„Duminica, 20 mai 2018, la Biserica Greco-Catolica din Marghita, a avut loc conferinta cu tema „Biserica si identitate: trecut, prezent si viitor”, organizata de Parohia Greco-Catolica Marghita, prin parintele paroh Lit-Demian Gheorghe, sub stindardul „Centenarului Marii Uniri”, conferinta sustinuta de parintele conferentiar universitar dr. Alexandru BUZALIC si moderata de parintele dr. Cristian BALANEAN. În prezenta unui auditoriu multiconfesional si a preotilor din Protopopiatul Greco-Catolic de Marghita, avându-l alaturi si pe parintele vicar cu preotii, Antoniu CHIFOR, parintele Alexandru Buzalic a prezentat, într-o forma succinta, liniile principale ale evolutiei istorice a Bisericii crestine, de la originile apostolice pâna în zilele noastre, punctând perioadele de criza si ruptura institutionala, care nu au reusit, totusi, sa distruga unitatea metafizica a Trupului Mistic al lui Hristos.
Parintele conferentiar Alexandru Buzalic a reliefat ideea ca identitatea noastra nationala îsi are radacinile în credinta crestina, asumata la nivel colectiv înca din fazele incipiente ale etnogenezei noastre si institutionalizata, progresiv, într-o Biserica autonoma, româneasca. Începând cu secolul al XVIII-lea, în Transilvania, prin trecerea unei parti semnificative a românilor ortodocsi sub autoritatea Sfântului Scaun de la Roma, în scopul refacerii unitatii Bisercii din primul mileniu crestin, a aparut o a doua Biserica româneasca, devenita, în scurt timp, vârful de lance al emanciparii politice, sociale si culturale a românilor transilvaneni. Aceasta activitate pastoral-misionara a Bisericii Române Unite din Ardeal s-a întins de-a lungul a doua secole si a culminat cu înfaptuirea Marii Uniri de la 1918, proclamata solemn prin vocea Preasfintiei Sale Iuliu Hosu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.
Evenimentul de la Alba-Iulia de acum o suta de ani, concluziona pr. Buzalic, a fost posibil numai în considerarea dimensiunii religioase a poporului român, astfel încât, chiar si identitatea noastra nationala actuala, nu poate fi conceputa fara recursul la rolul identitatar al Bisericilor românesti locale.
La finalul conferintei, parintele vicar Antoniu Chifor s-a adresat celor prezenti, laudând initiativa acestei conferinte si subliniind aportul special al Bisericii Greco-Catolice la faurirea României Mari. În final, unii dintre cei prezenti, printre care si parintele Filip Constantin, de la Parohia Ortodoxa nr. 1 Marghita, au intervenit cu diferite comentarii si au adresat mai multe întrebari, care au îmbogatit continutul tematic al conferintei.
Conferinta dedicata „Centenarului Marii Uniri” la Marghita,
