„
12 mai 1812 – 2 mai 1893
„Ramân faptele noastre … Si în aceasta jertfire a noastra, unul dupa altul, ca si cum n-am fi fost, o înalta învatatura. Caci cu adevarat noi nici nu am fost. Ci numai faptele noastre au fost”.
Nicolae Iorga
„Daca […] credeti ca eu înca voi fi facut ceva pentru natiunea si patria mea, apoi meritul în mare parte este al Scolilor din Blaj”.
George Baritiu
Una dintre cele mai de seama personalitati culturale ale Transilvaniei din a doua jumatate a secolului al XIX-lea a fost George Baritiu, continuator al „Scolii Ardelene”, cu radacini în universul de valori ale acesteia, pe care se sprijina atâtea mari realizari ale culturii românesti.
La 2 mai se împlinesc 125 ani de la stingerea din viata a lui George Baritiu, fiu al Blajului si al Bisericii Greco – Catolice, istoric, filozof si publicist, întemeietorul presei românesti din Transilvania, scriitor si istoric literar, reprezentant de seama al învatamântului în limba româna, figura importanta a Revolutiei din 1848 din Ardeal, cu un rol de frunte în Adunarea de la Blaj – a fost vicepresedinte al Adunarii.
Dumitru Popovici (1902-1952), profesor la „Facultatea de Litere” a Universitatii „Regele Ferdinand I” (Babes-Bolyai) din Cluj, istoric si critic literar, sustine ca pentru tot ce a înfaptuit, George Baritiu a fost omul cel mai potrivit. În multe si neprevazute situatii, „când primejdii multiple se ridicau si când se propuneau solutii eroice, Barit pastreaza o judecata sanatoasa si prin el Transilvania latinista ajunge sa se îndrumeze pe caile cele mai potrivite unei dezvoltari firesti” (Dumitru Popovici, „Romantismul românesc”, Editura Tineretului, 1969, p.330).
Se cuvine deci o aducere-aminte si o cinstire aceluia care, cum spune Nicolae Iorga, a adus „foloase unitatii de cultura a românilor si simtului de solidaritate al neamului”.
Nicolae Iorga insista si asupra unor datorii pe care românii le-au uitat, printre care întelegerea trecutului si recunostinta fata de cei care prin munca si jertfa au dat tarii valori pentru care nu-si mai aduc aminte sa multumeasca.
George Baritiu apartine unei familii de preoti greco-catolici, bunicul si tatal, Ioan Pop Barit, au fost preoti, tatal, la Jucu de Jos, în apropiere de Cluj. A învatat sa scrie si sa citeasca cu tatal si bunicul sau.
Primele clase le urmeaza la Scoala Unitariana din Trascau, azi Remetea din judetul Alba si Gimnaziul, la Blaj, unde profesorii, continuatori ai „Scolii Ardelene”, chiar daca nu se ridicau la înaltimea Corifeilor, se remarcau prin calitati didactice si preocupari ce depaseau catedra – sunt autori de texte istorice sau pagini literare.
La plecarea într-o vacanta, elevul George Baritiu îsi exprima multumirile si recunostinta într-o scrisoare adresata directorului: „Înainte de a porni si eu în calatorie, ma simt obligat a-mi îndeplini o foarte placuta îndatorire pe care mi-o impun legile omeniei si ale recunostintei: a va multumi pentru neobosita-va straduinta pe care ati depus-o […] Va aduc, deci, mii de multumiri pentru atâtea favoruri si binefaceri pe care le-ati savârsit fata de mine, în mod deosebit fata de parintestile îndrumari pe care v-ati nizuit a insufla în mine iubirea de pietate si studiul cultului divin” (Ion Buzasi, „Scriitorii români si Blajul”, Editura Altip, Alba Iulia, 2013, p.217).
Va face liceul la „Colegiul Piarist” din Cluj, iar la finalul anilor de studiu se va înapoia la Blaj, unde va urma „Facultatea de Teologie” (1831-1835).
La terminarea Teologiei, este numit profesor de fizica la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din localitate. Blajul se bucura atunci de a doua generatie de carturari ai „Scolii Ardelene”, „carturari de prestigiu” si creatori de cultura: Timotei Cipariu, Simion Barnutiu, Ioan Rusu si altii, în a caror lumina, tânarul teolog si-a desavârsit personalitatea.
Mediul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica a avut un rol hotarâtor în formarea personalitatii sale. Baritiu a preluat si a dus mai departe cu fidelitate exemplul înaintasilor, al Exponentilor Scolii Ardelene: credinta în Dumnezeu si devotamentul pentru Biserica Sa, masura dreapta în toate, puterea de munca, constiinta de apostol si jertfa de sine.
Ceea ce înseamna Blajul pentru români, dar si pentru formarea sa, marturiseste în cuvinte tulburatoare: „De nu ar fi fost Blajul, românii abia si-ar cunoaste istoria lor si desi ar mai vorbi, nu ar mai scrie româneste. Acolo, la liceu, am învatat sa ramân român si sa scriu româneste, patru ani ca scolar, patru ca seminarist în Facultatea teologica si un an ca profesor” (Op.cit., p.215).
În 1836, vârfurile negustorimii românesti din Brasov îl cheama ca profesor în localitatea lor, cu misiunea „de a organiza si a conduce scoala româneasca de acolo, care din pricina atacurilor sasilor, se gasea într-o stare de vegetatie. Spre a face sa înfloreasca învatamântul românesc în orasul de la poalele Carpatilor, era nevoie de un om însufletit de devotament si curaj pe de o parte, de un spirit foarte suplu pe de alta parte. Aceste calitati le realiza din plin Barit” (Dumitru Popovici, Op.cit., p.330). De altfel, era cunoscut îndemnul lui Baritiu de a se deschide scoli românesti, îndemn-strigat-laitmotiv: „Scoli sunt de lipsa! Scoli!”. Îndemn ce se auzea cu ecou în tot Ardealul.
Un imperativ al vremii a fost înfiintarea unui învatamânt comercial, imperativ înteles deplin de George Baritiu, care a deschis la Brasov prima scoala comerciala româneasca, si mai mult, „izbuti sa transforme acel centru comercial într-un punct din care radiaza cultura româneasca si unde se concentreaza într-o mare masura interesele politice ale românilor din Transilvania” (Op. cit., p.330).
Având modelul Scolilor Blajului, George Baritiu a dorit sa înfiinteze si la Brasov un liceu românesc. Credem ca avea în vedere o educatie prin care sa dezvolte la elevi capacitatea de a întelege cultura si marile valori, sa încurajeze primele creatii, sa impulsioneze gândirea si sa sadeasca în suflete morala crestina.
Deosebit de înzestrat, Baritiu s-ar fi putut afirma în orice domeniu. O confirmare a ceea ce a reprezentat în presa timpului este recunoasterea de fondator, „parinte al presei românesti din Ardeal”.
La Brasov, în 1838, a întemeiat primul ziar românesc din Principatul Transilvaniei, „Gazeta de Transilvania”, foaie în care erau dezbatute si aparate multiplele interese ale românilor ardeleni; din 1849, se va numi „Gazeta transilvana”. În acelasi an cu aparitia „Gazetei de Transilvania”, „a început, la Blaj, publicarea „Foii pentru minte, inima si literatura”, primul ziar literar românesc din toate timpurile” (https/www. sibiu.ro/personalitati sibiene/george baritiu.html).
„Gazeta de Transilvania” va avea un supliment literar, „Foaie literara”, dar românii vor avea si revista literara „Foaie pentru minte inima si literatura”, scoasa la Brasov de acelasi George Baritiu.
Aceste gazete se citeau de o parte si de alta a Carpatilor, colaboratorii fiind din tot cuprinsul românesc: Timotei Cipariu, Andrei Muresanu, Florian Aaron, August Treboniu Laurian, Ion Heliade Radulescu, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu si altii.
Tot George Baritiu a initiat si periodicele: „Calendarul pentru poporul român” si „Observatorul”.
