„

Decret de promulgare a Regulamentului pentru administrarea bunurilor ecleziastice

Noi, Episcopii si Eparhii Conferintei Episcopilor din România, dupa ce am aprobat Regulamentul pentru administrarea bunurilor ecleziastice, în Sesiunea Plenara din 18-20 septembrie 2017, dupa ce am obtinut recognitiodin partea Congregatiei pentru Episcopi, la data de 12 mai 2018, prin Scrisoarea nr. 671/2013, în conformitate cu normele de drept canonic,
decretam:
publicarea Regulamentului pentru administrarea bunurilor ecleziastice pe site-ul oficial al Conferintei Episcopilor din România cu precizarea ca Regulamentul va intra în vigoare începând cu data de 5 iulie 2018.
Îl rugam pe Dumnezeu sa binecuvânteze si sa faca rodnica administrarea bunurilor temporale si scopurile pentru care sunt folosite acestea.
+ Ioan ROBU
Arhiepiscop Mitropolit de Bucuresti
Vicepresedinte al Conferintei Episcopilor din România

Pr. Francisc UNGUREANU

Secretar General

REGULAMENT PENTRU ADMINISTRAREA BUNURILOR ECLEZIASTICE
I. INTRODUCERE
1. Pentru a-si desfasura misiunea, Biserica are nevoie de mijloace de natura economica. Conciliul al II-lea din Vatican, vorbind despre aceasta necesitate, în documentele conciliare stabileste scopurile si autoritatea care îi revine Bisericii în dobândirea, posesia, administrarea si înstrainarea bunurilor.
2. Sunt bunuri ecleziastice(can. 1257 § 1) acelea care apartin Bisericii universale, Scaunului Apostolic si altor persoane juridice publice în Biserica (Dieceza, Seminarul, Institutul diecezan pentru Întretinerea Clerului, parohia si fundatia de binefacere). Toate celelalte bunuri care apartin persoanelor juridice private nu sunt bunuri ecleziastice si sunt reglementate de statutele proprii (can. 1257 § 2 CIC).
3. Biserica poate sa dobândeasca bunuri materiale în toate modurile juste conforme cu dreptul fie natural, fie pozitiv, care sunt permise altora (can. 1259 CIC).
4. Administrarea bunurilor materiale temporale este una dintre cele mai delicate activitati, nu numai în sine cât mai ales pentru consecintele sale. Un mod incorect de a trai legatura cu bunurile materiale temporale poate sa comporte pentru Biserica riscul de a compromite si de a dauna credibilitatii sale. Administrarea bunurilor materiale temporale se întemeiaza pe dreptul patrimonial al Bisericii, asa cum este stabilit în can. 1254 § 1, care este exercitat, conform actualei legislatii canonice, fata de diferitele tipologii de bunuri temporalecare, daca sunt încredintate în mod legitim unei persoane juridice publice ca dota permanenta, constituie patrimoniul sau stabil (cf. can. 1291):
• bunuri mobile si imobile (cann. 1270; 1283, nr. 2; 1285; 1302 § 1; 1305);
• drepturi reale si personale (can. 1270);
• lucruri sacre, destinate cultului (cann. 1171; 1269);
• lucruri pretioase, prin valoare intrinseca, artistica sau istorica (can. 1292 § 2 si can. 638 § 3);
• lucruri votive (can. 1292 § 2 si can. 638 § 3);
• bunuri fiduciare (can. 1302; bunuri pe care o persoana – cleric, calugar si laic – primeste, fie cu act între vii fie cu testament, cu misiunea de a le folosi pentru scopuri religioase sau ecleziale);
• bunurile culturale (can. 1283, nr. 2; bunuri care în vreun fel dau marturie despre cultura inspirata de credinta).
