Din seria „Anul Centenar al României si al Românilor”

Motto: “Ceea ce s-a realizat la 1 Decembrie 1918, Marea Unire, este rodul unui ideal si ale unor îndelungate si diverse forme de actiune ale românilor de dincoace si de dincolo de Carpati. Izvoarele vremii dovedesc ca în acel moment crucial, românii de pe tot cuprinsul românesc gândeau la fel, cu totii doreau realizarea unitatii politice.” (Gheorghe Pop de Basesti)

Introducere

La 1 Decembrie 1918, îsi aminteste profesorul blajean, Alexandru Ciura: „Lumea curgea din toate partile spre Alba Iulia, ca un fluviu ce se revarsa… Miile de oameni aclamau, descoperindu-si capetele, fluturând stindardele, ca un freamat de codru batrân, ce se desteapta…"
Cu un ,,Credentional” în mâna cei 1228 de delegati ai natiunii duceau hotarârea de UNIRE a întregului Ardeal, „pornita din îndemn propriu si fara nici o sila sau ademenire din vreo parte dând la iveala dorinta fierbinte ce însufleteste inima fiecarui român", de unire cu Tara. Jertfa înaintasilor nostri a facut posibila acea Mare Sarbatoare a Unirii si tot ea daruieste generatiilor, an de an, bucuria aniversarii…
Cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu obisnuia sa spuna: ,,Daca nu exista Unirea religioasa de la 1700, nu era nici Adunarea de la Blaj din 3/5 mai 1848, unde s-a strigat: „Vrem sa ne unim cu Tara!” si fara aceasta nu era nici Unirea din 1918".
Pentru Nicolae Iorga, întoarcerea noastra spre latinitate, spre Roma, la anul 1700, este de o importanta inegalabila.
În „Istoria literaturii române din secolul al XVIII-lea, scrie: „Fara unirea în credinta cu Roma nu erau scolile mari din strainatate pentru ucenicii români, aspri în ale învataturii, nu era mai ales acea mare scoala pentru inima poporului nostru, care a fost Roma însasi".
Ori de câte ori facem un popas în istoria unirii Transilvaniei cu Tara, se cuvine sa aducem un omagiu Blajului si Bisericii Române Unite cu Roma ai carei oameni mari, „au fost lumini în noaptea istoriei noastre”, oameni cu „aleasa cultura si neîncetat devotament” pentru a-L servi pe Dumnezeu si Patria. Episcopul Inocentiu Micu, cea mai puternica personalitate a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea, are ca obiectiv emanciparea poporului român din Ardeal. El reprezinta momentul istoric de temelie în lupta pentru libertate si unitate nationala a românilor.
Corifeii Scolii Ardelene, preotii greco-catolici Samuil Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior, prin operele lor, au trezit constiinta nationala a românilor transilvaneni. Multi fii ai Bisericii Române Unite au fost condamnati la ani grei de temnita pentru dorinta lor de libertate; ei sunt memorandistii: Ioan Ratiu, Gheorghe Pop de Basesti si preotul din Sisesti, Vasile Lucaciu. Urmasii lor le-au continuat idealurile pâna la deplina împlinire, Unirea din 1918.
În ziua de 1 Decembrie 1918, Episcopul greco-catolic al Diecezei de Gherla, Dr. Iuliu Hossu, parintele sufletesc al celor 600.000 de mii de credinciosi ai Diecezei sale ,din încredintarea „Marelui Sfat al Natiunii” va citi Marii Adunari „DECLARATIA UNIRII”, dupa ce ,,într-o impresionanta cuvântare, îsi exprima hotarârea si bucuria personala de a ne uni pe veci cu România: „Fratilor, Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul, rosteste prin poporul Sau credincios, dreptatea Sa, însetata de veacuri. Astazi, prin hotarârea noastra, se înfaptuieste România Mare, una si nedespartita, rostind fericiti , toti românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Tara-mama, România!… Dreptatea Ta, Doamne, este dreptate în veac si cuvântul Tau este adevarul!”.
În ziua de 2 decembrie 1918, Marele Sfat National, constituit cu o zi înainte sub presedintia lui George Pop de Basesti, „alege membrii delegatiei care vor prezenta Regelui Ferdinand hotarârile luate la Adunarea Nationala”. La propunerea lui Iuliu Maniu, sunt alesi: Preasfintiile Lor Episcopii Miron Cristea, episcop ortodox, Iuliu Hossu, episcop greco-catolic, Vasile Goldis si Dr. Alexandru Vaida-Voievod.
În discursul sau rostit în fata Regelui, IPS Iuliu Hossu si-a exprimat „fericirea de a fi participat activ la realizarea visului de aur al românismului”, aratând si sperantele pe care suflarea româneasca si le-a pus în Bucuresti.
1 Decembrie 1948 … Dupa 30 de ani de la Marea Unire, prin Decretul 358 Biserica Româna Unita cu Roma este suprimata, ea urmând sa-si continue misiunea în clandestinitate … Toate bunurile Bisericii Greco-Catolice sunt împartite între Statul Român si Biserica Ortodoxa Româna… Pentru Biserica Româna Unita era vremea rastignirilor… IPS Iuliu Hossu, de-acum Cardinal, îsi va duce viata, timp de 20 de ani, prin închisori, o perioada în temnita grea de la Sighet, umilit si batjocorit, sau prin manastiri ortodoxe înconjurate cu sârma ghimpata si cu regim de închisoare…
În „Credinta noastra este viata noastra” – Memoriile Cardinalului Dr. Iuliu Hossu – scrise în timpul când avea domiciliul obligatoriu, amintirea Unirii de la Alba Iulia din 1918 îi misca sufletul: „Noi suntem fericiti, scrie Excelenta Sa, a fi vazut aceasta miscare a muntilor, pentru credinta unui popor care a cântat cu credinta tare: <<Dreptatea Ta , Doamne, este dreptate în veac si cuvântul Tau este adevarul>>.
La Alba Iulia, la 1 XII 1918 s-au mutat muntii, încetând a mai fi granita între frati, unde s-a hotarât unirea pe veci a Transilvaniei cu Patria Mama, România".

