Procesul lui Isus (In 18,11-27)
Evanghelia după Ioan nu are de a face cu exorcismele.
Adevăratul exorcism este judecata lumii, care începe în aceste versete.
În Evanghelia după Ioan Isus nu este judecat, ci El este Cel care îi judecă pe arhierei, pe Ponțiu Pilat și pe toți: pe toți cei care s-au pus în fruntea lumii, în locul Satanei, care sunt locotenenții Satanei.
Satana a uzurpat arche (căci aici Prințul [Principe] și arche este același cuvânt. Arche este Dumnezeu, El este Prințul acestei lumi, căci Dumnezeu este începutul lumii).
Isus, urcând pe cruce, alungă dracii, pe prințul acestei lumi, care-i Satana, reprezentat de diferiții reprezentanți, Petru inclus…
Crucea este revelația slavei Sale. Și acolo îi atrage pe toți la Sine și devine centrul unității noi a lumii care creează lumea nouă, prin cuvântul adevărului care este iubirea Tatălui pe care Fiul o realizează până la a-Și da viața pentru cei care-L ucid.
E o altă optică teologică splendidă, prezentă implicit și la ceilalți evangheliști…
Ioan o explică pe aceasta căci, fiind ultimul care a scris și mergând dincolo de cronică, după ce a meditat decenii în șir asupra episoadelor, le privește pe toate de la final la început, în timp ce ceilalți Evangheliști așază finalul în timp ce are loc, dar fără să-l înțeleagă în mod profund…
În Evanghelia după Ioan cu crucea este judecată lumea și este învinsă lumea, este învins Satana, care nu mai ține locul lui Dumnezeu (chiar dacă noi îl așezăm destul de des, din nou, în locul lui Dumnezeu prin imaginea noastră diabolică despre Dumnezeu), iar crucea va deveni pomul vieții, locul în care Dumnezeu îi va atrage pe toți la Sine.
După o scurtă introducere, ne vom opri asupra Procesului înaintea autorității religioase: în realitate nu-i procesul lui Isus, ci e procesul tuturor persoanelor care sunt acolo.
Se citește In 18, 1-11
1. Zicând acestea [toate lucrurile subliniate în ultima cateheză, când s-a rugat pentru noi și pentru întreaga lume], Isus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină [Pătimirea începe într-o grădină: nu mai este Pătimirea, ci este revelația Regelui.
Regele creației este Adam, creat în grădină…
Isus începe în grădină, apoi va traversa tot orașul și va sfârși din nou în grădină: crucea și mormântul vor fi în grădină.
Noi am redus orașul, așezându-l sub puterea arhiereilor și sub puterea militară, la o putere de moarte, iar El traversează tot orașul…
Dacă la început Satana a redus grădina la un loc de moarte, pentru că ne-a dat imaginea falsă despre Dumnezeu, acum Isus învinge toate imaginile false despre Dumnezeu și ne restituie faptul de a fi atrași la El, faptul de a fi ceea ce suntem: fiii lui Dumnezeu], în care a intrat El şi ucenicii Săi.
Totul începe într-o grădină și se finalizează într-o grădină. În partea din mijloc, Isus trece prin tot orașul, care-i opusul grădinii, fiind organizat sub puterea regelui care-i omoară pe cei care nu i se supun…
În schimb Isus, Regele nostru, este Regele care-Și dă viața. Fapt pentru care Procesul – acest drum al lui Isus, în Evanghelia după Ioan – e prezentat în termeni regali: e un triumf regal…
2. Iar Iuda vânzătorul cunoştea acest loc, pentru că adesea Isus şi ucenicii Săi se adunau acolo.
3. Deci Iuda, luând oaste [probabil o cohortă, având 1000 de soldați. Ioan vrea să evidențieze puterea „extrem de mare” a dușmanului, căci apoi vorbește despre căpetenia peste o mie… plus slujitorii Templului. Adică tot întunericul se adună/unește împotriva lui Isus. Vom vedea cum sfârșește întunericul…] şi slujitori de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme.
În această noapte găsim armele, adică violența, dar și „felinare şi făclii”, pentru a vedea… Iar în acest loc Isus Se va revela ca fiind lumina lumii.
4. Iar Isus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit [Isus iese în întâmpinarea lor] şi le-a zis: Pe cine căutaţi?
Aceasta este prima întrebare din Evanghelie…
5. Răspuns-au Lui: Pe Isus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt [e revelația lui Dumnezeu]. Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei.
6. Atunci când le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.
Vedem cât este de diferită această relatare față de ceea ce povestesc ceilalți evangheliști?
Această povestire revelează slava, căci toți dușmanii, tot întunericul cade la pământ și i se închină slavei, adoră slava… „Ca întru numele lui Isus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Isus Cristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Fil. 2,10-11).
