Medicul și profesorul Iuliu Hațieganu (14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

Mari printre cei mari sunt aceia care continuă să supraviețuiască prin elevii lor sau prin elevii elevilor lor
Prof. dr. Claude Bernard

Iuliu Hațieganu reprezintă un reper, un model, un ideal
Prof. dr. Florea Marin

Iuliu Hațieganu este un reprezentant al Iluminismului  transilvan, al ȘCOLII ARDELENE, crescut și format în  ȘCOLILE BLAJULUI. Renumitul medic și profesor, Iuliu Hațieganu, cel care a înființat la Cluj, după Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, „Facultatea de Medicină” în cadrul Universității „Daciei Superioare”, devenită „Universitatea Regele Ferdinand I”, și a ținut prima prelegere în limba română în Ardeal, medicul care dincolo de erudiție uimea prin precizia diagnosticului și amintea miracolul, este fiu de preot greco-catolic.

,,Medicul este asemănător zeilor”, spuneau anticii – este maxima potrivită absolut doctorului Hațieganu. Pentru colegi și studenți a fost un ferment dinamizator în clinicile unde a lucrat și în amfiteatrele în care a format medici și oameni, a conferențiat – orator și nu retor – a fost ,,ascultat cu fascinație, pentru că ce spunea se adresa deopotrivă minții și inimii ascultătorilor”.

La  zece ani de existență a Facultății de Medicină din Cluj, în cadrul aniversar sărbătoresc, prof. Ioan Goia i s-a adresat cu recunoștință: „Domnule profesormai presus de toate, noi, colaboratorii tăi, îți aducem omagiile noastre pentru atmosfera de caldă prietenie și camaraderie ce ai știut-o menține în această clinică, căci nu este nici unul dintre noi care să nu fi simțit vibrarea caldă a inimii tale generoase. În orele grele, în orele de îndoială a vieții, o vorbă de încurajare, o privire blândă cu vizări de bunătate discretă, de câte ori nu ne-a inspirat energii noi, pentru a continua cu forțe sporite lupta” (Florea Marin, membru emerit al Academiei de Științe Medicale din România, ,,Iuliu Hațieganu-Monografie, Ed. Universității de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, 1999, p. 468).

Din fața Altarului, predicile Părintelui Ioan Hațieganu îi vorbeau în copilărie despre mila lui Isus pentru omul suferind; din amvonul Catedralei din Blaj au venit cuvinte și îndemnuri spre  bunătate, grijă și atenție pentru semenii care au nevoie de îmbărbătare și speranță.

De timpuriu a fost învățat să pună  dragoste, dăruire și caritate în tot ce făcea; ca medic, aceste valori au constituit harul său și i-au format  Crezul: „Medicina înseamnă știință, artă și conștiință, încălzite de iubirea față de omul în suferință”.

Astăzi sunt 60 de ani de când Iuliu Hațieganu a trecut în Lumea de Dincolo… Rândurile noastre doresc să aducă îndreptățitul omagiu medicului eminent, adevărată somitate europeană, profesorului, omului de știință și omului care a fost. Și insistăm asupra OMULUI, pentru că el, Iuliu Hațieganu, a răspândit lumină și a lăsat lumină peste tot pe unde a trecut. N. Iorga spunea că uneori învățăm mai mult de la cei care „au plecat” și spusele lor „par a cădea din seninul cerului ca lumina clară  a unei stele eterne”.