Biserica Româna Unita cu Roma (Greco-Catolica) si Marea Unire – pasi concreti si diferite etape istorice

În decursul istoriei sale tricentenare Biserica Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica (BRU), a contribuit la prefigurarea si pregatirea drumului spre Marea Unire de la 1918 prin formarea umana, spirituala si culturala a tinerelor generatii de transilvaneni (indiferent de confesiune), la lumina autenticelor valori crestine, a iubirii de Biserica si de Neam.
Acestia, în parte clerici, în parte laici, au aprins flacara constiintei de neam si a dezideratului unitatii nationale.
În zona Principatului Transilvaniei, o influenta decisiva la formarea si cristalizarea ideii de „gens valahica” si apoi „natio valahica”, care în timp a evoluat spre o adevarata constiinta nationala a poporului român, o are Biserica Blajului.
Ca urmare, radacinile formarii umane, spirituale si culturale transilvanene, organizate la nivelul unor structuri de masa, publice si interconfesionale, trebuie cautate, mai întâi, în „pamântul sfânt al Blajului”.

«Lectiunea» Episcopului Inochentie Micu Klein

Începând cu „lectiunea” oferita de episcopul clarvazator si vizionar Inochentie Micu Klein, care a luptat pentru afirmarea drepturilor „natiunii valahe din Transilvania”, în secolul al XVIII-lea, având constiinta ca acele populatii care sunt la est si la sud de Carpati sunt „de aceeasi ginta”, cu cei din Transilvania.
Linia dezvoltarii constiintei nationale este continuata de episcopul Petru Pavel Aron, care întelege ca lupta pentru afirmarea ca natiune nu se poate duce doar pe plan politic, ci este nevoie de formarea unei elite intelectuale care sa poata calauzi si învata masele populare.
Astfel, la anul 1754, împlinind visul predecesorului sau, arhiereul Petru Pavel Aron deschide Scolile Blajului, în care sunt primiti tineri de orice confesiune.

Scoala Ardeleana, deschidere spre universalitate

Consecinta imediata a acestui important act cultural este afirmarea curentului spiritual, cultural, iluminist, cu un profund caracter social-national, numit „Scoala Ardeleana” care îsi va lua ca motto «Suntem urmasii Romei».
Corifeii ei, Samuil Micu (1745-1806), Gheorghe Sincai (1754-1816), Petru Maior (1761-1821), Ion Budai Deleanu (1760-1820), absolventi ai Scolilor Blajului, reîntorsi de la studiile în marile centre universitare europene catolice (Roma si Viena), redescopera latinitatea poporului român, originea latina a limbii române si continuitatea existentei românilor la nordul Dunarii.
Acestea sunt cele trei argumente ce constituie principalele linii de cercetare si afirmare a conceptului de „natiune” aplicat românilor transilvaneni. Prin remarcabilele lor lucrari (Istoria si lucrarile si întâmplarile românilor – Samuil Micu – 1805; Elementa linguae daco-romanae sive valachicae – Gheorghe Sincai si Samuil Micu – 1780, prima gramatica româneasca tiparita si prima cu litere latine; Lexiconul de la Buda –Samuil Micu, s.a. – 1825, primul dictionar «românesc – latinesc – unguresc – nemtesc»; Biblia, adeca dumnezeiasca Scriptura a Legii Vechi si a Ceii Noao – Samuil Micu – 1793-1795, «Mama Bibliilor românesti», dupa Eugen Munteanu; Istoria pentru începutul românilor în Dachia – Petru Maior – 1812, afirma provenienta limbii române din latina populara; Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum si a celor dincolo de Dunare – Petru Maior – 1813; Hronica românilor si a mai multor neamuri; Abecedarul; Gramatica; Catehismul – Gheorghe Sincai; Tiganiada sau Tabara tiganilor – Ioan Budai-Deleanu – 1877, «adevaratul poet al latinistilor», afirma George Calinescu; s.a.), de pionierat în domeniul istoriei românilor, al filologiei limbii române, al istoriei BRU si al stiintelor, ei continua si aprofundeaza lupta de formare umana, spirituala si culturala, în cadrul Scolilor Blajului, îngemanând catedra cu amvonul pentru a le pune împreuna în slujba intereselor Bisericii si a Natiunii Române.
Astfel, ideea episcopului vizionar Inochentie Micu Klein referitor la comunitatile de dincolo de Carpati, este reafirmata si demonstrata, devenind fundamentul luptei pentru unitatea nationala, pentru dreptul la autodeterminare si autonomie.
Linia de gândire a primei generatii a Scolii Ardelene se concretizeaza prin redactarea unor memorii adresate împaratului de la Viena, în care se prezinta idealurile românilor transilvaneni. Astfel: „Supplex Libellus Valachorum” (1791), document de importanta cruciala pentru românii din Transilvania, redactat în timpul episcopului Ioan Bob, gândit pe liniile prestabilite de calugarul Inocentie Micu Klein.

A doua generatie a Scolii Ardelene

A doua generatie a Scolii Ardelene prin personalitati de înalta cultura precum Simion Barnutiu (1808 -1864), (gânditor , istoric si om politic, vice presedinte al Adunarii Nationale din 3/15 mai 1848 de la Blaj); George Baritiu (1812-1893), (istoric, ziarist, om politic, profesor la Blaj, unul dintre Corifeii revolutiei de la 1848; membru fondator al «ASTRA» si o perioada de timp presedinte al acesteia, membru fondator «Societatii Academice Române» (1866) si un an presedinte al Academiei Române; considerat întemeietorul presei românesti din Transilvania: «Gazeta de Transilvania» – 1838; «Foaie pentru minte, inima si literatura» – 1838; «Transilvania» – 1868); Andrei Muresanu (1816 – 1863), (autorul nemuritorului «Rasunet» imnul Desteptarii nationale, personalitate enciclopedica); Timotei Cipariu (1805 – 1887), (filolog, profesor si director al gimnaziului blajean, cu o vasta cultura si o biblioteca remarcabila; membru fondator si presedinte al ASTREI; membru fondator si vice presedinte al Academiei Române; supranumit parintele filologiei române; traduce Biblia din limba ebraica), continua lupta predecesorilor lor pe plan cultural, spiritual si social-national, fiind considerati printre artizanii Adunarii Nationale din 3/15 mai de la Blaj.
Acolo pe Câmpia Libertatii poporul a dat glas dorintei de veacuri a realizarii unitatii nationale prin memorabilele cuvinte: «Vrem sa ne unim cu tara».

Întemeierea Mitropoliei Blajului, recunoastere si integrare europeana

Anul 1853 marcheaza recunoasterea Mitropoliei de Alba-Iulia si Fagaras cu sediul la Blaj si întemeierea a doua noi entitati eparhiale, cu sediul la Lugoj si la Gherla. Prin aceste documente promulgate de papa Pius al IX-lea, se creioneaza o frontiera a teritoriilor locuite de români, deja la 26 noiembrie 1853.
În plus, documentul pontifical «Ad Apostolicam Sedem», de întemeiere a Eparhiei de Cluj-Gherla, scrie despre «natiunea românilor din Transilvania».
Cu alte cuvinte, la anul 1853, Roma intuieste frontierele ce vor fi recunoscute prin actul de la 1918 si mentioneaza printr-un document oficial existenta credinciosilor de natiune româna în Transilvania, înainte de unirea principatelor de la 24 ianuarie 1859.
Iata rodul luptei duse pe plan ecleziastic pentru recunoasterea europeana si mondiala a Bisericii Greco-Catolice si a natiunii române din Transilvania (începând de la 25 noiembrie 1853 în Anuarele pontificale vor figura în rândul diecezelor catolice si cele patru eparhii greco-catolice pentru credinciosii români din Transilvania, o adevarata integrare europeana «avant la lettre».

Memorandumul de la 1892

Unirea Moldovei cu Tara Româneasca de la 24 ianuarie 1859 da un nou impuls si o noua perspectiva luptei pentru unitatea nationala. Un moment remarcabil în drumul luptei pentru unitatea nationala îl reprezinta «Memorandul românilor din Transilvania si Ungaria», un memoriu de protest înaintat împaratului de catre fruntasii Partidului National Român printre care vrednicii reprezentanti ai Bisericii Greco-Catolice: Ioan Ratiu (1828-1902; Presedinte PNR), Gheorghe Pop de Basesti (1835-1919) si parintele Vasile Lucaciu (1852-1922; vicepresedinti PNR), Teodor Mihali, (1855-1934), s.a.
Documentul este considerat ca fiind cel mai important act politic din Transilvania de la sfârsitul secolului al XIX-lea, cu un elaborat de fruntasii miscarii de emancipare nationala a românilor, având un caracter novator si democratic.
Chiar daca documentul nu a dus la ameliorarea statutului românilor din Transilvania si unii dintre liderii politici au fost ulterior procesati si condamnati, documentul a avut consecinte importante pe planul solidaritatii nationale si intensificarii luptei pentru recunoasterea natiunii române si a drepturilor ei legitime, în cadrul imperiului austro-ungar («existenta unui popor nu se discuta, ci se afirma» – Ioan Ratiu).
Refuzul Memorandului din anul 1892 din partea autoritatilor de la Viena si Budapesta, a creat «o unda de soc» ce a avut ca rezultat Declaratia de autodeterminare citita de catre Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta, moment pregatitor al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
Suntem astfel în fata celei de-a treia generatii ce continua simbolic traditia Corifeilor Scolii Ardelene si participa nemijlocit la pregatirea si faurirea Actului Marii Uniri de la 1918: Gheorghe Pop de Basesti, Stefan Cicio Pop (1865-1934), Alexandru Vaida-Voevod (1872-1950), Iuliu Maniu (1873-1953), Teodor Mihali, s.a.
Acestia, împreuna cu mari personalitati ale clerului ortodox, adevarate elite spirituale si culturale ale intelectualitatii românesti au meritul de a fi înteles la timpul potrivit modificarea arhetipului istoric de unitate.
De la ideea constiintei nationale a românilor transilvaneni ca o natiune autonoma cu drept la autodeterminare în cadrul imperiului austro-ungar, la aceea a unirii «inter-nationale» a românilor din Transilvania cu fratii lor de sânge si de ginta latina de dincolo de arcul carpatic, de Nistru si de Tisa.
Astfel profetia episcopului vizionar Inochentie Micu Klein devine realitate.

