„Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar mai mare decât toate acestea este iubirea” este gândul aflat în centrul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, patron spiritual al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea. Exemplul său „ne poartă spre caritate, dăruire și iubire”, a subliniat p. Mihai Vătămănelu, Vicar General al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, în cuvântul de învățătură adresat la Sfânta Liturghie celebrată astăzi, 6 decembrie a.c., cu prilejul hramului Catedralei Greco-Catolice din Oradea.

Sărbătoarea, care a început încă din ziua precedentă, pe 5 decembrie a.c.,  cu participarea numeroasă a credincioșilor, seminariștilor și clerului la Vecernia Mare, procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Acatistul Sfântului Nicolae și Slujba Maslului săvârșită în catedrala greco-catolică din Oradea, a fost prilej de bucurie pentru întreaga comunitate, de aprofundare a „elogiului adus lui Dumnezeu, elogiul iubirii”.

Doar prin iubire putem „afla felul în care Dumnezeu este în Sine și felul în care suntem noi, prin darul Său. Iubirea nu este cea pe care noi o numim de obicei iubire  ̶  a subliniat părintele  ̶  adică pasiunea noastră care mai mereu ne face rău nouă și altora, ci esența lui Dumnezeu care se arată în noi și-n viața noastră. Iubirea este un dar cotidian, iar dacă nu-l avem, suntem morți. Este precum respirația, iar dacă nu respiri, nu trăiești!”.

Sfântul Ierarh Nicolae este pentru lumea întreagă îndemn de reflecție asupra însușirilor iubirii descrise de Sfântul Apostol Pavel, căci „aceste însușiri sunt portretul lui Dumnezeu și sunt cunoașterea Lui pe care am primit-o prin Christos. Așa ne iubește Isus! Iar darul Spiritului Sfânt ne așază pe cale, pentru ca și noi să trăim astfel. Este un drum pe care străbătându-l învățăm, pas cu pas, să trăim în acest mod”.

O sărbătoare binecuvântată tuturor!

1 Cor. 12,  1–8.13 Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. 2 Şi dacă aş avea darul profeţiei, şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic. 3 Şi dacă toată averea mea aş da-o ca hrană săracilor, şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic. 4 Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. 5 Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul [primit]. 6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7 Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. 8 Iubirea nu încetează niciodată. 13 Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar mai mare decât toate acestea este iubirea.