În perioada 25-27 octombrie a.c. la Casa Calfelor Kolping din Timișoara a avut loc un curs pentru familii formatoare cu don Renzo Bonetti, fost director al Oficiului Național pentru Familii al Conferinței Episcopale din Italia. La curs au participat familii din Eparhiile Greco-Catolice de Oradea și de Lugoj și din Diecezele Romano-Catolice de Oradea și de Timișoara. Din Eparhia noastră au fost prezente 47 de persoane, însoțite de Pr. Mihai Vătămănelu, vicar general, Pr. Mihai Tegzeș, vicar cu pastorația familiei, alături de care au fost Pr. Mirel Demian, Pr. Fiț Alexandru, Pr. Folea Florin, Pr. Ghiurcă Giusepe, Arhidiaconul Grațian Guiaș, împreună cu soțiile lor, și 17 familii din Oradea și Zalău.

Cursul de formare a avut ca temă „spiritualitatea conjugală sau matrimonială” fiind o temă pe marginea căreia don Renzo a susținut șase conferințe. În cadrul fiecărei zile familiile formatoare au trăit diverse momente spirituale participând la Sfânta Liturghie, Liturghia orelor și Vesperele, având totodată prilejul de a purta discuții cu don Renzo și de a împărtăși împreună cele asimilate.

„Spiritualitatea nu constă în practicile religioase, chiar dacă se exprimă prin ele, ci în viața concretă, care se transformă după darul Spiritului, așa cum spune Sf. Apostol Pavel «Și fiecăruiaa se dă arătatea Spiritului spre folosul [comun] (1Cor. 12, 7)»” – a reiterat la Timișoara don Renzo Bonetti, în timp ce „cuvântul «conjugal» vine să specifice sensul unei astfel de spiritualități, indicând viața cuplului în noutatea Spiritului Sfânt, primită odată cu ritualul căsătoriei creștine”. Astfel, în spiritualitatea conjugală „este antrenată întreaga ființă a soțului și a soției, relația lor concretă, dar mai ales faptul că pentru soți există un izvor propriu concret și un mijloc de sfințire care este sacramentul căsătoriei”. De aceea, este necesar să fie evitat riscul de „a confunda spiritualitatea conjugală cu spiritualitatea familială, care constă în implicarea copiilor în parcursul de credință”, dar care nu poate înlocui spiritualitatea soților: „darul Spiritului Sfânt, pe care l-au primit în sacramentul nunții, trebuie în primul rând să crească în viața interioară, care se va extinde apoi cu toate beneficiile sale asupra copiilor”, consideră don Renzo. Există un patrimoniu de Har primit prin sacramentul căsătoriei, „o spiritualitate specifică care își are temelia în acest sacrament”, de care amintește și Papa Francisc în Amoris Laetizia, când afirmă „Merită, așadar, să ne oprim puțin pentru a descrie câteva caracteristici fundamentale ale acestei spiritualități specifice” (AL 313).

Printre acestea se află: calea soților în spiritualitatea lor specifică, la care se ajunge prin căsătoria ca vocație, căsătoria întemeiată pe Botez și căsătoria creștină ca un dar, fiind „un semn care nu doar arată cât de mult a iubit Cristos Biserica sa în Legământul pecetluit pe Cruce, dar face această iubre prezentă în comuniunea soților; prin unirea într-un singur trup ei reprezentând căsătoria Fiului lui Dumnezeu cu natura umană” (AL 73).

Familiile formatoare au avut ocazia totodată să reflecte asupra modului în care pot trăi potrivit Spiritului noutatea căsătoriei naturale care a devenit Sacrament, recunoscând spiritualitatea darului primit prin metoda spiritualității în doi, a unui conținut primar bazat pe „concretizarea în iubire a darului de a participa la iubirea lui Cristos pentru Biserică”, spune don Renzo. În acest sens, calea celor doi soți este un drum de creștere în imitarea lui Cristos-Mirele care iubește Biserica și umanitate, căsătoria având ca scop posibil calea de sfințenie în viața obișnuită și creșterea mistică.

Don Renzo Bonetti a vorbit apoi despre centrul spiritualității conjugale în viața obișnuită bazat pe cultivarea conștiinței de a fi un sacrament, adică a conștiinței de a cultiva prezența permanentă a lui Isus cu soții, și a cultiva relația conjugală în lumina prezenței lui Isus în mijlocul lor. Acestea sunt aspecte care deseori lipsesc în practica pastorală, mai precis în pregătirea pentru căsătorie a logodnicilor și formarea seminariștilor prin care, consideră Renzo Bonetti „se pierde complet noutatea căsătoriei”. Invitatul a subliniat că un cuplu creștin crește prin Cuvânt, prin reconciliere sau împăcare, prin Sfânta Euharistie, prin rugăciune și prin cotidianul obișnuit transformat în posibilități de creștere împreună. (Cf. AL 89, 164).

Spiritualitatea pentru o misiune specifică în Biserică și lume, scopul spiritualității conjugale și câteva roade pastorale ale unui drum de spiritualitate conjugală au fost de asemenea teme abordate la Timișoara pe marginea Exortației apostolice „Amoris Laetizia”, reactualizând misiunea care a fost încredințată familiei, reafirmată ca legătură între Biserică și lume: „familia creștină va arăta tuturor prezența vie a Mântuitorului în lume și natura autentică a Bisericii” (Gaudium et spes 48). Această misiune le-a fost încredințată familiilor formatoare care au luat parte la acest curs și care, la rândul lor, odată întoarse acasă vor transmite și celorlalte „mici Biserici” sau „Biserici domestice”, cunoștințele dobândite în aceste zile.

„Pentru familia creștină numele său propriu este Biserică domestică, o expresie care dezvăluie simultan și concret atât identitatea sa ca sacrament permanent, cât și misiunea sa proprie – a mai spus don Renzo. Este exact ceea ce se întâmplă cu preotul – un cuvânt care indică simultan identitatea și misiunea. Acest mod de a fi al familiei ne permite de asemenea să înțelegem că Biserica este o experiență, nu un set de idei, de obligații morale, de ritualuri, că Biserica este o experiență a iubirii în fraternitate, având în Centru prezența lui Cristos, iar familia este manifestarea sa autentică (Cf. AL 67)”.

„Mulțumim Domnului pentru aceste zile de Har petrecute împreună!” scrie participanta Daniela Demian pe pagina personală de Facebook, împărtășind poza finală de grup.

Mai multe materiale propuse de Renzo Bonetti atât familiilor, cât și logodnicilor care se pregătesc să întemeieze o familie, sunt disponibile pe site-ul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, la rubrica „Cateheze pentru adulți și familii”, aici.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi