În data de 1 aprilie 2023, după terminarea exercițiilor spirituale, comunitatea Seminarului nostru a avut bucuria de a vizita Seminarul Teologic “Buna Vestire” din Arhieparhia Alba Iulia și Făgăraș, având sediul la Blaj.
Sâmbătă 1 aprilie, am celebrat împreună Slujba Vecerniei în Parohia Blaj II – Capela Arhiereilor, în Cripta Arhiereilor unde sunt înmormântați zece mitropoliți și episcopi ai Bisericii noastre. Slujba a fost condusă de PS Cristian, episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș. Preotii concelebranți au fost: Pr. Liviu Ursu, Pr. Cristian Rus, Pr. Florian Guțiu, Pr. Anton Cioba, Pr. Ștefan Dumitraș. După încheierea slujbei am pornit împreună pentru a lua cina la cantina seminarului.
Duminică 2 aprilie am celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească în Catedrala Blajului unde răspunsurile au fost date de seminariștii orădeni, conduși de Maestrul Radu Mureșan. Liturghia a fost condusă de PS Cristian, iar preoții concelebranți au fost: Pr. Cristian Rus, Pr. Florian Guțiu, Pr. Anton Cioba, Pr. Cristian Barta, Pr. Anton Rus, Pr. Antoniu Suciu, Pr. Ciprian Suciu, Pr. Diacon Rareș Vestemean, Pr. Diacon Gheorghe Răulea.
După celebrarea Sfintei Liturghii, seminariștii împreună cu formatorii, au vizitat Palatul Curiei Arhiepiscopiei Majore de Blaj unde, PS Cristian le-a prezentat acestora imagini de la vizita Papei Francisc la Blaj în 2019, Capela Palatului, unde este păstrat tronul Papal pe care Sfântul Părinte a șezut la vizita sa pe Câmpia Libertății în anul 2019, sala unde are loc întrunirea Sinodului Episcopilor Bisericii noastre și o Aulă a Palatului unde sunt depozitate tablouri ale episcopilor și obiecte folosite de Sfântul Parinte în cadrul vizitei sale. La sfârșit Preasfinția Sa Cristian a dorit să le daruiască seminariștilor o carte intitulată “Să mergem împreună”: Universalitate și incluziune”.
La sfârșitul vizitei seminariștii împreună cu formatorii și PS Cristian au luat masa la cantina seminarului “Buna Vestire” după care seminariștii orădeni și-au luat rămas bun de la Blaj și au pornit spre Oradea.
Dorim să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste momente de comuniune și pentru timpul petrecut la Blaj, de unde seminariștii au rămas cu amintiri plăcute și noi prietenii legate. Îi mulțumim Preasfințitului Cristian pentru că ne-a fost alături în momentele de rugăciune și pentu că ne-a primit în Palatul Curiei.
Sperăm că aceste momente de reculegere spirituala și post să ne înătrească pe toți și să ne sporească credința pentru a ne pregati cu smerenie de Învierea Domnului.
Sergiu LĂPĂDUȘ,
Anul I