Acest drept – trebuie remarcat acest lucru – are sens numai în strânsa legatura cu propriile scopuri urmarite de unica Biserica a lui Cristos (can. 1254 § 2), motiv pentru care rezulta ca proprietatea de bunuri temporale destinate pentru scopuri straine misiunii proprii a Bisericii (de exemplu, finalitati pur comerciale si/sau financiare), sau si pentru scopuri nenecesare sau inutile, nu este legitima si nici nu se justifica în niciun mod.
II. ADMINISTRAREA BUNURILOR ECLEZIASTICE
5. Administrarea bunurilor ecleziastice este o datorie importanta. Ea cuprinde toate actele care sunt îndeplinite în numele Bisericii, conform spiritului legilor sale, asupra unui bun temporal sau un ansamblu de bunuri, care au ca scop utilizarea, pastrarea si fructificarea lor, percepând roadele si folosindu-le conform scopurilor Bisericii însasi.
6. „Organele” care administreaza bunurile ecleziastice sunt:
7. Romanul Pontif – administrator suprem al bunurilor temporale;
8. Ordinariii, carora le revine înainte de toate în administrarea bunurilor ecleziastice functia de a supraveghea (can. 1276 § 1), de a orândui întregul ansamblu în limitele dreptului universal si particular (can. 1276 § 2), precum si functia de înlocuire pentru unele cazuri speciale (can. 1279 §§ 1-2);
9. Administratorii nemijlociti ale diferitelor persoane juridice, atât individuali (de exemplu, parohii), cât si colegiali (de exemplu, capitlurile catedralelor) si administratorii tehnico-executivi (de exemplu, economul).
10. Referitor la activitatea administratorilor, Codul de Drept Canonic cunoaste doua tipuri de administrare:
– administrare ordinara
– administrare extraordinara.
A. Administrarea ordinara a bunurilor
9. Actele de administrare ordinara a bunurilor intra în atributia administratorului titular conform competentelor sale.
10. Administrarea ordinara se refera la toate actele necesare si utile referitoare la bunurile patrimoniale ale unei persoane juridice publice, care sa nu modifice substantial stabilitatea patrimoniului sau, dar care sa asigure functionarea zilnica a persoanei juridice însasi si obtinerea scopurilor sale specifice.
Aceste acte, care se refera la exigentele unei administrari corecte a bunurilor ecleziastice, pot sa fie îndeplinite de administratori (econom, paroh, etc.) fara recurgerea prealabila la autoritatea superioara:
a. sa vegheze ca bunurile în orice mod sa nu fie distruse sau sa sufere daune, stipulând în acest scop garantii corespunzatoare împotriva riscurilor (cf. can. 1284 § 2, nr. 1);
b. folosirea bunurilor deja existente conform scopurilor si misiunii Bisericii (cf. can. 1284 § 2, nr. 4);
c. administrarea înteleapta a cheltuielilor aprobate în bilantul preventiv anual, plata salariilor, plata cheltuielilor continue, a impozitelor, a încalzirii, a curentului electric, plata facturilor si chitantelor, etc.;
d. buna organizare a lucrarilor;
e. respectarea atenta a normelor prescrise de dreptul canonic si civil si a dispozitiilor stabilite de fondator sau donator sau de autoritatea legitima (cf. can. 1284 § 2, nr. 3). Îndeosebi, sa se respecte cu atentie legislatia civila în materie de contracte de munca (cf. can. 1286, nr. 1 si can. 22);
f. fructificarea bunurilor care, dupa natura lor, aduc profit; perceperea profitului la timpul corespunzator si folosirea sa oportuna dupa vointa fondatorului sau donatorului sau dupa prescriptiile normelor legitime (cf. can. 1284 § 2 nr. 4); vinderea recoltelor agricole;
g. închirierea bunurilor imobile cu valoare mai mica, referitoare la fructificarea lor, care sa nu depaseasca perioada temporala de 9 ani; actele care au ca scop sa asigure cultivarea si productivitatea pamântului;
h. asigurarea materialelor consumabile necesare pentru institutii sau pentru activitatea lor economica, investitii cu o valoare mai mica si stipularea de contracte de asigurare;
i. ocrotirea proprietatii patrimoniale dobândite de Biserica în forme valide din punct de vedere civil (cf. can. 1284 § 2 nr. 2).
