„Regizorul Radu Vaida l-a avut invitat în aceasta seara la Dialoguri Interioare pe Preasfintia Sa Virgil Bercea, episcopul greco catolic de Oradea la Sala Arcadia a Teatrului Regina Maria.
Într-un climat familial s-a vorbit despre diferite teme actuale din viata societatii de astazi si a Bisericii. Discutia a început de la orasul Oradea, în care Preasfintia Sa Virgil se simte acasa: “iubesc Oradea, îmi iubesc credinciosii”. Printre temele dezbatute au fost cele despre: Bine, Frumos, Adevar, dar si despre cele trei virtuti: Credinta, Speranta si Iubirea.
Apoi s-a vorbit si despre predarea religiei în scoli, Preasfintia Sa subliniind faptul ca religia în scoala este o VALOARE, iar profesorul de religie trebuie sa fie un reper în viata elevului. Mai apoi a fost evocata marea personalitate a Cardinalului Alexandru Todea “un om cu un curaj fantastic care a iubit viata”, prin telefon având o interventie si doamna Lucia Hossu Longin, realizatoarea documentarului “Memorialul durerii”.
Datoria Bisericii si totodata a Bisericii Greco Catolice este aceea de a investi în oameni si în cultura. Iar noi suntem datori a vedea binele si frumosul în celalat.
Între diversele teme abordate, Corul de camera Fiat Lux a interpretat colinde pentru a aduce tuturor vestea Nasterii Domnului Isus.