În perioada 19-27 iulie un grup de credincioși din Parohia Sfântul Benedict din Scorzè-Italia, împreună cu parohul locului, don Massimo Gallina, au făcut un pelerinaj în țara noastră vizitând totodată și Eparhia de Oradea. Această idee s-a născut în septembrie, anul trecut, când 25 de familii de preoți, din Eparhia noastră, au fost găzduite la Scorzè, cu ocazia parcursului de formare propus de Mons. Renzo Bonetti, Președintele Fundației ,,Famiglia Dono Grande”. Pelerinajul a avut ca scop împărtășirea credinței între pelerini și familiile găzduite de aceștia și cunoașterea bogățiilor culturale și spirituale ale României.
Sâmbătă 20 iulie oaspeții noștri au fost întâmpinați de un grup de familii de preoți la Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Oradea, unde au servit împreună prânzul, bucurându-se de revedere. După prânz pelerinii au vizitat principalele obiective turistice din Oradea.
În seara aceleeași zile, la celebrarea Sfintei Liturghii din Parohia,,Adormirea Maicii Domnului”, pelerinii au avut ocazia să-l aibă în mijlocul lor pe Preasfințitul Virgil Bercea, Eparh Român-Unit de Oradea, însoțit de Părintele Vicar General Mihai Vătămănelu și Părintele Antoniu Chifor – Vicar cu preoții. Cu această ocazie Episcopul nostru a salutat grupul de pelerini, dorindu-le să se simtă „acasă” în Biserica și în țara noastră. La finalul celebrării Preasfinția Sa le-a mulțumit familiilor italiene pentru ospitalitatea cu care au fost primiți preoții români în casele lor.
Duminică 21 iulie, după celebrarea Sfintei Liturghii în catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea, pelerinajul a continuat cu vizitarea bisericii – monument istoric– a Parohiei Greco-Catolice maghiare din Carei, județul Satu-Mare, a „Cimitirului Vesel” din Săpânța județul Maramureș și a Mănăstirii Săpânța-Peri, cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Luni 22 iulie, rugăciunea de dimineață a fost rostită la „Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței” din Sighetu-Marmației, unde mulți episcopi, preoți, persoane consacrate și laici greco-catolici și-au oferit viața pentru Hristos și comuniunea cu Scaunul Apostolic al Romei.
În următoarele zile au fost vizitate o parte dintre mănăstirile și bisericile reprezentative ale Maramureșului, Bucovinei și ale nordului Moldovei, Monumentul eroilor din Moisei, Cetatea Neamț, Lacul Roșu, Salina Praid, o serie de monumente istorice din Cluj-Napoca și Stațiunea Băile Felix. Pe tot parcursul călătoriei grupul a fost însoțit de pr. Mihai Tegzeș, responsabilul cu Pastorația Familiei al Eparhiei de Oradea. În fiecare zi a pelerinajului s-a celebrat Sfânta Liturghie, rugăciunile de dimineață și de seară. La întoarcere, fiecare credincios a avut ocazia să-și împărtășească experiența trăită în țara noastră, mulțumind Domnului pentru oportunitatea de a cunoaște bogățiile și complexitatea cultural-religioasă a țării noastre.
Elena-Daniela Demian
.