11. În toate aceste acte, administratorii au un ajutor valabil si trebuie sa respecte, asa cum este stabilit de catre drept, principiile si criteriile contabilitatii (inventar si registru de venituri si cheltuieli– cf. can. 1283, nr. 2; can. 1284 § 2, nr. 7) si ale bilantului starii patrimoniale a persoanei juridice publice pe care o administrau (plan anual de venituri si cheltuieli– cf. can. 1284 § 3; can. 1284 § 2, nr. 8).
12. Se mentioneaza ca, pentru administrarea ordinara a patrimoniului stabil al unei persoane juridice publice, administratorii îndeplinesc acte invalide atunci când depasesc limitele si modalitatile lor, fara permisiunea scrisa (autorizarea) Ordinariului (cf. can. 1281 §§ 1-2).
În afara de asta, tot în cadrul administrarii ordinare, se mentioneaza ca Episcopul diecezan trebuie sa asculteparerea Consiliului pentru Probleme Economice si a Consiliului Consultantilor atunci când îndeplineste acte administrative care, în raport cu situatia economica specialaa diecezei, sunt de importanta mai mare(cf. can. 1277).
B. Administrarea extraordinara a bunurilor
13. Revine Conferintei Episcopale sa determine care acte trebuie considerate ca fiind de administrare extraordinara (cf. can. 1277). Însa, aceste decrete ale Conferintei Episcopale nu obtin forta obligatorie daca nu sunt promulgate în mod legitim, dupa ce au fost autorizate de Scaunul Apostolic (cf. can. 455 § 2). Modul de promulgare si timpul în care decretele dobândesc forta obligatorie sunt determinate de aceeasi Conferinta Episcopala (cf. can. 455 § 3).
14. Actele de administrare extraordinara, diferitede înstrainari de bunuri legitim anexate patrimoniului stabil si de afaceri care pot sa înrautateasca starea patrimoniala a persoanei juridice (vezi Regulament la nr. III), pentru fiecare dieceza si persoana juridica administrate direct de Episcopul Diecezan, sunt determinate dupa cum urmeaza de Conferinta Episcopala, conform can. 1277:
a. înstrainarea de bunuri imobile, diferite de cele care constituie prin anexare legitima patrimoniul stabil al persoanei juridice publice, cu valoare mai mare decât suma minima fixata de Conferinta Episcopala;
b. dobândirea de proprietate a carei valoare este mai mare decât suma minima deliberata de Conferinta Episcopala în prezentul Regulament;
c. executarea de lucrari de constructie cu valoare mai mare decât suma minima deliberata de Conferinta Episcopala în prezentul Regulament;
d. restructurarea sau întretinerea extraordinara a unui edificiu existent sau cumparat cu o valoare mai mare decât suma minima deliberata de Conferinta Episcopala în prezentul Regulament;
e, contractarea sau prestarea unui credit, sau a unui angajament de garantie pentru creditul însusi, a carui valoare este mai mare decât suma minima deliberata de Conferinta Episcopala în prezentul Regulament;
f. fondarea unui cimitir.
La actele de administrare extraordinara mentionate, determinate de Conferinta Episcopala, trebuie adaugata, conform can. 1297, locatia de bunuri mobile sau imobile cu un contract pentru un timp mai mare de 9 ani. Pentru validitatea acestor acte de locatie este necesara masura Episcopului Diecezan, cu consimtamântul Consiliului pentru Probleme Economice si al Colegiului Consultantilor. Nu se cere permisiunea Sfântului Scaun, afara de cauza în care actiunea nu face parte din prevederea din can. 1295 privind elementele concrete care o caracterizeaza (înrautatirea situatiei patrimoniale împreuna cuvaloarea estimata a binelui care depaseste suma maxima stabilita de Conferinta Episcopala – vezi Regulament la nr. III).