Rolul ierarhilor greco-catolici

Ierarhii greco-catolici începând de la Inochentie Micu, la Ioan Lemeni si pâna la «episcopii unirii» Iuliu Hossu (1885-1970), Valeriu Traian Frentiu (1875-1952) si Demetriu Radu (1862-1920), s-au situat «in corpore» în fruntea luptei pentru pregatirea, realizarea si desavârsirea actului Marii Uniri de la 1918.
Acesti arhierei prin predici, conferinte, mesaje pastorale si circulare mobilizatoare au educat, informat si însufletit credinciosii pentru a putea întelege importanta realizarii idealului unitatii nationale, precum si a «orei astrale» a românilor transilvaneni, pentru a participa la acest eveniment prin comuniune de rugaciune, dar mai cu seama prin prezenta la Alba-Iulia, (în pofida garzilor maghiare care împiedicau sosirea delegatiilor ce doreau sa participe la marele eveniment de la Alba-Iulia).
Între ierarhii Bisericii Greco-Catolice, episcopul Iuliu Hossu (1885 – 1970), cel mai tânar arhiereu de numai 33 de ani, alaturi de episcopul Miron Cristea (1868 – 1939), a fost cel care a dat glas vointei poporului citind pe esplanada ridicata pe câmpul lui Horea din Alba-Iulia, Rezolutiunea aprobata de Marele Sfat National în sala Consiliului Unirii de la Alba-Iulia, spunând mai întâi: «De acum înainte o singura tara, România, una si nedespartita, întemeiata pe dreptatea lui Dumnezeu si credinta poporului sau (…) dreptate si adevar la temelia României întregite. Traiasca România Mare, una si nedespartita! Amin».
Momentul istoric al lecturii documentului la Alba-Iulia fost imortalizat de catre fotograful Samoila Mârza ramânând ca o dovada vie peste ani.
Ilustrul arhiereu a facut parte împreuna cu episcopul Miron Cristea, Vasile Goldis si Alexandru Vaida Voievod, din delegatia ce a prezentat la Bucuresti regelui Ferdinand I si Guvernului României, hotarârea unirii Transilvaniei cu Regatul României
(Acum la aniversarea centenarului Marii Uniri ne întrebam daca ecoul acestor cuvinte pe care spiritul profetic al tânarului arhiereu le rostea, nu ar trebui ascultate si urmate, chiar si astazi de catre cei care se afla la cârma tarii noastre, ca principii necesare pentru binele natiunii noastre: dreptatea lui Dumnezeu si credinta poporului sau.)

Concluzii

În câteva idei am încercat sa punctam diferite etape din evolutia formarii conceptului de natiune si de constiinta nationala, pe fondul unei formari umane, spirituale si culturale, dar mai cu seama argumentarea si afirmarea acestor idei, pe plan intern si apoi, treptat, în diferite structuri politice si la diferite niveluri, si pe plan extern.
În tot acest demers a avut un rol esential BRU prin ierarhii vremii, prin marile personalitati culturale (clerici si laici), izvorâte din acele «fântâni ale darurilor» de la Blaj, ca adevarate scoli de formare spirituala si a constiintei de neam, alaturi de remarcabile personalitati ale ierarhilor, clerului si laicilor ortodocsi.
Catedrala Blajului, Câmpia Libertatii si câmpul lui Horea de la Alba-Iulia reprezinta de-a lungul veacurilor treimea luminoasa ce aminteste peste veacuri românilor de pretutindeni si indiferent de confesiune de unde a rasarit cu adevarat soarele românilor, Marea Unire de la 1918.
Eminentul arhiereu, martir si marturisitor pentru credinta, Iuliu Hossu, cel dintâi purpurat al neamului românesc rezuma foarte bine parcursul si rolul BRU de la Sfânta Unire cu Biserica Romei la Marea Unire de la 1918 spunând: «Daca nu era unirea de la 1700, nu era nici Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1948 si nici unirea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918». . .

Bibliografie selectiva privind rolul Bisericii Române Unite în Marea Unire de la 1 Decembrie din 1918