Medicul și profesorul Florea Marin, prezentându-l în monografia sa – Iuliu Hațieganu – vorbește despre „splendoarea sa omenească”. De această splendoare omenească  societeatea are nevoie neîncetat, și astăzi, în lumea computerizată, mai mult, pentru că se simte cât de pustiu este omul fără emoție și omenie… Și ca să nu ajungem să trăim într-o lume de gheață, pe cei buni care ne-au precedat, prin puterea minții și a inimii, îi putem readuce lângă noi, ca să ne reînvețe ce nu era voie să uităm, și totuși am uitat…

Evocându-i azi personalitatea, vom avea iarăși sub privirea noastră „arta medicului” și „splendoarea  omenească”, particularități ce îl definesc pe I. Hațieganu. Medicul și profesorul fascina oamenii, Ardealul tot îl cunoștea, din timpul vieții devenise legendar: „A redat viața și speranța, a ușurat durerile, iar dacă nu era posibil mai mult, a redat bolnavilor liniștea, împăcarea cu sine și cu semenii, pacea sufletului”.

Strămoșii lui Hațieganu au lăsat amintirea unor oameni inteligenți, care au lucrat din greu, oameni cinstiți și curajoși. Bunicul, Simion, a fost căpitan al lui Avram Iancu. După Revoluția din 1848 a fost închis în unul din turnurile cetății Alba-Iulia și din celulă s-a salvat sărind de la o mare înălțime. S-a căsătorit cu fiica unei alte căpetenii din oștile lui Avram Iancu, a întemeiat o familie frumoasă, binecuvântată cu trei copii, o fată și doi băieți, amândoi preoți greco-catolici hirotoniți la Blaj.

Ioan s-a căsătorit cu Aurelia Deac, fiică de preot greco-catolic de pe Valea Mureșului, a fost numit preot la Dârja – unde s-a născut Iuliu – comuna Panticeu din jud. Cluj și mai târziu în Cojocna, localitate din apropierea Clujului. În comuna Cojocna, de-acum protopopul Hațieganu, a ridicatBiserica Greco-Catolicăși casa parohială. A participat la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918, ca delegat al comunei Cojocna, fiind chiar în Sala Unirii.

Pe una din foile Evanghelierului de pe Altarul Bisericii a scris cu mâna lui: „Căsătoria noastră a  fost binecuvântată cu 13 copii, 7 feciori și 6 fete”… Școlile Blajului i-au format pe copiii Pr. Hațieganu: Iuliu a fost elev la Liceul ,,Sf. Vasile cel Mare”, convins de chemarea ce o simțea în suflet: a fi preot și urmaș al tatălui său. A fost coleg și prieten cu Ioan Coltor și cu Iuliu Hossu, viitorul cardinal și martir, lângă care a stat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, în timp ce citea „Proclamația de Unire a Transilvaniei cu Regatul României” –Hațieganul a fost delegat  al tineretului universitar și mai tîrziu a făcut parte din Consiliul Dirigent…

Blajul, „fântână a românismului”, despre care N. Iorga spunea că „are mai multă istorie decât aer”, a întărit credința și iubirea pentru Biserica Greco-Catolică în sufletul elevului Hațieganu și l-a învățat ce este  devotamentul, truda, răbdarea și jertfa. A avut profesori erudiți, pe Augustin Bunea, Ioan Micu Moldovan și Iacob Mureșianu, profesori care au format și ei, la rândul lor, erudiți…

La absolvirea liceului, Iuliu Hațieganu a concurat pentru o bursă la Facultatea de Teologie a Universității din Budapesta împreună cu Alexandru Borza, dar nu a reușit pe primul loc și s-a hotărât să urmeze medicina la Cluj. Pentru Roma, bursele le-au obținut Iuliu Hossu și Ioan Coltor. Pierzând bursa pentru preoție, în favoarea lui Alexandru Borza, preot și profesor universitar, creatorul „Grădinii Botanice” din Cluj, se spune că Biserica a pierdut un viitor probabil mare preot, dar țara a câștigat un  medic de renume.

La Medicina din Cluj a avut profesori mari, dar maestrul apreciat de Hațieganu a fost profesorul de medicină internă Puryesz Zsigmond. Un semestru l-a urmat la „Facultatea de Medicină” din Graz, considerată a doua mare facultate din Austria, o alegere pentru valoarea ei, dar și și pentru o perfectă stăpânire a limbii germane – în istoria medicinii, Iuliu Hațieganu este considerat medic de formație a Școlii de Medicină germană.