Publicatiile lui George Baritiu se situeaza pe pozitii democratice, patriotice si iluministe. Au avut rol important în lupta politica a românilor din Transilvania si erau solidare cu cercurile progresiste din Principate. Profesorul Dumitru Popovici a vazut chiar mai mult când a afirmat: „Publicatiile acestea, care apareau în centrul ortodox al Brasovului, erau conduse de un teolog greco-catolic. Se dovedea în felul acesta ca disensiunile confesionale nu erau cardinale în viata unui popor” (Op.cit.,p.331).
În spiritul Blajului care l-a format, George Baritiu, „a fost un gazetar al constiintei si al idealurilor sale, nu platit, un gazetar al intereselor celui ce plateste”.
Datorita participarii la Revolutia din 1848, pentru scurt timp Baritiu va pleca în Muntenia, apoi în Bucovina, ca sa se înapoieze în Ardeal dupa ce pericolul trecuse. Va lasa conducerea foilor colaboratorului sau Iacob Muresanu si se va angaja în alte activitati culturale.
Canonicul Timotei Cipariu si George Baritiu au fost puternic implicati în înfiintarea „Asociatiei Transilvana pentru Literatura Româna si Cultura Poporului Român” – 1861 – (Astra). Împreuna au redactat statutele asociatiei, Baritiu fiind cel dintâi secretar (1861-1888) si presedinte al Astrei (1888-1893). Prin prezenta si activitatea sa, a contribuit atât la raspândirea culturii si literaturii la români, cât si la pregatirea rezistentei nationale si la lupta pentru darâmarea barierelor din cale, în vederea unitatii culturale si nationale.
A întemeiat si a redactat la Sibiu revista Astrei, „Transilvania”, pe care a condus-o în intervalul dintre 1868 si 1889; aici a publicat numeroase studii si articole.
George Baritiu a fost membru fondator al „Societatii Literare Române” (1866), precursoare a „Academiei Române”, membru si presedinte al „Societatii Academice”, presedintele Sectiei istorice, iar la sfârsitul vietii, presedintele „Academiei Române”.
Pe tot parcursul vietii a manifestat interes pentru literatura. A scris poezii si proza: meditatii, povestiri, nuvele si note de calatorie. În scrisul lui se simt cele doua directii literare ale timpului: clasicismul si romantismul. Notam câteva povestiri: „Un ramas bun în câmpul Bataliei”, „Barbara”, „O privire peste tinutul Hategului si Transilvaniei”; a scris piese de teatru si articole deosebit de valoroase, consacrate unor carturari ardeleni proeminenti: Ion Maiorescu, Vasilie Popp, doctorul Pavel Vasici, Andrei Muresanu, colaborator al gazetelor sale, si altii.
Merita sa fie relevate si traducerile lui Baritiu din clasicii literaturii universale: Schiller, Goethe, Shakespeare etc. Si în aceasta directie a fost un înaintas în publicistica româneasca din Transilvania. Numele lui Baritiu se înscrie si printre primii autori de critica literara. Chiar daca nu are prioritate în materie de folclor, în periodicile sale a oferit un spatiu larg patrimoniului popular, considerat „un adevarat document istoric de unitatea spirituala a poporului român”.
Bogata activitate a lui George Baritiu include si preocuparea pentru limba literara si ortografie, reflectata în mai multe articole, cum sunt si „Despre limba”, „Despre slavonismuri”, prin care a contribuit la dezvoltarea lingvisticii.
A redactat dictionarele: „Dictionar român-german (1853-1854) si „Dictionar românesc-unguresc (1869) si a colaborat la redactarea „Dictionarului Academei Române” al lui Laurian si Massim. În acelasi timp, a scris numeroase carti, dintre care amintim „Dizertatie despre scoli”, Blaj, 1835, „Cuvântare scolasticeasca”, 1837, dar mai cu seama, Baritiu este „autorul celei mai importante lucrari de sinteza a istoriografiei române ardelene din secolul al XIX-lea”: „Parti alese din istoria Transilvaniei pre doua sute de ani în urma” (trei volume, 1889-1891).