15. Actele de administrare extraordinara determinate ca mai sus de Conferinta Episcopala revin Episcopului Diecezan, cu consimtamântulConsiliului pentru Probleme Economice si al Colegiului Consultantilor, care este necesar pentru validitatea actelor mentionate (cf. can. 1277). Este de datoria economului diecezan sa le puna în executare (cf. can. 494 § 1 si § 3).
16. În cazul persoanelor juridice publice, supuse puterii de conducere a Episcopului Diecezan, precizarea actelor de administrare extraordinara, atunci când ele nu sunt stabilite de statutele persoanei juridice, revine Episcopului Diecezan, conform can. 1281 § 2. Revine celui care conduce nemijlocit persoana sa le îndeplineasca, dupa ce a obtinut în prealabil permisiunea scrisa a Ordinariului competent, conform can. 1281 § 1.
Totusi, luând în considerare oportunitatea de a avea un criteriu uniform pentru toate Diecezele în aceasta materie, este invitat fiecare Episcop Diecezan sa determine cel putin înstrainarea de bunuri atât imobile cât si mobile, care constituie prin anexare legitima patrimoniul stabilal persoanei juridice, si celelalte actiuni care pot sa înrautateasca starea sa patrimoniala, cu valoare mai mica decât suma minima fixata de Conferinta Episcopala în prezentul Regulament.
III. ÎNSTRAINAREA BUNURILOR ECLEZIASTICE, CARE CONSTITUIE PATRIMONIUL STABIL[1]AL UNEI PERSOANE JURIDICE SI CELELATE ACTIUNI CARE ÎNRAUTATESC STAREA PATRIMONIALA
17. În sens propriu, înstrainareaeste acel act juridic prin care este cedata, din vointa libera, prin vindere, donare sau schimb, proprietatea bunurilor mobile sau imobile sau a drepturilor care apartin, conform can. 1291, patrimoniului stabil al unei persoane juridice publice, a carei valoare depaseste suma fixata de Conferinta Episcopala.
18. În sens mai larg, care este înteles în legislatia canonica, înstrainarease extinde la orice act, operatiune sau actiune care, desi nu cedeaza proprietatea de bunuri mobile sau imobile, poate modifica sau prejudicia situatia patrimoniala a unei persoane juridice publice. Suntem în cazul prevazut de can. 1295, prin care pot exista actiuni juridice oneroase cu care se cedeaza sau se accepta avantaje care înrautatesc situatia patrimoniala.
Se pot aminti ca exemplu si în general: închirierea, zalogul, ipoteca, fondarea unei servituti, emfiteoza[2], concesiunea, obligatia de plata pentru renta viagera sau acceptarea de a fi garant, acceptarea sau renuntarea de donatii sau de mosteniri.
19. Cu referinta la cele expuse în nr. 17-18 din Regulament, Conferinta Episcopala, conform can. 1292 § 1 delibereaza, cu scopul de a determina care este autoritatea competenta pentru a acorda permisiunea pentru validitatea înstrainarilor de bunuri care constituie patrimoniul stabil si a actiunilor care pot înrautati starea patrimoniala a unei persoane juridice publice, ca suma minima este de respectiv € 100.000 (o suta de mii de euro) si cea maxima de respectiv € 1.000.000 (un milion de euro).
