La 16 aprilie 1787, la Oradea, trecea la Domnul Preasfinția Sa Moise Dragoș (n. 1 septembrie 1725, Turda), al doilea episcop al Eparhiei de Oradea Mare și una dintre figurile esențiale în consolidarea acestei eparhii în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Provenit din familia unui protopop unit, Moise Dragoș a beneficiat, cel mai probabil, de o temeinică formare teologică, fapt confirmat de aprecierea contemporanilor săi, între care și corifeul Școlii Ardelene, Samuil Micu Klein. În anul 1751, a ajuns la Oradea, însoțindu-l pe episcopul de Muncaci, Mihail Olsavszki, în calitate de interpret în relațiile cu românii din nord-vestul Transilvaniei, remarcându-se rapid prin atașamentul său față de cauza unirii cu Biserica Romei.

Activitatea și calitățile sale au fost observate și apreciate de membrii comisiilor imperiale pentru probleme religioase, precum și de personalități influente ale vremii, între care Adam Kollar, care l-a recomandat Curții de la Viena. Susținut și de episcopul romano-catolic de Oradea, Adam Patachich, Moise Dragoș a fost numit episcop pentru românii uniți la 17 noiembrie 1775, iar în anul 1776 a primit confirmarea oficială.

Contextul în care și-a desfășurat activitatea a fost unul aparte: în teritoriile nord-vestice ale actualei Românii, românii au îmbrățișat Unirea cu Biserica Romei cu aproximativ un deceniu înaintea celor din Transilvania istorică. Într-o primă etapă, aceștia au intrat sub jurisdicția spirituală a Vicarului Apostolic de Muncaci, pentru ca ulterior să fie organizați într-un vicariat aflat sub autoritatea Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.

Un moment decisiv pentru organizarea instituțională a avut loc la 17 iunie 1777, când, prin bula Indefessum, Papa Pius al VI-lea a înființat oficial Episcopia Greco-Catolică de Oradea, sub titulatura Episcopatum Graeco-Catholicum Unitum Magno-Varadiensem. Aceasta s-a aflat, până în anul 1853, sub autoritatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Strigoniu. Astfel, Eparhia de Oradea a devenit a doua eparhie a Bisericii Române Unite în ordinea cronologică a întemeierii sale.

În acest cadru, episcopul Moise Dragoș a avut o misiune esențială de organizare și consolidare. Preasfinția Sa s-a remarcat printr-o grijă statornică pentru formarea tinerilor români, sprijinindu-i pe „învățăcei” să studieze în diverse instituții de învățământ, conștient de rolul educației în afirmarea unei elite românești. Totodată, a încurajat refacerea și întreținerea lăcașurilor de cult, contribuind la stabilitatea și dezvoltarea vieții religioase din parohii.

Un aspect central al activității sale l-a constituit preocuparea pentru egalitatea în drepturi a clerului român unit cu cel romano-catolic, demers esențial într-o epocă în care diferențele confesionale implicau și inegalități sociale și juridice. Prin aceste acțiuni, episcopul Moise Dragoș a contribuit la întărirea statutului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în cadrul Imperiului.

Un rol important l-a avut și în obținerea, în anul 1780, a „Domeniului de la Beiuș”, o vastă proprietate destinată susținerii Episcopiei, confirmată ulterior de împăratul Iosif al II-lea. Veniturile acesteia au făcut posibilă întreținerea instituțiilor ecleziale și susținerea școlilor.

De asemenea, PS Moise Dragoș a fost implicat în viața culturală a epocii, fiind consultat în privința unor lucrări teologice importante, inclusiv asupra traducerii Bibliei realizate de Samuil Micu Klein. Unele surse îl consideră chiar autorul unor lucrări erudite privind originea românilor și credința lor. Deși a inițiat demersuri pentru construirea unei catedrale corespunzătoare rangului episcopal, acest proiect avea să fie dus la îndeplinire de succesorul său, Ignatie Darabant, căruia i-a lăsat și o sumă importantă pentru continuarea lucrărilor.

Episcopul Moise Dragoș s-a stins din viață la vârsta de 62 de ani, lăsând în urmă o operă durabilă, care a pus bazele dezvoltării instituționale și spirituale a Bisericii Române Unite în Crișana.

Eparhia de Oradea, întărită prin lucrarea sa și a înaintașilor săi, avea să fie păstorită de-a lungul timpului de o serie de ierarhi vrednici, între care se numără Preasfințiile Lor: Meletie Kovács, Moise Dragoș, Ignatie Darabant, Samuil Vulcan, Vasile Erdelyi, Iosif Papp-Szilágyi, Ioan Olteanu, Mihail Pavel, Demetrie Radu, Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hirtea, Vasile Hossu și Virgil Bercea (în prezent).

La peste două secole de la trecerea sa la cele veșnice, Moise Dragoș rămâne un reper al dăruirii pastorale și al responsabilității față de Biserică și neam, contribuția sa fiind fundamentală pentru dezvoltarea și afirmarea Eparhiei Române Unite de Oradea Mare.

Anul viitor, în 2027, se vor împlini 250 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea (1777–2027), un moment jubiliar de mare însemnătate pentru întreaga comunitate a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Biroul de Presă EGCO

Mihaela Caba-Madarasi