8. Răspuns-a Isus: V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă;
9. Ca să se împlinească cuvântul pe care l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe niciunul.
10. Dar Simon-Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi
i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus [Malhus înseamnă Rege].
11. Deci a zis Isus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?
Aici avem scena din grădină. Nu avem agonia, ci avem numai revelația lui „Eu sunt” și tot întunericul și toate puterile în număr mare (cohorta și slujitorii) cad la pământ…
Isus le spune să-i lase pe ucenicii Săi să plece, pentru ca niciunul să nu se piardă.
Acum urmează versetele asupra cărora ne vom opri.
Mai întâi să vedem împărțirea textului:
vv. 11-16 toți sunt adunați (uniți) în jurul lui Isus, în Sinedriu;
Apoi începe procesul, iar prima scenă…
vv. 17-18 avem lepădarea lui Petru
vv. 19-21 Isus, fiind interogat, le răspunde să-i întrebe pe ucenicii Săi, pe cei care L-au ascultat și chiar pe arhiereu;
v. 22 este scena centrală, în care Isus primește o palmă;
vv. 23-24 Îl trimit de la Ana la Caiafa, care era arhiereu în acel an,
vv. 25-27 unde primește a doua „palmă”, a doua lepădare a lui Petru. Ne vom opri asupra figurii lui Petru care este discipolul: vom vedea raportul nostru cu acest Isus în timpul Pătimirii…
Era prezentă cohorta, comandantul peste o mie, slujitorii arhiereului iudeilor (cf. v. 12), iar textul grec spune: „L-au conceput pe Isus”…
Toate cele patru Evanghelii, când vorbesc de faptul că-L prind pe Isus, folosesc cuvântul „a concepe”. Și-i același cuvânt folosit în cazul Mariei, când se spune că „a zămislit Cuvântul”.
Mâinile cu care noi Îl concepem pe Dumnezeu sunt păcatul nostru… În păcatul nostru Îl cunoaștem și-L zămislim pe Dumnezeu, Cel ce nu poate fi conceput.
De ce?
Pentru că El este Cel ce-Și dă viața pentru noi, care-L ucidem.
Scrie că întunericul n-a „prins” lumina, dar acum o prind, o zămislesc…
Și-L duc mai întâi la Ana…
Ana fusese arhiereu la început, apoi i-au urmat cei patru fii, apoi socrul… Deci a dominat scena timp de 60-70 de ani în calitate de căpetenie religioasă și politică locală… Dar nu era el arhiereul în acel an… Ana era socrul lui Caiafa, arhiereul din acel an…
Caiafa era cel care a sfătuit iudeii că merită să ucidă un om pentru a salva poporul…
E titlul Pătimirii lui Isus, rostit de arhiereu, căci era arhiereu în acel an, deci a rostit profeția: că moartea lui Isus salvează poporul, iar evanghelistul adaugă că Isus nu numai că va izbăvi poporul, ci va și „aduna laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi” (In 11,49-52)… Deci, Isus este mântuitorul lumii.
Acum intră în scenă figura lui Petru…
15a. Şi Simon-Petru, şi un alt ucenic mergeau după Isus.
„Simon-Petru şi un alt ucenic mergeau după Isus”… Așadar, avem un ucenic diferit de Petru… Cu multă probabilitate era ucenicul pe care Isus îl iubea, așa spune tradiția…
15b. Iar ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi a intrat împreună cu Isus în curtea arhiereului;
Deci nu era niciun pericol faptul de a fi ucenic al lui Isus, căci acest ucenic intră și iese…
16. Iar Petru a stat la poartă, afară. Deci a ieşit celălalt ucenic, care era cunoscut arhiereului, şi a vorbit cu portăreasa şi a băgat pe Petru înăuntru.
Acum urmează primul proces al lui Petru, proces pe care i-l face slujnica portăreasă.
17. Deci slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia? Acela a zis: Nu sunt.
Isus spune: „Eu sunt”, iar Petru spune: „Nu sunt”, propunându-se ca figură opusă lui Isus, deși mai înainte a spus: „Sunt dispus să-mi dau viața pentru Tine”…
18. Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stând şi încălzindu-se.
