transformat în bine, nedreptatea în dreptate, lăcomia în comuniune.

Cu iubire infinită, singurul Dumnezeu a creat toate lucrurile, dăruindu-ne viața: de aceea, Sfântul Francisc de Assisi numește creaturile frate, soră, mamă. Doar o privire contemplativă poate schimba relația noastră cu cele create și ne poate scoate din criza ecologică, care își are originea în ruperea relațiilor cu Dumnezeu, cu aproapele și cu pământul, din cauza păcatului (cf. Papa Francisc, Enciclica Laudato si’, 66).

Dragi frați și surori, Borgo Laudato Si’, în care ne aflăm, dorește să fie, potrivit inspirației Papei Francisc, un „laborator” în care să trăim acea armonie cu Creația care pentru noi înseamnă vindecare și reconciliere, elaborând modalități noi și eficiente de ocrotire a naturii ce ne-a fost încredințată. Vă asigur pe voi, cei care vă dedicați cu seriozitate realizării acestui proiect, de rugăciunile și încurajarea mea.

Euharistia pe care o celebrăm dă sens și susține munca noastră. Așa cum scrie Papa Francisc: „În Euharistie creația găsește cea mai înaltă înălțare. Harul, care tinde să se manifeste în mod sensibil, ajunge la o expresie minunată când Dumnezeu însuși, făcut Om, ajunge să fie mâncat de creația Sa. Domnul, în vârful misterului Întrupării, a dorit să ne atingă intimitatea printr-un fragment de materie. Nu de sus, ci dinăuntru, pentru ca în lumea noastră să-L putem întâlni pe El” (Laudato Si’, 236). Din acest loc, vreau să închei aceste gânduri încredințându-vă cuvintele Sfântului Augustin, din ultimele pagini ale Confesiunilor, care asociază lucrurile create și omul într-un imn cosmic de laudă: „O Doamne, lucrările Tale Te laudă ca să Te iubim, iar noi Te iubim ca să Te laude lucrările Tale” (Confesiuni, XIII, 33,48). Aceasta să fie armonia pe care o răspândim în lume.”

Biroul de Presă EGCO

Mihaela Caba-Madarasi