Chindris Ioan, Transilvanica, Ed. Cartimpex, Cluj-Napoca, 200
Hossu Valer, Episcopul Iuliu – Sfântul Marii Uniri, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2008
Hossu Valer, Vestitorul Sionului Românesc, Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lapus, 2011
Pop Ioan-Aurel; Bolovan Ioan, Istoria Transilvaniei, Ed. Scoala Ardeleana, Cluj-Napoca, 2016
Prundus Silvestru Augustin; Plaianu Clemente, Cardinalul Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, 1995
Prundus Silvestru Augustin; Plaianu Clemente, Catolicism si ortodoxie Româneasca. Scurt istoric al Bisericii Române Unite, Cluj-Napoca, 1994
File din istoria Eparhiei de Cluj-Gherla a Românilor, Scurta istorie, biografiile episcopilor eparhiali si cronologie, Ed. Viata Crestina, 2017,
Studia Universitatis, Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1, 2004, 115ss.
Acu Dumitru, 1 Decembrie – Ziua Nationala a României si Ziua Astrei, în „Societate si cultura în România interbelica”, Arad, 2004, p. 127-133.
Bellu Stefan, Biserica Româna si Marea Unire, în revista ,,Pro Unione”, Baia Mare, 2003, 6, nr. 1-2, p. 45-67;
Bellu Stefan, Blajul si Marea Unire, Sibiu, s.n., 2003, 20 p.;
Bosoanca Traian, Aportul preotilor si protopopilor greco-catolici din judetul Mures la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. În „Sargetia”, 2001-2002, 30, p. 593-598;
Bosoanca Traian, Marea unire si preotimea ortodoxa româna din judetul Mures, în „Angustia”, 1999, 4, p. 321-324;
Bosoanca Traian, Muresenii si Marea Unire/Biografii, Târgu Mures, Ed. Ardealul, 2000, 255 p.
Chiriac Alexandru, Membrii Sfatului Tarii (1917-1918). Dictionar. Prefata de Stefan Stefanescu. Bucuresti, Ed. Fundatiei Culturale Române, 2001, 176 p.;
Colesnic Iurie, Generatia Unirii, Chisinau, Bucuresti, Ed. Museum, Fundatia Culturala Româna, 2004, 544 p.
Dobre Cezar, 1918, înfrângeri si victorii, Bucuresti, Ed. Sylvi, 2003, 248 p.;
Draghicescu Dumitru, Marea Unire a Românilor cu Românii, 1918, editie îngrijita de Virgiliu Constantinescu-Galiceni, Bucuresti, Ed. Albatros, 2001, 352 p.
Draghita Zevedei-Ioan, Participarea Mitropoliei Române Unite la expozitia jubiliara de la
Bucuresti (1906), în „Annalles Universitas Apulenssis seria historica, Alba Iulia, 6 ,2002 ,”, nr. 1, ?, 177-185;
Dragoi Macarie Marius, Aspecte privind implicarea Bisericii românesti din Transilvania în miscarea nationala în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), în „Cred Strabuna, Arhiepiscopia Alba Iulia ”, 2004, 14, nr. 7, p. 10; nr. 8, p. 10.
Eppel Marius, Vasile Mangra, Clubul nationali Somitatens din Arad (1895-1904), în „Arhiva Somesana”, 2003, 2, p. 377-382;
Eppel Marius, Vasile Mangra si miscarea memorandista, în „Studia historica Babes-Bolyai”, 2004, 49, nr. 1, p. 79-99.
Farcasiu Lucian, Rugaciunea de la Alba lulia si problematica pomenirii autoritatilor statului dupa 1 Decembrie 1918. O abordare din perspectiva Teologiei liturgice, în ,,Societate si cultura în România interbelica”, Arad, 2004, p. 203-222;
Faur Viorel, 80 de ani de la adoptarea la Oradea a Declaratiei de independenta a românilor din Transilvania. Banat, Crisana si Maramures, Oradea, Ed. Universitatii din Oradea, 1998, 84 p.
Giara Lucian, Domsa Maura Geraldina, Presa sibiana despre actul Unirii de la 1 Decembrie 1918, în „Apulum”, 1999, 36. p. 469-479;
Grad Cornel, Goron Doru Emil, 1918/1919, Contributii salajene la Marea Unire, Zalau, Ed. Limes, 2000, 303 p.
Glodaru Eugenia, Sarbatorirea zilei de 3/15 mai 1848 – prilej de afirmare a identitatii nationale, în „Acta Museei Napociensis”, 1998-1999, 35-36, nr, 2, p. 123-127.
Hitchins Keith, Afirmarea natiunii. Miscarea nationala româneasca din Transilvania, 1860-1914, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 2000, 392 p. 13118.
