Potrivit programului oficial al Papaei Francisc în România, în a doua zi a călătoriei sale apostolice în țara noastră, va sosi la Iași, pe 1 iunie a.c., după ora 17.00, pentru a vizita catedrala romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” şi pentru a participa la „Întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile”, în faţa Palatului Culturii.

„Timp de aproximativ o oră şi jumătate, va fi o sărbătoare a întâlnirii cu Sfântul Părinte, o întâlnire trăită sub privirile sfintei Fecioare Maria. Credincioşii care vor participa vor avea bucuria de a se ruga Maicii Sfinte împreună cu papa Francisc. Protagoniştii întâlnirii cu Sfântul Părinte vor fi tinerii şi familiile, către care se va îndrepta şi mesajul special al urmaşului sfântului Petru”: aflăm de la pr. Adrian Blăjuță, responsabil cu mass-media  în Dieceza de Iași, în urma conferinței de presă, dedicată vizitei Papei Francisc la Iași, organizată la finalul lunii martie.

Cu acel prilej s-a comunicat totodată faptul că „ peste 35.000 de persoane şi-au anunţat prezenţa la Iași, pe 1 iunie a.c., iar listele nu sunt închise. Există şi posibilitatea înscrierii ca voluntar pentru implicarea în buna desfăşurare a evenimentului, alăturându-se celor peste 250 de voluntari care s-au oferit deja. Înscrierea se poate face prin intermediul site-ului Episcopiei de Iaşi, la adresa http://www.ercis.ro/papafrancisc/voluntari/”.

„Odată cu pregătirea pentru solemnitatea Învierii, spune pr. Blăjuță, conitnuă în comunităţile Diecezei de Iaşi şi pregătirea spirituală pentru vizita papei Francisc, dar şi rugăciunea pentru urmaşul lui Petru, pentru ca întâlnirea cu el să fie rodnică în credinţă pentru cei care îl vor vedea şi îi vor asculta mesajul”.

În acest sens, pr. Felician Tiba, a pus la dispoziție o serie de cateheze pregătitoare pentru vizita Papei Francisc în România, într-un material intitulat Cateheze pregătitoare pentru vizita Papei Francisc în România, pe care, treptat îl vom publica și noi. Poate fi consultat pe acest site, la secțiunea Media – Papa Francsic în România.