Lumini aprinse în Biserica noastră

Mă numesc Sur Tatiana și sunt o credincioasă greco-catolică din Zalău, care încearcă să frecventeze cu regularitate Sfânta Biserică în duminici și sărbători și ori de câte ori are posibilitatea.

Ca o umilă și neînsemnată creștină încerc să urmez Calea lui Cristos și să înaintez, încet, încet, spre sfințenia de care creatura are nevoie pentru a-L putea vedea (în viața de apoi) față-n față pe Creator.

Încerc să păstrez permanent legătura cu Isus Cristos prin rugăciunea zilnică, prin Cuvântul Sfintei Scripturi și prin Apostolul și Evanghelia citite în cadrul Sfintelor Liturghii.

Mă hrănesc cât mai des cu Trupul și Sângele lui Isus Cristos, cu dorința de a-L întâlni pe Isus, de a-L cunoaște mai bine și de a primi înțelepciunea și puterea ca să-I  pot cunoaște Voia și să o îndeplinesc.

 

Pentru mine Isus a făcut totul

Dintr-o ființă umană rebelă, plină de imperfecțiuni, care nu-și putea stăpâni impulsurile și stările nervoase, care nu-și putea controla limba și cuvintele și care nu-l putea ierta pe aproapele (dușmanul) datorită ranchiunii și a stimei de sine, Isus m-a transformat într-o creștină dornică să fie tot timpul cu EL și de care să nu se despartă niciodată.

De când mă știu aveam dorința permanentă de a mă ruga și de a cere tot timpul ajutorul lui Isus, mai ales în situațiile mai dificile ale vieții. Mă rugam, dar nu vedeam efectul rugăciunii și nici nu conștientizam puterea ei, ba dimpotrivă, simțeam că rugăciunile mele nu au nici un ecou și nimeni nu le aude.

Din păcate, puterea rugăciunii am experimentat-o cu mult mai târziu, abia la vârsta maturității, în urmă cu aproximativ 20 de ani.

Atunci, eu împreună cu soțul meu și un grup de credincioși format din aproximativ 14-15 persoane, din cadrul Bisericii greco-catolice din Zalău ( Hramul Sfânta Familie) am plecat cu un microbuz, într-o duminică dimineaţa, la Blaj, pentru a participa la exerciţii spirituale susţinute de un grup de italieni care făceau parte, ca şi grupul nostru,  din Asociaţia Comunione e Liberazione din Italia.

Ajunși la Blaj, am participat la Exerciţiiie Spirituale şi la Liturghie, iar tot programul s-a terminat seara târziu, în jurul orei 23.00, când noi ne-am urcat în microbuz pentru a ne întoarce acasă.

După ce am plecat, la aproximativ o jumatate de oră, la ieşirea din Blaj, între localităţi, şoferul opreşte microbuzul şi ne anunţă că acesta s-a defectat, că nu poate să mai meargă mai departe şi să ne descurcăm fiecare cum putem cu drumul spre Zalău.

Trişti şi dezorientaţi, dar destul de liniştiţi, ne-am luat bagajele şi ne-am dat jos din microbuz şi, la iniţiativa unui membru al grupului, am hotărât să ne rugăm împreună, înainte de a ne despărţi.

După ce ne-am rugat împreună aproximativ 5-10 minute, fiecare şi-a luat propriul destin, eram împrăştiaţi de-a lungul drumului, fiecare cu mâna întinsă la o posibilă maşină care urma să treacă pe-acolo.

Era în miez de noapte şi parcă locul era pustiu, pentru că nici o maşină nu-şi făcea apariţia pe-acolo. Timp de aproximativ 15 minute nu a circulat nici o maşină, fiecare era cu dezamăgirea, nesiguranţa şi frica lui.

Când ni s-a părut că totul se năruie şi că nimic nu se mai poate face, opreşte în faţa noastră un microbuz gol, de aceeaşi capacitate ca şi cel defect. Şoferul, care era singur, ne întreabă încotro mergem? Când i-am zis că toţi vrem să mergem la Zalău, acesta râde şi zice către noi: urcaţi toţi în microbuz, că și eu mă duc la Zalău.

Atunci am experimentat şi am simţit pentru prima dată puterea rugăciunii. De atunci şi până astăzi, rugăciunea, atât individuală cât şi în comun, îşi manifestă puterea în toate problemele vieţii mele. Cel   mai mult îi simt puterea atunci când trebuie să iert pe cineva, care consider eu că mi-a făcut rău şi cu care nu pot avea un dialog, o relaţie, ba mai rău nu pot să-i dau nici măcar un salut.

Am fost o persoană ranchiunoasă, care foarte greu puteam să iert şi care puteam să stau săptămâni întregi şi să nu discut nimic cu acea persoană. Acuma, cu ajutorul şi prin puterea rugăciunii, pot să iert şi să uit tot ceea ce a fost şi să o iau de la capăt, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

De fiecare dată când mă aflu într-o situaţie conflictuală cu o persoană, încep să mă rog pentru ea (un Tatăl nostru şi o Născătoare de Dumnezeu) oferindu-le lui Isus cu scopul de a mă ajuta să iert (fără să fac nimic alceva).

Perioada cât trebuie să mă rog o alege Isus, diferă de la o persoană la alta, de la o situaţie la alta. Eu mă rog până când simt că pot să mă apropiu de acea persoană, să o salut şi să-i zâmbesc. Au fost situaţii când persoana respectivă a venit la mine din propria iniţiativă şi mi-a zâmbit şi m-a salutat.

Rugăciunea mă ajută în toate situaţiile dificile, mă ajută sa tac şi să nu răspund în situaţi conflictuale şi de mânie, îmi dă stăpânire de sine, pace şi linişte sufletească. Rugăciunea mă apropie de Isus şi-mi  luminează mintea ca să cunosc Voia şi Planurile pe care Isus le are cu mine, îmi dă puterea sa-I accept Voia şi să o îndeplinesc, chiar dacă este contrar voinţei şi gândirii mele.