„La 27 iunie 1953 trecea la cele vesnice Episcopul Ioan Suciu.

Ioan Suciu s-a nascut la Blaj în 4 decembrie 1907 si a murit în 27 iunie 1953 în Închisoarea de la Sighet, astazi împlinindu-se 60 de ani de la trecerea sa la Tatal luminilor.

Dupa ce toata viata sa si-a slujit biserica si patria cu mult entuziasm si cu multa daruire, marturie fiind scrierile si întreaga sa viata, a fost primul episcop greco-catolic din România arestat de autoritatile comuniste în 1948. Dupa arestare, episcopul Ioan Suciu a fost încarcerat la Ministerul de Interne. La 31 octombrie 1948 a fost transferat la Dragoslavele, apoi la Manastirea Caldarusani (27 februarie 1949). La 27 octombrie 1950 a fost adus, împreuna cu ceilalti episcopi greco-catolici, la Penitenciarul Sighet.

Despre Servul lui Dumnezeu Ioan Suciu, domnul Emanuel Cosmovici si Pr. Cristian Langa au publicat un articol amplu în revista Viata Crestina, cu titlul O argumentare a martiriului Episcopului Ioan Suciu, în care este descris momentul trecerii la cele vesnice a vrednicului episcop:
S-au pastrat doua marturii privitoare la momentul mortii Servului lui Dumnezeu.
– Episcopul Iuliu Hossu îsi aminteste toate detaliile:
„În noaptea aceea n-aveam lumina în camera […]. Fratele Ionel l-a chemat pe Titu la sine, sa sada pe pat lânga el; nu peste mult, parintele Titu ne-a anuntat ca P.S. Ionel e pe sfârsite: «A intrat în agonie». Ne-am ridicat si am mers în jurul patului, putin se putea vedea în întuneric; ne rugam cu totii pentru scumpul nostru frate, care era pe cale sa ne paraseasca. Titu spunea ca a murit; i-am pipait pulsul si le-am spus fratilor ca pulsul mai bate foarte slab si încet de tot; dar pulsul era; tineam mereu mâna pe puls, pâna a încetat de a mai bate; au cercat si fratii Cori si Titu. […].
Dupa rugaciune pentru iubitul frate, care acum zacea rece, fara viata, ne-am asezat la odihna, asteptând sa se lumineze pentru a vedea sa pregateasca toate fratii Cori si Titu, pentru calea din urma a scumpului nostru, pentru a face anuntarea decesului înainte de sunarea desteptarii la orele 5.00.
Astfel, îndata când s-a crapat ziua, ne-am sculat cu totii, fratii Cori si Titu au pregatit toate, l-au asezat frumos pe iubitul frate Ionel si am facut panehida cu dezlegarea din urma; am dat mortului sarutarea frateasca.
Fratele Cori a chemat cu bataia în usa pe sergentul de serviciu […] politrucul si sanitarul au dispus transportarea în toata linistea pe sala.
A fost asezat frumos, cu pietate pe patura; pentru scumpul frate Ionel au fost destui trei frati, parintele Chertes înainte, parintele Cori Tamâian la cap, cu mine, si asa, cu binecuvântarea si sufleteasca îmbratisare, am iesit din celula cu corpul neînsufletit al lui Ionel; pe sala am luat-o la stânga pe lânga celula parintelui Ploscariu din vecini si celelalte, în colt iarasi la stânga, la celula 36 de lânga infirmerie. Intrând în celula, l-am asezat cu suflet coplesit de emotie pe patul de acolo; l-am mai privit înduiosati, dându-i binecuvântarea din urma, l-am sarutat pe frunte si ne-am îndepartat ca de la înmormântare […].”
– Parintele Anton Moisin a publicat o marturie pe care a cules-o de la canonicul Coriolan Tamâian, si pe care a redactat-o în fata lui :
„În seara zilei de 26 iunie (1953), noi, I[oan] Chertes, L[iviu] Chinezu si cu mine faceam de garda (de câteva zile stiam ca moare). Primul de garda a fost Chinezu. Ceilalti ne-am culcat ; urma sa-i iau eu locul. Pe la miezul noptii, Suciu începe sa recite cu glas înalt si raspicat Tatal nostru, apoi Nascatoare, dupa care n-a mai scos un cuvânt. Eu îl întrerupeam : «Stati, sa nu auda gardianul de afara !», ca striga cât putea. In acest timp a venit la mine la pat Chinezu, ca sa ma scoale, desi eram treaz si mi-a spus ca i se pare ca Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la pat la el, l-am pipait ; n-a reactionat, dar respira înca. I-am trezit rapid pe ceilalti din camera (toti episcopi), care s-au strâns numaidecât în jurul patului. Episcopul Hossu i-a dat dezlegare sacramentala […]. Era ora 1 fara douazeci, în ziua de 27 iunie 1953.”
– În anul 1991 cardinalului Alexandru Todea a dat o marturie care surprinde situatia din dimineata zilei de 27.06.1953 în celula în care fusese depus corpul episcopului decedat. El a descoperit deodata efectul mortii prin înfometare:
„A doua zi trebuia sa iesim la maturat. […] Am facut tot posibilul ca sa ajungem acolo cu maturatul. Oricum, daca ne prindeau, lucrurile mergeau altcumva. Am intrat si l-am gasit pe o scândura, o usa veche de închisoare, îmbibata cu sânge. Învelit cam de la genunchi pâna la piept, încât mi-a facut impresia ca n-a mai ramas nimic din el. Era cât o mâna de-a mea.”
Documentele care dovedesc decesul episcopului Ioan Suciu în închisoarea Sighet. Ca si pentru toti decedatii din închisoarea Sighet, nici pentru episcopul Ioan Suciu nu exista azi un act de deces completat în mod legal, ci doar trei documente secundare, care dovedesc moartea indirect. Acestea sunt:
a) „Actul de moarte” redactat la Sfatul Popular Sighet sub controlul Securitatii la 20.07.1957 (deci la 4 ani dupa deces). Actul contine multe date false, printre care mentiunea ca „decedatul a fost în tratament medical”.
b) Informatiile din procesul-verbal redactat în ziua mortii de comandantul închisorii de la Sighet:
„Ion [sic] Suciu, data decesului: 27.06.1953, vârsta: 46, cauza mortii [3 diagnostice fictive]”
c) Prezenta numelui episcopului Ioan Suciu în lista nominala cu obiectele de valoare ale detinutilor decedati în închisoarea Sighet :
Suciu Ioan: 1 cruce cu lant metal galben, cu diamante diferite; 1 inel metal galben cu piatra galbuie; 1 ceas de buzunar de metal galben marca Mida; 1 carnet C.E.C. cu suma de 119,52 lei, 1 carnet Bir[oul] Populatiei.

Astazi, se va celebra o slujba de comemorare în celula Închisorii din Sighet, unde episcopul Ioan Suciu a trecut la cele vesnice în faima de martir.

Sursa: http://www.e-communio.ro