A doua săptămână a Postului Mare,

Miercuri seara (joi), 13 martie 2025.

Aducerea moaștelor Sfântului Nichifor,

Arhiepiscopul Constantionopolului (846).

.

Psalmul 140, versetele 1 şi 2, pe versul 1, propriu-zis. (Aşa cum spune Triodul).

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!

.

Se pun Stihirile pe 10 (totdeauna la Liturghia Înaintesfinţitelor se pun stihurile şi stihirile pe 10).

.

Stihira zilei, de două ori, pe versul 1 propriu-zis..

Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).

Postul cel sufletesc primindu-l, fraților, cu limba să nu grăiți cele înșelătoare, nici să puneți împiedicare fratelui spre sminteală; ci, cu pocăința luminându-ne făclia sufletului, cu lacrimi să strigăm lui Hristos: Iartă-ne greșelile noastre ca un iubitor de oameni.

.

Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).

Postul cel sufletesc primindu-l, fraților, cu limba să nu grăiți cele înșelătoare, nici să puneți împiedicare fratelui spre sminteală; ci, cu pocăința luminându-ne făclia sufletului, cu lacrimi să strigăm lui Hristos: Iartă-ne greșelile noastre ca un iubitor de oameni.

.

Apoi a mucenicilor, pe versul 1.

Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).

Prealăudaților mucenici, pe voi pământul nu v-a acoperit, ci cerul v-a primit; deschisu-s-au vouă ușile raiului și, înăuntru fiind, de lemnul vieții vă îndulciți. Lui Hristos rugați-vă să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

.

Alte stihiri podobnice, pe versul 3.

Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).

Cu rugăciunile dumnezeieștilor Apostoli, Doamne, învrednicește-ne pe noi să săvârșim bine vremea postului, întru umilința gândului, ca un îndurat; ca mântuindu-ne toți să Te preamărim pe Tine.

.

Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).

Mare și înfricoșătoare este venirea Ta, Doamne, întru care șezând va să faci judecată dreaptă. Deci să nu mă judeci pe mine, cel osândit; ci, Dumnezeu fiind, să-Ți fie milă de mine; pentru rugăciunile cele bineprimite ale Apostolilor Tăi.

.

Altă stihiră, vers 6.

Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).

Apostoli ai Mântuitorului, luminătorii pământenilor, vistieriile care ați îmbogățit lumea cu preaînțeleaptă cunoștință a Dumnezeului nostru, izbăviți de supărări pe cei ce vă laudă pe voi, cu sfinte rugăciunile voastre și ne îndrumați vremea postului păstrându-ne viața în pace și cu tărie; ca ajungând cu bună plăcere la Pătimirea lui Hristos cu îndrăznire să aducem cântări Dumnezeului nostru.

.

Apoi, 4 stihiri din Minei, versul 8.

Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).

Supunând, cu adevărat, patimile judecății, ți-ai luminat sufletul cu podoaba virtuților și cu dreptatea învățăturilor, secerând bogăția înțelepciunii și împărțind-o celor ce aleargă la tine și făcându-te cu harul, în chip dumnezeiesc, sfeșnic cu multe lumini, te-ai arătat podoabă a Bisericii lui Hristos.

.

Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).

Biruință asupra vrăjmașilor dobândind, te-ai împodobit acum cu cununa cea strălucită a dreptății, Nichifor preaînțelepte, învățătorule al curăției și stâlp neclintit al credinței; și turn nebiruit al Bisericii făcându-te, ai nimicit, cuvioase, purtătorule de Dumnezeu, toată oștirea ereticilor celor nebuni.

.

Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).

Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).

Înăuntrul celor tainice te-ai arătat, urcându-te la ceruri, unde ai fost dus pe care de fapte bune, ceresc căruțaș, înălțându-te acum, grăitorule de Dumnezeu, ca și Tesviteanul orinioară, a cărui râvnă ai urmat-o înjunghiind cu sabia Spiritului, bărbătește, pe toți slujitorii învățăturilor rușinoase, preafericite.

.