În anul 1909 a absolvit Facultatea de Medicină și a susținut  strălucitor diploma de doctor; prof. Zsigmond Puryesz, om cu suflet ales, fără rețineri naționaliste, l-a încadrat preparator, apoi asistentul său. Legătura sufletească dintre maestru și discipol a fost una dintre cele mai frumoase – Iuliu Hațieganu a păstrat toată viața fotografia prof. Zsigmond Puryesz pe masa sa de scris și un tablou deasupra biroului…

Din 1919 este profesor și primul decan al „Facultății de Medicină” din Cluj, apoi, rector. Pentru știința organizării noii instituții, a vizitat Medicina din București și cele mai renumite Facultăți de Medicină și Clinici din Europa: Franța, Elveția, Italia și Spania, Austria și Germania îi erau cunoscute.

I. Hațieganu este un exemplu rar, a reușit să formeze un corp didactic cu specialiști excepționali: Victor Papilian, Iacob Iacobovici, Constantin Levaditi, Victor Babeș – Clujul a reprezentat în perioada interbelică una dintre cele mai mari sau poate cea mai mare valoare medicală din țară, similară cu cea din apusul Europei.

Au existat colaboratori și studenți care l-au considerat un geniu, spune prof. Ștefan Blăjan, care a lucrat cu Hațieganu ani de zile. Oricum, uimea printr-o profundă înțelegere a mecanismului vieții, mecanism ce nu exclude imprevizibilul, și a complexului de factori care îl reprezintă boala, dar în aceeași măsură prin curajul și asumarea răspunderii și prin farmecul persoanei, vădit de „zâmbetul, umorul, modestia, calmul, dăruirea de mucenic la altarul durerii”.

Activitatea prof. Hațieganu s-a desfășurat pe coordonate științifice, didactice, clinice și social-obștești. Este creatorul „Școlii de medicină internă” din Cluj, prin care a introdus un spirit nou nu numai prin cunoștințele transmise, ci și printr-o educație morală care obligă respect față de suferința umană. De suferința semenilor, medicul „trebuie să se apropie sufletește și să-i trateze cu dragoste și blândețe”: își învăța Hațieganu studenții; apelând la o formulare plastică, continua, pentru că bolnavul este „un biet Robinson pe insula patului”. Și câmpul de luptă al medicului este patul bolnavului, iar analizele de laborator sunt ajutătoare în stabilirea diagnosticului clinic.

A considerat că forța unei universități o dă prestația științifică. A făcut cercetare științifică, s-a afirmat în țară și în străinătate, la congrese și conferințe, fiind considerat o valoare a medicinei europene, a fondat publicații de specialitate și a deschis celor merituoși drumul spre catedre universitare.

Numele lui Hațieganu era cunoscut încă de la primul studiu  asupra galactozuriei alimentare, publicat în Jurnalul medical din Budapesta în 1914. Gândirea  medicală a omului de știință Hațieganu este cuprinsă în numeroasele sale lucrări, din care amintim: Curs de patologie medicală, vol. I-VII, Clinică și patologie medicală, vol. I, și, în colaborare cu I. Goia, Tratat elementar de semiologie și patologie medicală, 3 volume. Mai reținem  Infecția tuberculoasă și profilaxia ei socială, Permanentul și tranzitoriul în medicină.

