„Iubiti frati, buna seara!
Bine ati venit în Vatican. Dar cred ca aceasta aula [cea a Sinodului] este în Vatican numai atunci când este papa, pentru ca este pe teritoriul italian. Si Aula „Paul al VI-lea”… Spun ca este asa, nu-i adevarat?
Multe multumiri pentru prezenta voastra ca sa inaugurati aceasta zi a Mariei Maica Bisericii. Noi sa spunem din inima noastra, toti împreuna: „Monstra te esse matrem”. Mereu: „Monstra te esse matrem”. Este rugaciunea: „Fa-ne sa simtim ca esti mama”, ca nu suntem singuri, ca Tu ne însotesti ca mama. Este maternitatea Bisericii, a Sfintei Maici Biserici Ierarhice, care este adunata aici… Dar sa fie mama. „Sfânta Maica Biserica Ierarhica”, asa îi placea sfântului Ignatiu [de Loyola]. Fie ca Maria, Mama noastra, sa ne ajute pentru ca Biserica sa fie mama. Si – urmând inspiratia parintilor – ca si sufletul nostru sa fie mama. Cele trei femei: Maria, Biserica si sufletul nostru. Toate cele trei mame. Fie ca Biserica sa fie Mama, fie ca sufletul nostru sa fie Mama.
Va multumesc pentru aceasta întâlnire care as vrea sa fie un moment de dialog si de reflectie. M-am gândit, dupa ce v-am multumit pentru toata munca pe care o faceti – este suficienta! – sa împartasesc cu voi trei preocupari ale mele, dar nu pentru a va „bate”, nu, ci pentru a spune ca ma preocupa aceste lucruri, si voi vedeti… Si pentru a va da voua cuvântul asa încât sa-mi adresati toate întrebarile, nelinistile, criticile – nu este pacat a-l critica pe papa aici! Nu este pacat, se poate face – si inspiratiile pe care le purtati în inima.
Primul lucru care ma preocupa este criza de vocatii. Este paternitatea noastra cea care este în joc aici! Despre aceasta preocupare, ba chiar, despre aceasta hemoragie de vocatii, am vorbit la Adunarea Plenara a Congregatiei pentru Institutele de Viata Consacrata si Societatile de Viata Apostolica, explicând ca este vorba despre rodul otravit al culturii provizoriului, a relativismului si a dictaturii banului, care-i îndeparteaza pe tineri de viata consacrata; alaturi, desigur, de diminuarea tragica a nasterilor, aceasta „iarna demografica”; precum si de scandalurile si de marturia lânceda. Câte seminarii, biserici si manastiri si conventuri vor fi închise în urmatorii ani din cauza lipsei de vocatii? Dumnezeu stie. Este trist sa vedem acest tinut, care a fost timp de lungi secole fertil si generos în daruirea de misionari, surori, preoti plini de zel apostolic, împreuna cu batrânul continent sa intre într-o sterilitate vocationala fara a cauta remedii eficace. Eu cred ca le cauta, dar nu reusim sa le gasim!
Propun de exemplu una mai concreta – pentru ca trebuie sa începem cu lucrurile practice, acelea care sunt în mâinile noastre -, va propun o împartasire fidei donum mai concreta si generoasa între diecezele italiene, care cu siguranta ar îmbogati toate diecezele care daruiesc si cele care primesc, întarind în inimile clerului si ale credinciosilor sensus Ecclesiae si sensus fidei. Voi vedeti, daca puteti… Faceti un schimb de [preoti] fidei donum dintr-o dieceza în alta. Ma gândesc la unele dieceze din Piemont: exista o ariditate mare… Si ma gândesc la Puglia, unde exista o supraabundenta… Gânditi-va, o creativitate frumoasa: un sistem fidei donum în Italia. Unii zâmbesc… Dar sa vedem daca sunteti capabili sa faceti asta.
A doua preocupare: saracie evanghelica si transparenta. Pentru mine, mereu – pentru ca am învatat asta ca iezuit în constitutie – saracia este „mama” si este „zid” al vietii apostolice. Este mama pentru ca o naste si zid pentru ca o protejeaza. Fara saracie nu exista zel apostolic, nu exista viata de slujire fata de ceilalti… Este o preocupare care se refera la bani si la transparenta. În realitate, cel care crede nu poate sa vorbeasca despre saracie si sa traiasca precum un faraon. Uneori se vad aceste lucruri… Este o contra-marturie a vorbi despre saracie si a trai o viata de lux; si este foarte scandalos a trata banii fara transparenta sau a gestiona bunurile Bisericii ca si cum ar fi bunuri personale. Voi cunoasteti scandalurile financiare care au fost în unele dieceze… Va rog, pe mine m-a facut sa ma simt foarte rau sa aud ca un ecleziastic s-a lasat manipulat punându-se în situatii care depasesc capacitatile sale sau, si mai rau, gestionând în maniera necinstita „banutii vaduvei”. Noi avem datoria de a gestiona cu exemplaritate, prin reguli clare si comune, cele despre care într-o zi vom da cont stapânului viei. Ma gândesc la unul dintre voi, de exemplu – îl cunosc bine – care niciodata, niciodata nu invita la cina sau la prânz cu banii diecezei: plateste din buzunarul sau, daca nu poate nu invita. Gesturi mici, ca propunere facuta în exercitiile spirituale. Noi avem datoria de a gestiona cu exemplaritate prin reguli clare si comune cele despre care într-o zi vom da cont stapânului viei. Sunt constient – asta vreau s-o spun – si recunoscator ca în CEI s-a facut mult în ultimii ani mai ales, pe calea saraciei si a transparentei. O frumoasa munca de transparenta. Dar trebuie sa se faca un pic mai mult cu privire la anumite lucruri…, dar dupa aceea voi vorbi despre asta.
Si a treia preocupare este reducerea si fuziunea diecezelor. Nu este usor, pentru ca, mai ales în acest timp… Anul trecut urma sa fuzionam o dieceza, dar au venit cei de acolo si spuneau: „Este micuta dieceza…, parinte, pentru ce faceti asta? Universitatea s-a terminat; au închis o scoala; acum nu este primar, este un delegat; si acum si dumneavoastra…”. Si unul simte aceasta durere si spune: „Sa ramâna episcopul, pentru ca sufera ei”. Dar cred ca sunt dieceze care se pot fuziona. Aceasta problema deja am ridicat-o la 23 mai 2013, adica reducerea numarului diecezelor italiene. Este vorba desigur despre o exigenta pastorala, studiata si examinata de mai multe ori – voi stiti asta – deja înainte de Concordatul din 1929. De fapt, Paul al VI-lea, în 1964, vorbind la 14 aprilie adunarii episcopilor, a vorbit despre „numarul excesiv al diecezelor”; si dupa aceea, la 23 iunie 1966, a revenit iar asupra temei întâlnind Adunarea CEI spunând: „Deci va fi necesar sa se retuseze granitele unor dieceze, dar mai mult decât altceva va trebui sa se treaca la fuzionarea multor dieceze, în asa fel încât circumscriptia care rezulta sa aiba o extindere teritoriala, o consistenta demografica, o dotare cu cler si cu opere capabile sa sustina o organizare diecezana într-adevar functionala si sa dezvolte o activitate pastorala eficace si unitara”. Pâna aici Paul al VI-lea. Si Congregatia pentru Episcopi în 2016 – dar eu am vorbit despre asta în 2013 – a cerut Conferintelor Episcopale Regionale sa trimita parerea lor cu privire la un proiect de reordonare a diecezelor la Secretariatul General al CEI. Deci vorbim despre o tema datata si actuala, taraganata prea mult timp, si cred ca a venit ora de a o încheia cât mai curând. Este usor de facut asta, este usor… Probabil exista un caz sau doua care nu se pot face acum datorita faptului pentru care l-am spus mai înainte – pentru ca este un tinut abandonat -, dar se poate face ceva.
Acestea sunt cele trei preocupari ale mele pe care am voit sa le împartasesc cu voi ca idei de reflectie. Acum va las voua cuvântul si va multumesc pentru parresía. Multe multumiri.
Autor: Papa Francisc
Traducator: pr. Mihai Patrascu