La fel ca toți ceilalți, Petru se încălzește… Și se leapădă de Isus al său înaintea unei slujnice…
Petru începe să înțeleagă un lucru: că el nu-i discipolul acelui Isus care apoi va fi răstignit, ci Petru este ucenicul acelui Isus pentru care era dispus să scoată sabia, chiar înfruntând o mie de soldați… Ce curajos era! Dar el știa că avea la dispoziție douăsprezece legiuni de îngeri. Prin urmare, aștepta un semn pentru a ataca, dat fiind faptul că el era capul, succesorul lui Cristos…
În schimb, legiunile de îngeri nu au venit, iar Isus îl mustră/ceartă…
Așadar, Petru cunoștea pe acel Isus puternic, și nu pe acest Isus care are acest tip de putere de a-Și da viața…
Va fi convertirea lui Petru: cea de a înțelege că Cristos a murit pentru păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu…
În vv. 19-21 Isus este interogat de Ana, socrul lui Caiafa, iar Isus începe El să-i interogheze pe Caiafa și pe toți…
19. Deci arhiereul L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.
E interesant: îl interesează cine sunt ucenicii Săi și ce a învățat…
În acest loc întrebarea este pertinentă (adecvată) – căci Evanghelia este pentru cititori – deci și noi să ne întrebăm: cine este discipolul lui Isus?
Niciunul!
Ce a învățat Isus?
Ei n-au înțeles nimic despre această slavă!!!
De ce?
Pentru că atât Petru, cât și ceilalți – în afară de acel „un alt ucenic”, care este un altul, adică diferit, și care-i discipolul ideal, așa cum toți vom deveni la sfârșitul Evangheliei – sunt acum dușmanii lui Isus, după cum vom vedea din versetele care urmează…
Procesul lui Isus și al lui Petru este structurat în șapte scene, cu o schimbare constantă a scenei…
20. Isus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii, şi nimic nu am vorbit în ascuns.
Isus n-are o învățătură/doctrină secretă, căci întotdeauna a vorbit pe față…
Din această cauză, Isus întreabă:
21. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu.
Cine sunt cei ce au ascultat?
Ucenicii, dar și Caiafa… Isus a vorbit în public, deci toți L-au ascultat…
Prin urmare, Isus, care este cel judecat, reacționează și spune: Eu vă întreb (vă interoghez) pe voi, pe toți: „Răspundeți-Mi ce am spus, căci Eu am vorbit în public, deci știți ce am spus. Așadar, voi trebuie să răspundeți ce am spus Eu: că Eu sunt Fiul Omului; că mai înainte ca Avram să fie, Eu sunt; Eu sunt Păstorul frumos care-i scoate pe toți din toate staulele; Eu sunt Cel ce-Și pune viața și care am puterea de a o lua”…
Isus întreabă despre doctrina Sa pe toți ascultătorii… Este ca și cum i-ar întreba: „Ați înțeles ceva din Evanghelie?” Isus îi întreabă pe toți: prieteni și dușmani…
Iată răspunsul la această întrebare:
22. Şi zicând El acestea, unul din slujitorii care erau de faţă I-a dat lui Isus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului?
Răspunsul la întrebarea lui Isus este o palmă…
„Palma” este lucrul care insultă cel mai tare pe cineva… Pentru că, dacă primește un pumn, cel puțin înseamnă că are înaintea sa un bărbat…
Altfel spus, noi despre slavă/mărire n-am înțeles nimic: pentru noi slava este o insultă, o jignire…
Faptul că Dumnezeu este iubire, că iubirea e slăbiciune, adică e a-și da viața, și nu a-i stăpâni pe alții, pentru noi este o imbecilitate… Căci lumea funcționează în mod diferit: înainte și înapoi la arhierei, apoi înainte și înapoi la Pilat… Vom vedea că va fi procesul foarte detaliat înaintea lui Pilat…
Isus înfrânge capul acestei lumi (atât religioase, cât și politice) care este Satana, pentru a ne da adevăratul principiu/început al lumii, care este iubirea Tatălui față de toți fiii Săi; un principiu care creează o comunitate de frați, nu de căpetenii, și de supuși, și de robi (în aceste versete toți sunt robi); nu de militari care poartă cruciade…
23. Isus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?
24. Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa, arhiereul.
Pentru că încă puterea cea mai mare era a lui Anna, care i-a ajutat pe cei patru fii ai săi și pe ginere să ajungă arhierei…
Acum continuă istoria lui Petru…
E interesant. Dacă s-ar face șapte scene, începând cu prima, vv.17-18, Petru care se leapădă; vv. 19-21 Isus întrebat, întreabă (scena a doua); v. 22, palma (a treia scenă); v. 24, Isus este dus la Anna; vv. 25-27, Petru se leapădă din nou… Procesul lui Isus este inclus între cele două lepădări ale lui Petru, de la început și de la sfârșit; iar în centru avem palma… Putem spune că adevărata palmă pentru Isus a fost lepădarea ucenicilor, care n-au înțeles nimic…
Și astăzi, adevărata palmă (adevărata violență) Isus o primește de la noi, nu de la dușmani…
25. Iar Simon-Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt.
26. Una din slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine, în grădină, cu El?
27. Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a cântat cocoşul.