Imaginea medicului și a profesorului I. Hațieganu o aducem între noi prin puterea evocatoare a cuvintelor prof. dr. I. Goia: „Condeiul se sfiește, explicabil, frazele de elogiu se repetă… Eu recunosc un singur maestru în Școala medicală clujeană: Hațieganu. Maestrul este, înainte de toate, un MEDIC DESĂVÂRȘIT. Adică are darul rar, arta rară, de a vindeca bolnavi și de a învăța pe alții să vindece, de a preda cursuri și de a învăța pe alții să predea, într-un cuvânt: MAESTRUL ESTE UN CREATOR DE ȘCOALĂ, DE TRADIȚIE. Acesta a fost unul singur: Hațieganu. Eu am fost elev și colaborator al lui. Atât” (Ștefan Blăjan, ,,Contemporanii și urmașii despre Iuliu Hațieganu”, Ed.Dacia, Cluj-Napoca,1985, p.123).

La toată această prezență de mare competență și răspundere, Hațieganu a  adăugat, pe toată durata activității sale, consultații gratuite pentru studenți și săraci, pentru țărani și pentru toți cei lipsiți de mijloace materiale. Personalitatea lui nu ar fi completă dacă nu s-ar menționa activitatea sa pe tărâm cultural și social. În cadrul ASTREI exista asociația Șoimii Carpaților, cu secțiuni la orașe și sate, cu scopuri culturale și sportive. Deviza asociației era „Totul pentru națiune, nimic pentru tine, nici câștig, nici glorie”. Conducătorul Șoimilor Carpaților a fost Iuliu Hațieganu, pe care atunci l-a cunoscut tot Ardealul.

În 1931 a înființat la Cluj, cu strădania și cheltuiala sa, Parcul sportiv universitar prof. dr. Iuliu Hațieganu, pe o întindere de 25ha, cu spații sportive, gazon, cu arbori și arbuști unici în Europa, și ronduri de flori. A fost gândit în memoria fiului său Iuliu Marius Hațieganu, care a murit la 8 ani, gândit ca cel mai mare omagiu ce îl putea aduce copilului dispărut, făcând pentru copiii altora  ceea ce ar fi făcut pentru copilul său.

În mijlocul parcului a ridicat o biserică de lemn, greco-catolică, pe care a dorit-o frumoasă, cu o cruce și cu icoana Mântuitorului. Biserica era deschisă tuturor: ,,… Fiecare când s-a rugat, s-a rugat în felul lui”, spunea cu o totală înțelegere.

I. Hațieganu a fost profund credincios, era sensibil la sunetul clopotelor, era o chemare la rugăciune, pentru a nu ne abate de pe ,,cale” și o chemare la rugăciune pentru a nu-i uita pe cei „plecați”. Era atât de legat de Biserica și cultura Blajului, încât în timpul celui mai aspru comunism a cerut redeschiderea Școlilor din Blaj. Un act de curaj. Nu i-a lipsit curajul nici atunci când ambasadorul sovietic i-a cerut să-l consulte pe Stalin bolnav și Hațieganu l-a refuzat pe motiv că fratele său, Emil, era închis.

În 8 decembrie 1948 profesorul Iuliu Hațieganu a fost înlăturat din Clinica Medicală I și din învățământ… În 1953 a fost reîncadrat și în 1955 a fost ales  membru al Academiei Române.

Medicina internă românească actuală se altoiește pe trunchiul viguros creat de el – Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca îi poartă numele. A trăit într-un timp dat, dar a rămas între noi ca să ne ajute să înțelegem timpul nostru. Nu nouă ne sunt adresate cuvintele: „Nu sărăcia materială e pericolul care ne amenință, ci cea sufletească”? Încercăm să ne amintim ultima clipă din viața prof. I. Hațieganu, până când inima totuși… A fost gestul Sfintei  Cruci… Pe sine s-a considerat „student veșnic, elev al marelui Hipocrate”, el, care în realitate a fost „unul dintre pontifii  medicinei românești”.

Profesorului I. Hațieganu îi era drag sunetul clopotelor… Poate va fi un gând bun  ca la 4 septembrie, clopotele unei biserici să-i sune în semn de omagiu și de  rugăciune: Lumina Ta strălucitoare, Doamne, fă să cadă peste sufletul servului tău!

 Otilia Bălaș