(1777–2025)

 

La 16 iunie 1777, în plin secol al Luminilor și al reformelor religioase și politice din Monarhia Habsburgică, Papa Pius al VI-lea, prin bula Indefessum, înființa a doua episcopie greco-catolică românească sub titulatura latină „Episcopatum Graeco-Catholicum Unitum Magno-Varadiensem” – Episcopia Greco-Catolică Unită de Oradea Mare.

Această decizie a Sfântului Părinte a venit ca răspuns la nevoile pastorale tot mai evidente ale credincioșilor români uniți din Crișana, nord-vestul Transilvaniei, Maramureș și Sătmar, regiunile aflate în granițele Imperiului Habsburgic. Până în acel moment, singura eparhie greco-catolică românească fusese cea de la Blaj, întemeiată în urma Unirii cu Biserica Romei de la 1700. Însă extinderea Bisericii Române Unite și răspândirea comunităților sale în vestul Transilvaniei au impus necesitatea unei noi structuri ecleziale.

În teritoriile nord-vestice ale României, românii au îmbrăţişat Unirea cu Biserica Romei cu 10 ani mai devreme decât cei din Transilvania istorică, intrând pentru început sub jurisdicţia spirituală a Vicarului Apostolic de Muncaci, pentru ca ulterior să fie preluaţi de Episcopia romano-catolică de Oradea care a constituit pentru aceştia un vicariat.

Episcopia nou creată la 16 iunie 1777 a fost arondată până în anul 1853 Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Strigoniu (Esztergom), una dintre cele mai vechi și mai prestigioase mitropolii ale Bisericii Latine din Europa Centrală. Această subordonare canonică reflecta organizarea bisericească a timpului, în cadrul Imperiului, dar și sprijinul primit din partea Curiei Papale și a autorităților imperiale pentru întărirea Bisericii Unite.

 

Primul episcop și începuturile organizării eparhiei

Primul episcop greco-catolic al Oradiei a fost Moise Dragoș (1777–1787), originar din zona Sătmarului, un ierarh luminat, care a pus bazele organizării instituționale a noii episcopii. În timpul său, au fost stabilite parohii, s-a început formarea clerului și au fost ridicate primele edificii bisericești proprii, în contextul unei epoci marcate de reformele împăratului Iosif al II-lea și de întărirea controlului asupra structurilor religioase.

Sediul episcopiei a fost stabilit la Oradea, un oraș multietnic și pluriconfesional, unde confesiunile tradiționale coexistau într-un echilibru delicat: romano-catolici, ortodocși, reformați, luterani, evrei și, mai nou, greco-catolici. Prezența românilor uniți în viața spirituală a orașului a crescut semnificativ după 1777.

 

Importanța istorică și culturală a Episcopiei de Oradea

De-a lungul celor 248 de ani de existență, Episcopia Greco-Catolică de Oradea a jucat un rol esențial în păstrarea identității naționale și confesionale a românilor din vestul țării. A fost un centru de cultură și spiritualitate, contribuind la formarea unei elite intelectuale și clericale profund atașate valorilor credinței și ale neamului. Școlile confesionale, seminariile, tiparnițele și publicațiile religioase și culturale au sprijinit emanciparea socială și educațională a comunității românești.

În perioada interbelică și după unirea Transilvaniei cu România (1918), episcopia și-a consolidat rolul național. Ierarhi precum Valeriu Traian Frențiu (1922–1952), ulterior beatificat de Papa Francisc în 2019, au fost repere de sfințenie, curaj și dăruire pentru Biserică și popor.

 

Suferință și martiriu în perioada comunistă

O pagină dureroasă, dar glorioasă a istoriei eparhiei orădene o constituie perioada regimului comunist. În 1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost interzisă, iar episcopii, preoții și credincioșii au fost persecutați. Episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost arestat și a murit în închisoarea de la Sighet, mărturisind credința catolică până la capăt. A fost beatificat împreună cu ceilalți șase episcopi martiri români la Blaj, în 2 iunie 2019.

După 1989, Episcopia Greco-Catolică de Oradea a fost reînviată în mod canonic și istoric, reluându-și locul legitim în viața Bisericii și a societății. Eforturile de reconstrucție spirituală, administrativă și patrimonială sunt în plină desfășurare, sub păstorirea ierarhilor de după căderea comunismului.

 

O moștenire vie

Astăzi, la 248 de ani de la înființare, Episcopia Greco-Catolică de Oradea rămâne o mărturie vie a fidelității față de Cristos și de Biserica Sa. Este un far de lumină, păstrând cu demnitate moștenirea marilor săi ierarhi, a martirilor și a credincioșilor care, în vremuri grele sau senine, au rămas statornici în credința lor.