„Sala festiva a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a gazduit miercuri, 31 ianuarie 2018, cea de-a XII-a editie a Zilei Voluntarului Caritas, Povestea continua, în cadrul careia au fost premiati cei mai activi voluntari ai Asociatiei Caritas Eparhial Oradea în anul 2017. La eveniment au participat, alaturi de voluntari si invitatii lor, PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, Florica Chereches, deputat, Claudia Ardelean, reprezentând Administratia Social Comunitara Oradea si Claudia Torje presedinte în Cadrul Colegiului National al Asistentilor Sociali, Sucursala Bihor.
Anul 2017 a fost un an plin de schimbari pentru departamentul de voluntariat al Asociatiei Caritas Eparhial Oradea. Baza de date cu voluntari a crescut, si multi elevi de liceu au participat la seminarii de promovare a voluntariatului. Dintr-o baza de date de peste 420 de persoane cu contracte deschise, 290 de voluntari au ales sa schimbe comunitatea în care traiesc. Acesti minunati voluntari, printre care si noi, au realizat 7.744 de ore de voluntariat în 2017. Au fost acordate 11 premii pe activitati si programe, 9 premii speciale si premiul “Voluntarul anului 2017” dupa cum urmeaza:

Premiul CANTINA SOCIALA
Cantina sociala este un serviciu social în cadrul careia voluntarii pe lânga servirea efectiva a beneficiarilor, acestia interactioneaza în mod direct cu beneficiarii. În anul 2017, 79 de voluntari au realizat 1285 ore de voluntariat la cantina sociala.
Premiul pentru pregatirea hranei, servirea hranei, spalarea veselei, curatarea salii de mese si socializare cu beneficiarii s-a acordat voluntarului: Norbert Orban.

Premiul CENTRUL DE ZI
În anul 2017 la centrul de zi s-au implicat 171 de voluntari care au realizat 2.243 de ore de voluntariat. Toti voluntarii care au frecventat centrul si-au oferit disponibilitatea cu multa dragoste fata de acesti copii.
Premiul pentru ajutorul acordat la învatare si efectuarea temelor, pentru activitatile de socializare, de joaca, de dezvoltare personala si de petrecere a timpului liber cu copiii, s-a acordat voluntarului: Elina Zenovia Neagoe.

Premiul DUSURI SOCIALE.
Dusurile Sociale reprezinta un serviciu unic pe plan local în cadrul caruia persoanele fara adapost au acces la conditii decente de efectuare a igienei corporale. Prin facilitarea accesului la dusuri si prin asigurarea unei vestimentatii adecvate venim în sprijinul persoanelor fara adapost, în mentinerea si asigurarea igienei corporale. Acest lucru este esential si necesar când vorbim de reintegrarea în câmpul muncii a persoanelor fara un camin. O activitate deosebita la care ne ajuta mereu o voluntara dedicata. În anul 2017 a realizat 66 de ore de voluntariat.
Premiul pentru primirea beneficiarilor, distribuirea materialelor de igiena, realizarea curatenie dupa efectuarea dusurilor si socializare cu beneficiarii s-a acordat voluntarului: Viorica Florea.

Premiul COLECTA DE PASTI
La Colecta de alimente de Pasti din anul 2017 s-au implicat 125 de voluntari, care au desfasurat 623 de ore de voluntariat contribuind la strângerea de alimente în valoare de peste 8.700 de lei.
Premiul pentru deosebita implicare în strângerea de alimente pentru familiile aflate în dificultate, s-a acordat voluntarului: Andreea Munteanu.

Premiul COLECTA DE CRACIUN
La traditionala Colecta de alimente de Craciun, în anul 2017 s-au implicat 41 de voluntari care au desfasurat 244 de ore de voluntariat contribuind la strângerea de alimente în valoare de peste 7.600 de lei.
Premiul pentru deosebita implicare în strângerea de alimente pentru familiile aflate în dificultate, s-a acordat voluntarului: Cristina Sîrb.

Premiul PRIETENI PENTRU UN ZÂMBET
Ne mândrim cu echipa prieteni pentru un zâmbet. Anul 2017 a fost productiv pentru trupa: acum numara 58 voluntari clovni-doctori activi care reusesc sa îi viziteze pe copiii internati de 3 ori pe saptamâna. O echipa mare si organizata, dedicata meseriei lor minunate, aceea de a le aduce zâmbete pe chipurile celor internati la Spitalul Clinic Municipal. În 2017 au realizat 2023 de ore de voluntariat!
Premiul pentru zâmbetele aduse pe chipul copiilor si implicarea constanta în program s-a acordat voluntarului Malina Arvas-Popa.

Premiul ADMINISTRATIV
Activitatea administrativa este foarte importanta în organizatia noastra. Peste 35 de voluntari ne-au ajutat în acest an realizând peste 270 de ore de voluntariat.
Premiul pentru activitati administrative în cadrul asociatiei, s-a acordat voluntarului: Doris Pastor.

Premiul VOLUNTARIAR CORPORATIST
Acest nou premiu îl oferim pentru încurajarea si facilitarea angajatilor de a se implica în activitatea Cantinei Sociale în anul 2017: 25 de voluntari au realizat 100 de ore de voluntariat în cadrul Cantinei Sociale în perioada octombrie-decembrie 2017 iar compania a asigurat masa pentru o zi pe saptamâna, vinerea.
Premiul s-a acordat companiei: Celestica.

Premiul pentru DISPONIBILITATE
Disponibilitatea înseamna a fi prezent la nevoie si când esti anuntat chiar si cu o 1 ora înainte si faci tot posibilul sa fii prezent. Apoi aduci cu tine si prieteni…
Premiul pentru promptitudinea cu care raspunde solicitarilor asociatiei s-a acordat voluntarilor: Andrei Horgos si Nicolae Cozma.

Premiul CEL MAI ACTIV VOLUNTAR
Cel mai activ voluntar este persoana care se implica în cele mai multe activitati cu dorinta de a schimba ceva pentru comunitatea lor
Premiul s-a acordat voluntarei: Mihaela Rosca.

Premiul SPECIAL gestionarea depozitului de haine si alimente
S-a acordat voluntarei Sora Veronica.

Premiul SPECIAL pentru promovarea voluntariatului
S-a acordat profesorilor: Carmen Chis, Alice Scarlat, Mihaela Costea, Florica Cretiu, Adina Cozma Carabas, Dana Mihincau, Mariana Man, Antonia Monica Nica

Premiul VOLUNTARUL ANULUI
,,Voluntarul anului” este premiul oferit pentru: implicare, disponibilitate, diversitatea activitatilor în care s-a implicat, numarul de ore prestate si calitatea serviciilor oferite.
Premiul Voluntarul anului 2017 s-a acordat voluntarului: Serban Baciu.

Evenimentul a fost presarat cu momente artistice sustinute de Florena Ticu Sandro, Clubul sportiv Exclusiv Dance, Bianca Diana Popa, perechile de dansatori: Miruna Adnana cu Alin Breje si Carina Jurjuc cu Tudor Jurjuc, Denis Szanto si Dacian aka Pantera Neagra, formatia Melaz si Sabin Muresan. Prezentarea evenimentului a fost asigurata de voluntarii Bianca Borghesi si Ionut Tripon.
Felicitari tuturor voluntarilor si deosebite multumiri pentru tot ceea ce au facut pentru beneficiarii Asociatiei Caritas Eparhial Oradea si pentru asociatie în 2017.

Pr. Olimpiu Todorean

Presedinte