20. Din cele deliberate rezulta ca, pentru validitatea înstrainarilor de bunuri care constituie patrimoniul stabil (cf. can. 1291) si a actiunilor care pot înrautati starea patrimoniala a persoanei juridice (cf. can. 1295) cu valoare cuprinsa între suma minima si suma maxima, este necesar, în virtutea can. 1292:
a. pentru Dieceze si pentru celelalte persoane juridice administrate de Episcopul Diecezan(cf. can. 1277): decretul Episcopului Diecezan cu consimtamântul Consiliului pentru Probleme Economice si al Colegiului Consultantilor si al celor care au un interes ocrotit juridic cu privire la obiectul actiunii;
b. pentru persoanele juridice supuse Episcopului Diecezan(capitluri, parohii, biserici, seminarii diecezane, asociatii publice de credinciosi, fundatii, etc.): permisiunea Episcopului Diecezan cu consimtamântul Consiliului pentru Probleme Economice si al Colegiului Consultantilor si al celor care au un interes ocrotit juridic cu privire la obiectul actiunii;
c. pentru persoanele juridice care nu sunt supuse Episcopului Diecezan(de exemplu, seminarii interdiecezane, asociatii si fundatii înfiintate de Sfântul Scaun sau de Conferinta Episcopala): permisiunea autoritatii competente determinate în normele statutare (cf. can. 1292 § 1);
d. institutele de viata consacrata si societatile de viata apostolica de drept pontifical nu sunt tinute sa ceara permisiunea de la Ordinariul Diecezan. Permisiunea le este acordata de Superiorul competent si, daca e cazul, de Sfântul Scaun (cf. can. 638 § 3).
21. Pentru validitatea acelorasi acte cu valoare care depaseste suma maxima stabilita de Conferinta Episcopala, se cere de asemenea permisiunea Sfântului Scaun (cf. can. 1292 § 2).
Aceeasi permisiune este ceruta pentru:
• înstrainarea de ex voto donate Bisericii;
• înstrainarea de obiecte pretioase cu valoare artistica sau istorica;
• înstrainarea si transferarea definitiva de relicve însemnate si de imagini care într-o biserica sunt cinstite de mare evlavie populara (cf. can. 1190 §§ 2-3).
Permisiunea acordata de Sfântul Scaun constituie mereu certificare a existentei permisiunii si a consimtamântului despre care vorbeste can. 1292 § 1 si can. 638 §§ 3-4.
22. Pentru validitatea acelorasi acte cu valoare mai mica decât suma minima stabilita de Conferinta Episcopala, precum si pentru înstrainarea de bunuri care nu fac parte din patrimoniul stabil al unei persoane juridice, pot sa fie permisiuni prevazute de izvoare normative diferite, cum ar fi decretul general al Episcopului Diecezan, conform can. 1281 § 2, sau normele statutare ale persoanei juridice însasi.
23. În sfârsit, este oportun de a tine cont ca:
a. pentru înstrainarea bunurilor, despre care se vorbeste la can. 1291, precum si orice alta actiune administrativa, despre care se vorbeste la can. 1295, sunt cerute câteva conditii pentru liceitatea sau legitimitatea lor, conform can. 1293:
• demonstrarea motivului just;
• prezentarea unei evaluari scrise;
b. apoi când se cere permisiunea pentru a înstraina bunuri divizibile, trebuie declarate pentru validitate, partile lor înstrainate anterior (cf. can. 1292 § 3). Se considera bunuri divizibile acelea care pot fi despartite de trunchiul restant la care apartin, chiar daca ele constituie unitate imobiliara autonoma prin natura sa indivizibila;
c. în cazul oricarui act administrativ juridic – inclusiv si închirierea – trebuie sa se stipuleze mereu contracte în scris si trebuie sa se respecte, în afara de normele din Dreptul Canonic, si cele din Dreptul Civil (cf. can. 1290). De aceea, îndeplinind acte administrative juridice, se recomanda cu putere sa se utilizeze consultanta persoanelor experte în economie, în Drept Canonic si Drept Civil.
______________
[1]Patrimoniul stabil al persoanei juridice publice este constituit din acele bunuri mobile si imobile pe care autoritatea competenta le declara astfel prin anexare legitima. Anexarea legitima este un act de administrare extraordinara (cf. can. 1281 §§ 1-2) si trebuie dovedita. Se propune ca bunurile care constituie patrimoniul stabil sa fie semnalate sau prezentate separat în inventarul persoanei juridice ecleziastice.
[2]Emfiteoza este cedarea dreptului de folosire a unui teren (agricol) pentru o perioada foarte lunga (99 ani), cu plata unei locatii.