Ivanescu Ion, Salajeni în Marele Sfat al Tarii si în Consiliul Dirigent, în „Acta Museii Porolisensis Zalau”, 2001, 2, nr. 6, p. 24-25.
*** În vâltoarea luptei pentru Unire. Amintiri ale voluntarilor banateni, editie îngrijita de Vasile Popeaga, Arad, Ed. Multimedia, 2002, 216 p.
Josan Nicolae, Carturarii judetului Alba în slujba Unirii Transilvaniei, în „Apulum”, 2000, 37, nr. 2, p. 187-199.
Lungu Corneliu-Mihail, Fauritori ai Marii Uniri. Marturii documentare, Bucuresti, Ed. Elion, 2003, 295 p.
Mara Teodor, Credentionalele Unirii, în „Studia Universitatis Vasile Goldis”, 2001, 11, p. 230-233;
*** Marea Unire din 1918 în context european. Coordonator Ioan Scurtu. Bucuresti, Ed. Academiei Române, 2003, 448 p.;
Mârza lacob, Perspective contemporane asupra anului 1918 în istoriografia româna, în „Anales Universitatis Apulensis” , 1998-1999, 2-3, p. 79-85;
Mârza lacob, Unirea de la Alba Iulia n-a fost capriciul unei clipe, în revista „Steaua”, 2001, 52, nr. 7-8. p. 25-26; Transylvania Review, 2001, 10, nr. 4, p. 81-91 (în l. engleza);
Mitrofan Ioan, Contributia Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica, la desavârsirea unitatii nationale, în „Studia Universitatis Babes-Bolyai Theologia Greco-Catolica Varadiensis”, 1999, 44, nr. 1-2, p. 209- 212;
Muresan Camil, Convergente spirituale în Unirea de la 1918, în ,,Memoriile sectiei stiinte istorice si arheologice a Academiei Române, Bucuresti“, 1998, 23, p. 127-130;
Muresanu Camil, Sub acelasi nume – doi luptatori pentru cauza nationala, În „Marea Unire din 1918”, Arad, 2004. p. 32-38.
Neamtu Gelu, În America, pentru unirea Transilvaniei cu România, Cluj- Napoca, Ed. Dagerom Impex, 1997, 274 p.;
Negrei Ion, 1 Decembrie 1918. Chisinaul saluta Alba Iulia, în revista „Cugetul”, 2000, nr. 3, p. 57-60;
Nicolescu Gheorghe, Dobrescu Gheorghe, Nicolescu Andrei, Preoti în lupta pentru faurirea României Mari (1916-1919), Bucuresti, Ed. Europa Nova, 2000. 488 p.;
Pacurariu Mircea, Biserica si Marea Unire, în „Revista Teologica Sibiu”, 1998, 8, nr. 4, p. 172- 188;
Petroman Cornel, Clerul român si cadrele didactice din Banat în lupta pentru unirea Banatului cu România, în revista „Altarul Banatului”, 1999, 10, nr. 10-12, p. 119-123;
Pitters Hermann, Contributia Sasilor si a Bisericii Evanghelice C. A. din Transilvania la actul de la 1 Decembrie 1918, în „Studa Histroica et Theologica”, Iasi, 2003, p. 737-740;
Pop Nicolae, Contributia pe plan extern a Dr. Vasile Lucaciu pentru înfaptuirea Statului National Unitar Român – 1 Decembrie 1918, în revista „Pro-Unione, Baia Mare”, 1999, 2, nr. 1, p. 13-16;
Popeanga Vasile, Activitatea carturarilor ardeleni în Basarania anilor 1917-1918, în „Ziridava”, 2002, 23, p. 235-254.
Stan Constantin I., Elie Miron Cristea si prezentarea actului Unirii regelui Ferdinand, în „Augustia”, 2001, 6, p. 145-152.
Stirban Marcel, Din istoria României, volumele II1-IV, Editia a II-a. În 1918 „ Desavârsirea unitatii nationale. Note de curs si bibliografie. La 85 de ani de la desavârsirea unitatii nationale”, Tg. Mures, Ed. „Dimitrie Cantemir”, 2003, 236 p. (vol. III); Documente (vol. IV), 454 p.
Tomoni Dumitru, Nord-estul Banatului si Marea Unirii. Contributii documentare, Timisoara, Ed. Mirton, 2003, 207 p.
Vlaicu Patriciu-Dorin, Contributia clerului transilvanean la mentinerea identitatii nationale între anii 1848-1919. Aspecte istorice si canonico-juridice, în „Studia Universitatis Babes-Bolyai Theologia Ortodoxa Cluj-Napoca”, 1998, 43, nr. 1-2, p. 169-186.
Zainea Ioan, Un moment de solidaritate româneasca. Anul 1913. Documente din arhiva Mitropoliei Unite de Alba Iulia si Fagaras, în revista „Cele Trei Crisuri” Oradea, 2000, 1, nr. 10-12, p. 15-21.
Aleasa gratitudine si deosebita recunostinta conducerii Episcopiei Greco – Catolice de Cluj – Gherla pentru sprijinul bibliografic acordat!…
https://steliangombos.wordpress.com/