O viata! … Viata unei exceptionale personalitati! Dincolo de renumitul carturar este însa omul …
O personalitate se cladeste în scoala care îi înfloreste inteligenta, dar se înnobileaza prin suflet … George Baritiu a avut un înalt crez moral al vietii, pe care îl marturiseste fiecare fapt din ceea ce se numeste „lupta vietii”. În primul rând, daruire si jertfa pentru familie, sotie si cei noua copii, apoi puterea de a trece peste orice fel de inconveniente – la Brasov, teologul greco-catolic a fost lovit de fanatismul unora dintre localnici. Doar credinta, cultura si simtul moderatiei si al echilibrului l-au facut sa actioneze în asa fel, încât profesorul Dumitru Popovici sa aduca laudele amintite mai sus atât greco-catolicilor, cât si ortodocsilor.
Baritiu a pretuit prietenia si poate cel mai bun prieten i-a fost Timotei Cipariu, o prietenie care a rezistat absentei si timpului; corespondenta dintre ei arata ca Timotei Cipariu i-a fost sfatuitor, arata si felul cum împreuna reuseau sa discearna adevarul situatiilor care îi solicitau si sa ia deciziile cele mai bune. Erau puternic legati si prin aceeasi credinta si prin Biserica.
Nu de mult timp Papa Benedict spunea ca Biserica „este pentru mine ceva mult prea important, reprezentâd în cel mai adânc sens patria mea. De la nastere sunt asa de contopit cu ea, încât fara Biserica as fi taiat în bucati, m-as autodistruge” (Joseph Cardinal Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea, Sapientia, Iasi, 2009, p.80).
Viata lui George Baritiu marturiseste ca simtea la fel de adânc dragostea pentru Biserica si legatura cu Biserica sa a fost permanenta. O scrisoare catre Timotei Cipariu sustine afirmatia: „ … doresc sa reintru în dieceza […] hirotonindu-ma, as avea o singura rugare catre ordinariat: ca sa fiu ordinat, de se poate, la un oras sau orasel, iar aceasta numai din cauza cresterii pruncilor” (Ion Buzasi, Op.cit., p. 221).
În sprijinul relatarii sunt si colaboratorii alesi pentru activitatea jurnalistica si pentru toate celelalte activitatii, aproape în totalitate sunt profesorii si colegii din Blaj; lor le-a dat toata încrederea, cu ei a putut lucra sistematic, metodic si cu entuziasm. Profesorul Ion Buzasi subliniaza adevarul: „Blajul constituie un capitol important în biografia lui Baritiu”.
Astazi, „când multi se îndreapta spre usor, spre închegari rapide”, când reperele morale s-au risipit, viata si opera lui George Baritiu, puse în slujba formarii constiintei, a demnitatii, a recunostintei si a lucrului bine facut, sunt exemple bune ce se cer cunoscute si urmate. Cu atât mai mult, cu cât George Baritiu a transmis generatiilor ce l-au urmat, pâna azi si mai departe, sentimentul raspunderii pentru tot ceea ce suntem si facem.
S-a stins din viata la Sibiu si a fost înmormântat în Cimitirul „Bisericii Greco-Catolice dintre Brazi”, alaturi de Iosif Sterca-Sulutiu, Alexandru Papiu-Ilarian, Ioan Ratiu, Alexandru Vaida-Voevod s.a.
Cu studii teologice temeinice, cu un vast orizont de cultura europeana, cu puterea receptarii si adaptarii ei la realitatea noastra nationala, cu entuziasm, seriozitate, modestie si jertfa, George Baritiu a daruit culturii române adevarate valori. Si peste tot unde a fost prezent, a purtat spiritul nepieritor al Blajului …
Pentru toate acestea, la acest ceas comemorativ, ne exprimam profunda admiratie si recunostinta ce i-o purtam si îi aducem îndreptatitul omagiu … Si ne plecam pentru rugaciune: „Învaluie, Doamne, sufletul servului tau în lumina Ta cereasca, da acest har celui care, pe pamânt, a raspândit lumina din lumina Ta!”.