„Pentru a discuta chestiunea integrarii religioase a românilor ardeleni sub autoritatea Sfântului Scaun al Romei, mitropolitul Atanasie Anghel a convocat în anul 1698 Sinodul de la Alba Iulia. Pe 7 octombrie 1698 sinodul împreuna cu mitropolitul Anghel a adoptat formularea „Noi, Vladica, Protopopii si Popii Bisericii Românesti dam stire tuturor ca de buna voia noastra ne unim cu Biserica Romei si ne marturisim madularile acestei Biserici Sfinte a Romei”. Actul Unirii cu Biserica Romei a fost semnat de întreg sinodul si întarit cu sigiliul Mitropoliei de Balgrad (Alba Iulia). Prin acest act, Biserica românilor din Ardeal, trecuta sub jurisdictia canonica a Sfântului Scaun, devine si îsi continua existenta sub numele de Biserica Româna Unita cu Roma.

În scopul de a clarifica situatia credinciosilor români din Ardeal, supusi unui intens proces de calvinizare, Atanasie a convocat sinodul de la 7 octombrie 1698, la care, la început au fost invitati numai protopopii, apoi, având în vedere importanta hotarîrilor ce trebuiau luate, sinodul a fost întregit cu preotii si cu câte 2-3 fruntasi din fiecare parohie. O însemnare pastrata la Nilles arata ca 2270 de preoti au semnat hotarîrile sinodului, preotii parohi care au facut, pe rând, marturisirea credintei. Întregirea sinodului a fost facuta pentru a nu putea fi acuzati episcopul si protopopii ca au facut unirea singuri… Aceasta a fost o consultare a poporului, fara precedent pâna atunci în unirile religioase. În urma acestei adeziuni s-a redactat declaratia de unire de la 7 octombrie 1698, semnata de episcopul Atanasie si 38 protopopi districtuali.

CARTEA DE MARTURIE

„Noi mai jos scrisii, protopopii si popii bisericilor românesti dam în stire tuturor celor ce se cuvine, mai vârtos Tarii Ardealului. Judecând schimbarea acestei lumi înselatoare si nestarea si neperirea sufletelor caruia în masura mai mare trebuie a fi decât toate, din buna noastra voie ne unim cu Biserica Romei cea catoliceasca si ne marturisim a fi madularile acestei Biserici sfinte, catoliceasca a Romei prin aceasta CARTE DE MARTURIE a noastra si cu acelea privilegiuri voim sa traim cu care traiesc madularele si popii acelei Biserici sfinte, precum înaltimea sa si încoronatul craiul nostru în milostenia decretului înaltimii sale ne face partasi… S-a dat în Balgrad în anii Domnului 1698 în 7 zile a lui octombrie”. Dupa aceea cu un scris mai marunt, dar de aceeasi mâna, continua: „Însa întru acest chip ne unim si ne marturisim a fi madularele sfintei catolicesti Biserici a Romei, cum pe noi si ramasitele noastre din obiceiul Bisericii noastre a Rasaritului sa nu ne clateasca, ci cu toate ceremoniile, sarbatorile, posturile, cum pâna acum asa si de acum înainte sa fim slobozi a le tine dupa calendarul vechi si pe cinstitul vladicul nostru Atanasie pâna la moartea sfintiei sale sa n-aiba puterea a-l clati din scaunul sfintiei sale…” Dupa pecetea episcopului si semnatura lui si a celor 38 de protopopi se mai adauga:”Si asa ne unim acei ce-s scrisi mai sus cum toata Legea noastra sa stea pe loc. Iara de n-ar sta pe loc acele, nici aceste puncte sa n-aiba nici o tarie asupra noastra si vladica nostru Atanasie sa fie cap si nimeni sa nu-l harbutaluiasca”.

Cartea de marturie sau Manifestul de unire din 7 octombrie 1698 este unul dintre cele trei documente care legitimizeaza unirea cu Biserica Romei a clerului român si a credinciosilor ortodocsi din Transilvania. Celelalte doua documente sunt declaratia din februarie 1697 a Mitropolitului Teofil si a altor participanti la un sinod tinut în Alba Iulia si Actul Unirii semnat de Mitropolitul Atanasie si de participantii de la sinodul din 4 septembrie 1700, tinut la Alba Iulia.

Informatii preluate din cartea „Catolicism si Ortodoxie Româneasca – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prundus si a Pr. Clemente Plaianu, aparuta la Casa de Editura Viata Crestina, Cluj-Napoca, 1994. (bru.ro)

Sursa: http://www.e-communio.ro