Cocoșul cântă când se apropie zorii zilei: pentru Petru încep zorii mântuirii, adică își dă seama că nu-L cunoaște pe Cristos, că-L disprețuiește, că se leapădă de El… În ciuda faptului că L-a urmat în timpul procesului pentru a demonstra că toți ceilalți sunt lași, fug… Însă eu vin aici și-mi dau viața pentru Tine… Petru era sigur că Cristos era puternic.
Și astăzi noi suntem siguri că Cristos e puternic… Ceea ce este scris în Evanghelii este profeția a ceea ce se întâmplă, nu este o istorie (poveste) din trecut… Înaintea acestui interogatoriu noi să fim onești precum Petru, reprezentantul nostru: „Nu Îl cunosc, nu sunt…”. Chiar dacă sunt preot, iezuit, adică tovarăș al lui Isus, „Nu sunt”, ci „Sunt de cealaltă parte”…
„Nu sunt discipol”: discipolul este cel care învață, cel care se comportă așa cum se comportă învățătorul…
Oare înțelegem că Evanghelia întotdeauna este o invitație la convertire?
28a. Deci L-au adus pe Isus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă.
Începe acum procesul în șapte scene, care este procesul făcut puterii romane, care era puterea mondială…
În această Evanghelie, în acest loc, numai pe Petru îl interesa puterea religioasă? De ce? Pentru că Petru este tovarășul lui Ioan… Mai înainte au evanghelizat împreună: au fost în Samaria… Deci această temă, puterea religioasă, ne privește pe noi, mai înainte de a privi puterea civilă… Și privește concepția pe care noi o avem despre Dumnezeu…
28b. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile.
Să contemplăm grădina, să vedem maiestatea Domnului, care nu face nimic…
Ceilalți cad…
Singura maiestate stă în a afirma: „Eu sunt”, sunt Cel ce am spus că sunt, adică Dumnezeu este așa, mă refer la felul în care El s-a definit mai înainte, după ce a spus aceste lucruri, cele pe care le-am subliniat: „Slava Mea este cea pe care o vedeți acum, voi care veniți să Mă concepeți cu violența voastră. Iar Eu vin, Mă las zămislit de violența voastră…”. Iar când întunericul zămislește lumina, întunericul dispare… Când ne dăm seama că suntem noi în întuneric… Din această cauză alunecă/curge imediat discursul despre proces, nu atât despre procesul lui Isus, ci procesul asupra lui Petru, reprezentantul nostru… Iar celălalt ucenic nu știm cine este, ne reprezintă pe noi, în starea pozitivă în care ar trebui să fim… Vom vedea la urmă, când vom sta la picioarele crucii…
Acum să-L contemplăm pe acest Isus care ne revelează slava lui Dumnezeu. Și ia asupra Sa palmele noastre, meschinăria noastră și totuși, în această sferă Îl concepem…
Petru, mai apoi, va fi cel care garantează veridicitatea credinței.
De ce?
Pentru că a fost infidel/necredincios…
Dacă Petru ar fi fost credincios, ar fi putut spune: „Isus m-a acceptat pentru că eu sunt grozav”. Dar adevărul este că, deși s-a lepădat de Isus, Isus îl acceptă, pe el care s-a lepădat de trei ori de El; pe el care de multe ori n-a înțeles nimic…
De ce?
Pentru că Isus ne iubește cu o iubire veșnică și nu poate să nu ne iubească…
Atunci înțelegem că iubirea lui Dumnezeu pentru noi ne mântuiește, și nu ne mântuiește iubirea noastră față de El… Căci dacă ar fi așa, ar fi vai de noi…
Iubirea noastră, după ce am înțeles că Dumnezeu ne iubește cu o iubire fidelă și necondiționată, va fi un răspuns dat iubirii Sale, dar „numai după ce am crezut și am cunoscut iubire pe care Dumnezeu o are pentru noi”…
E dură convertirea la această slavă!
Evanghelistul Ioan, de la începutul la sfârșitul evangheliei, Îl contemplă pe Cristos din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ca să ne conducă să contemplăm cu fața descoperită slava – nu pe cruce, la fel ca toți ceilalți evangheliști, care spun că crucea este „spectacolul”/viziunea lui Dumnezeu; numai pe cruce Îl cunoaștem, iar a spune mai înainte de cruce că Isus este Dumnezeu, este diabolic – căci Ioan, de la începutul evangheliei ni-L prezintă pe Isus la lumina slavei crucii, adică a slavei iubirii… Și aceasta este singura slavă, singura putere a lui Dumnezeu.
Contemplând aceste versete, prințul lumii va fi alungat din noi, și noi vom fi atrași la El, la slava Sa…
Sursa: https://www.gesuiti-villapizzone.it/sito/atti.html
Traducător: p. Mihai Tegzeș
Corector: Cecilia Frațilă