Mărire… Și acum… a Născătoarei

Bucură-te lauda lumii! Bucură-te Biserică a lui Dumnezeu! Bucură-te munte umbros! Bucură-te sfeșnic de aur! Bucură-te strălucirea credincioșilor, cinstită! Bucură-te Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu! Bucură-te rai! Bucură-te masă sfântă! Bucură-te cort! Bucură-te năstrapă cu totul de aur! Bucură-te nădejdea tuturor!

.

Terminându-se cântarea imnului Lumină lină…, preotul din Sfintele Uși, zice:

P.: Să luăm aminte. Pace (†) tuturor!

C.: Și spiritului tău.

P.: Înțelepciune. Să luăm aminte!

.

Se cântă prochimenul zilei, vers 6:

Veseliți-vă în Domnul și vă bucurați drepților (Ps. 31,12).

Stih: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele (Ps. 31,1).

Veseliți-vă în Domnul și vă bucurați drepților.

.

D.: Înţelepciune.

C.: De la Facere (4,16-26), citire.

D.: Să luăm aminte.

.

Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, după numele fiului său, Enoh. Iar lui Enoh i s-a născut Irad; lui Irad i s-a născut Maleleil; lui Maleleil i s-a născut Matusal, iar lui Matusal i s-a născut Lameh. Lameh şi-a luat două femei: numele uneia era Ada şi numele celeilalte era Sela. Ada a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme. Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatăl tuturor celor ce cântă din chitară şi din cimpoi. Sela a născut şi ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte de aramă şi de fier. Şi sora lui se chema Noema. Şi a zis Lameh către femeile sale: „Ada şi Sela, ascultaţi glasul meu! Femeile lui Lameh, luaţi aminte la cuvintele mele: Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea. Dacă pentru Cain va fi răzbunarea de şapte ori, apoi pentru Lameh de şaptezeci de ori câte şapte!” Adam a cunoscut iarăşi pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut un fiu şi i-a pus numele Set, pentru că şi-a zis: „Mi-a dat Dumnezeu alt fiu în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain. Lui Set de asemenea i s-a născut un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu.

.

Se cântă al doilea prochimen, vers 1:

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit și noi întru Tine (Ps. 32,21).

Stih: Bucurați-vă drepților întru Domnul; celor drepți li se cuvine laudă (Ps. 32,1).

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit și noi întru Tine.

.

În timp ce se cântă prohimenul, preotul primeşte lumânarea (sau sfeşnicul cu lumânarea) şi cădelniţa şi stă în faţa Sfintei Mese. După ce s-a terminat de cântat prochimenul şi stihul, preotul spune cu glas înalt, făcând cruce cu lumânarea:

Înţelepciune. Drepţi!

Şi întorcându-se spre popor, înalță lumânarea, spunând:

Lumina lui Hristos luminează tuturor!

.

Apoi, spune:

Înţelepciune.

Citeţul: De la Pilde (5,15-23; 6,1-3a), citire:

Preotul: Să luăm aminte.

.

Fiule! Bea apă din fântâna ta şi din pârâiaşele care curg din izvorul tău. Să nu se risipească izvoarele tale pe uliţă, nici pâraiele tale prin pieţe. Binecuvântat să fie izvorul tău şi să te mângâi cu femeia ta din tinereţe. Cerboaică preaiubită şi gazelă plină de farmec să-ţi fie ea; dragostea de ea să te îmbete totdeauna şi iubirea ei să te desfăteze. Pentru ce, fiul meu, să te momească femeie străină şi tu să îmbrăţişezi sânul unei necunoscute? Căci cărările omului sunt înaintea Domnului şi El ia seama la toate căile lui. Cel fără de lege este prins în laţurile fărădelegilor lui şi de funiile păcatelor lui este înfăşurat. El va muri în păcatele lui şi de mulţimea nebuniei lui va pieri. Fiul meu, dacă te-ai pus chezaş pentru prietenul tău, dacă ai dat mâna pentru altul, Atunci te-ai prins prin făgăduieli ieşite din gura ta şi te-ai legat prin cuvintele gurii tale. Fă dar, fiul meu, aceasta: o, izbăveşte-te.

.

Şi cealaltă rânduială a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite.