Episcopul Vasile Aftenie (1899-1950), plenitudinea bunătății și a blândeții…

                                  Moto:   „…De comuniunea Bisericii Catolice nu ne poate
despărţi  nici necazul sau strâmtorarea, nici prigoana sau înfometarea,
nici lipsa îmbrăcămintei, nici primejdia sau  sabia, căci ar însemna
lepădarea de Cristos. Noi mărturisim ca Părinţii Bisericii: Ubi Petrus, ibi Ecclesia, ubi Ecclesia, ibi Christus”.

                                                                        Cardinal Iuliu Hossu

„Drumul Bisericii Greco-Catolice din România nu a fost niciodată uşor”, spunea Papa Ioan Paul al II-lea  în „Scrisoarea  Apostolică la al III-lea Centenar al Unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei”. Mereu i s-a cerut  Bisericii noastre „o dureroasă şi grea mărturie de fidelitate…”. Este motivul pentru care Sfântul Părinte a numit Biserica Greco-Catolică din România  „Biserică a mărturisitorilor şi martirilor”.

În vizita făcută în România, în 1999, Sfântul Părinte s-a rugat la mormintele episcopilor noștri martiri din „Cimitirul Bellu”: cardinal Iuliu Hossu, episcop Ioan Bălan și episcopul Vasile Aftenie.

Mormântul PSS Vasile Aftenie era cunoscut multora, era loc de pelerinaj, deși avea săpate în piatră, din timpul când eram «Biserica Tăcerii», doar inițialele: V.A. și completarea din anii din urmă: „Episcop Vasile Aftenie, 1899-1950”.

Anul acesta, pe 14 iulie, vor fi 120 de ani de la naşterea Preasfinţiei Sale, iar pe 10 mai s-au împlinit 69 de ani de la  intrarea în Eternitate… ca primul martir din rândul episcopilor greco-catolici, întemniţaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare －prin Decretul 358/1 decembrie 1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost desființată prin violență, bunurile ei fiind împărțite între Stat și Biserica Ortodoxă.

Episcopul Vasile Aftenie  s-a născut în satul Lodroman, nu departe de Blaj, într-o familie de țărani, Petru și Agafia Aftenie, fiind al doilea dintre cei patru copii.          A fost elev al Liceului „Sf.Vasile cel Mare” din Blaj, prima școală sistematică în limba română de pe tot cuprinsul românesc. Ca toți copiii de țărani, elevi la școlile noastre confesionale, „a făcut liceul la Blaj, cu alimente aduse de acasă  și cu «țipăii» Mitropoliei blăjene” (pâinea gratuită dată de Mitropolie elevilor), cum au făcut atâția oameni mari formați de Biserica Greco-Catolică. Teologia a urmat-o la Roma, la Colegiul grec „Sf. Atanasie” și la Institutul „Angelicum”. De la Roma revine în țară cu două doctorate: în Teologie și Filosofie.

La 1 ianuarie 1926 a fost hirotonit preot celib de mitropolitul Vasile Suciu și tot în același an a fost numit profesor la „Academia Teologică” din Blaj, la catedra de „Istorie  bisericească și Drept canonic”, spiritual al teologilor, canonic, iar din 1939, avea să fie numit rector al instituției.

În 1934 i s-a încredințat funcția de protopop al Protopopiatului Greco-Catolic de București, apoi cea de vicar general al Vicariatului de București.

În anul 1940, pe 5 iunie, de sărbătoarea Înălțării Domnului, este consacrat episcop, în Catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor mitropolitului Alexandru Nicolescu, asistat de episcopii Alexandru Rusu al Maramureșului și Ioan Bălan al Lugojului.

La consacrare, în cuvântul său, noul episcop a vorbit despre misiunea  preotului  în societatea învrăjbită a vremii: „…Preoții sunt misionarii Noului Testament, copie autentică a preotului Cristos, iar episcopul, plenitudinea acestei preoții. Trebuie să călcăm pe urmele Mântuitorului și să luptăm cu armele pe care El  le-a întrebuințat. Blândețea și smerenia trebuie să fie icoana preotului Legii Noi. Preotul trebuie să fie dragostea întruchipată… Și parcă rareori s-a smțit între oameni lipsa acestei dragoste ca în zilele noastre. În cursul veacurilor s-a dezlănțuit adeseori ura între oameni, dar nicicând cu atâta furie ca azi. Iată rolul preotului mare: să sădească din nou dragostea între oameni și chiar cu prețul vieții lui, dacă lipsa o cere” (Dr.Silvestru A.Prunduș－Clemente Plăianu, „Cei 12 Episcopi Martiri ai Bisericii Române Unite  cu Roma, Greco-Catolice”, Casa de Editură Viața Creștină, Cluj-Napoca, 1998, p.100).

Cuvântul nu era formal, era ,,expresia fermă a unui  program de viață”… PSS Vasile Aftenie a fost numit episcop auxiliar al Arhiepiscopiei Blajului, cu sediul la București, episcop pentru greco-catolicii din Vechiul Regat.

De la fostul avocat al Mitropoliei Blajului la București, dr.Vasil Marcu, a rămas portretul episcopului din acel timp: „Era înalt, blond, puternic, cu ochi albaștri, cu o fire deschisă, luminoasă și blândă. Plin de farmec și de umor, era foarte apropiat și iubit de toți credincioșii, fără nici o deosebire. Pe fiecare l-a cercetat la casa sa, fie el umil sau înstărit. Era perioada când, după ocuparea Ardealului de Nord, mulți credincioși se refugiaseră, părăsindu-și tot avutul. Pe aceștia îi mângâia și îi îmbărbăta, propovăduindu-le dragostea creștină și iubirea aproapelui. Nu lua nimic din ceea ce i se ofera, dimpotrivă, din puținul său ajuta pe cei nevoiași, mai ales în anii 1946-1947, ani de cumplită foamete. La reședința sa a dat găzduire în permanență unui număr de 5-6 studenți săraci” (Op.cit., p.102).

Episcopul îl avea aproape pe pr. Tit Liviu Chinezu － viitor Episcop și martir－numit protopop la București din 1947. Apostolatul lor a fost rodnic: părintele Tit Liviu Chinezu a format „un fel de universitate liberă”, al cărei rector era, în timp ce spiritual a fost mons.Vladimir Ghika. Mulți tineri s-au format în jurul acestor oameni aleși, astăzi recunoscuți martiri și sfinți ai Bisericii lui Cristos.

Începută prigoana împotriva Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, în noaptea de 28/29 octombrie 1948, au fost arestați toți episcopii greco-catolici și foarte mulți preoți.

Firea deschisă și ușurința „cu care se apropia de oameni”, i-au făcut pe cei care  aveau ca scop distrugerea Bisericii Greco-Catolice în 1948, să creadă că PSS Vasile Aftenie va fi „o pradă ușor de cucerit”, dar s-au înșelat. Celor care erau trimiși să-l convingă să-și trădeze credința, le răspundea: ,,…credința noastră nu este o cămașă pe care s-o îmbraci noaptea și dimineața s-o dai jos. Nu pot nega ceea ce am propovăduit o viață întreagă” (Op.cit., p.103). Și a continuat: „Nu am nici suflet, nici neam, nici conştiinţă şi nici credinţă de vânzare!”.

Amintirile celor care i-au fost aproape sau l-au cunoscut în timpul detenţiei, publicate după 1989, îi întregesc portretul. În ,,Credinţa noastră este viaţa noastră. Memoriile cardinalului dr. Iuliu Hossu”, Eminența Sa îşi aminteşte că, de la Căldărușani, unde era închis tot episcopatul greco-catolic, înainte de a fi întemnițat la Sighet, la 25 mai 1949, PSS Vasile Aftenie a fost luat dintre ei. S-a mărturisit ÎPSS Iuliu Hossu înainte de plecare şi, după mărturisire, a spus în faţa tuturor că „nici moartea nu-l va face să se lepede de credinţă”.

O evocare  din ultima perioadă a vieții, a unui coleg de celulă, impresionează puternic: „Era un om acest Episcop sfânt, ca pâinea scoasă din cuptor! Întotdeauna cald şi bun. Nimic nu îl clintea din bunătatea lui. Din orice supărare putea să facă haz; dar mai cu seamă mă minuna cum chiar şi suferinţa lui o primea cu bucurie şi îşi râdea de ea, că nu-l poate înfrânge”.

Pe măsură ce trecea timpul era ,,tot bun, tot pâine blândă, tot galeş la privire, cu ochii ca lumina, însă cumva străin. Privea la mine, dar parcă ochiul lui nu se oprea pe mine, ci undeva departe; tot mai îndepărtat era în fiecare zi, dar tot mai cald şi mai duios, mai plin de bunătate. Era ca o iertare bună…”.

La 10 mai 1950, episcopul Vasile Aftenie a încetat din viață la Jilava. Preotul romano-catolic Baltheiser din București a fost solicitat pentru o înmormântare în Cimitirul „Bellu” din capitală. Nu ştia cine era cel care urma să fie înmormântat, dar și-a dat seama că era PS Vasile Aftenie.

Episcopul Vasile Aftenie  este primul  martir al Bisericii Greco-Catolice din România”. Trăim într-o lume tot mai mult stăpânită de relativism, adevărurile şi valorile reale sunt puse la îndoială. Ce uşor se pot uita martirii!

Și totuși, peste tăcerea impusă, la mormântul Preasfințitului Vasile Aftenie, credincioșii, singuri, au descoperit sfințenia și puterea celui condamnat uitării. Cei care veneau la mormânt spuneau: ,,…că pentru a scăpa de un necaz, o boală sau pentru a ți se împlini o dorință, este suficient să aprinzi o lumânare și să te rogi la acest mormânt”.

Preasfinției  Sale Vasile Aftenie, preot al Blajului, i-a fost dat să deschidă şirul de martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma din secolul al XX-lea. Prin ridicarea lor la cinstea altarelor, comunicată pe 19 martie 2019, Papa Francisc a autorizat Congregației pentru Cauzele Sfinților din Vatican să promulge Decretul de recunoaștere al  martiriului episcopilor greco-catolici români: Valeriu Traian Frențiu,Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, uciși din ură față de credință în diverse locuri din România, între 1950 și 1970, deschizând calea pentru beatificare. La Blaj, pe 2 iunie a.c., Papa Francisc va fi cu noi pentru beatificarea episcopilor noștri martiri: Mica Romă, Blajul, și Roma ,,au mers” și ,,merg” mereu împreună… Lângă lespedea care-i acoperă martirizatul trup şi în inimile noastre, îi vom aduce întotdeauna PSS Vasile Aftenie prinos de recunoştinţă şi o smerită rugăciune: ,,Fericite serv al lui Dumnezeu Vasile al Bucureștiului, roagă-te pentru noi!”

Otilia Bălaş