Textul biblic
18 După cum m-ai trimis pe mine în lume, şi eu îi trimit pe ei în lume 19 şi pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca şi ei să fie consacraţi în adevăr. 20 Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, 21 ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22 Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat‑o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: 23 eu în ei şi tu în mine, ca să fie desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, aşa cum m-ai iubit pe mine. 24 Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii. 25 Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceştia au cunoscut că tu m-ai trimis. 26 Eu le-am revelat numele tău şi-l voi revela pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei”.

Meditaţie
Misiunea Fiului, trimis pentru a face cunoscută lumii iubirea Tatălui, devine acum misiunea ucenicilor. După ce prezintă Tatălui cererile în favoarea ucenicilor, Isus cere aceleaşi lucruri şi pentru cei care vor crede în urma predicării lor. Printre aceştia ne numărăm şi noi, cei care citim Evanghelia. Pentru viitorii ucenici, Isus cere «ca toţi să fie una». Aceasta reprezintă glorificarea sa şi a Tatălui, pe care Isus o cere la începutul rugăciunii sale (vv.1-5).

Originea şi modelul unităţii noastre e acela al Tatălui şi al Fiului: cel iubit sălăşluieşte în cel care iubeşte. Rămaşi în lume, uniţi cu Isus asemeni mlădiţelor unite cu viţa, ucenicii sunt una în Fiul şi în Tatăl. Trăiesc aceeaşi viaţă, cufundaţi în abisul nesfârşit al iubirii lor reciproce, sunt una în Dumnezeu, în cer şi pe pământ. Credibilitatea lui Dumnezeu e încredinţată mărturiei de unitate pe care noi o oferim. Prin iubirea noastră frăţească, toţi oamenii îl pot cunoaşte pe Dumnezeu ca Tată. Rodul misiunii noastre îşi are originea în unirea noastră cu Fiul (cf. 15,1-12.), care ne uneşte cu Tatăl şi între noi, lumea îl vede pe Tatăl în chipul fraţilor celui care a spus: «Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl» (14,9). Isus a revărsat asupra noastră mărirea pe care a primit-o de la Tatăl şi de aceea noi suntem fii şi putem să ne iubim aşa cum ne-a iubit el.

Pe măsură ce ucenicii cresc în unitatea frăţească, descoperă lumii chipul Fiului trimis de Tatăl. Unitatea tuturor oamenilor va fi posibilă atunci când creştinii vor fi uniţi între ei, unitatea lor fiind sacramentul fundamental prin care Dumnezeu se prezintă ca Tată al tuturor şi mântuieşte lumea.

Fiul doreşte comuniunea deplină cu fraţii săi. «Acolo unde sunt eu», locul unde se află Isus, e însuşi Tatăl, pentru că sălăşluieşte în el, vine de la el şi se întoarce la el, trăieşte în el şi prin el. Aşa cum Dumnezeu l-a întrebat pe primul om «Unde eşti?» (Geneza 3,9), tot aşa primii ucenici l-au întrebat pe Isus «Unde locuieşti?» (1,38), iar evanghelia ne-a arătat unde este locuinţa lui Isus: în iubirea Tatălui, pe care o face accesibilă fraţilor săi. Acesta e tărâmul din care Adam a fugit, abandonându-şi habitatul natural. Departe de el, omul e departe de sine însuşi, nu-şi găseşte locul, e rătăcitor şi străin. Lângă el, puşi de-o parte şi de alta asemeni celor doi însoţitori de pe Golgota, luăm parte la biruinţa lui (cf. 19,18). Existenţa noastră în preajma Tatălui are loc prin comuniunea cu Fiul. În compania lui ne regăsim locul de origine, se încheie exilul şi domnim împreună cu el. Intrăm în familia lui Dumnezeu (Efeseni 2,19), dar nu ca robi, ci ca oameni liberi.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA