„Oameni de cultura, istorici, profesori universitari, fosti colegi de breasla au facut ca Sala Mare a Primariei Oradea sa devina neîncapatoare marti, 8 mai, când scriitorul Mircea Bradu a lansat doua volume de teatru istoric: „Hotarârea” si „Unul dintre noi sa ma vânda”.

Prezidiul evenimentului moderat de dr. Cristina Puscas a fost format din actorul si omul politic Mircea Diaconu, prof. univ. dr. Ioan Simut, criticul de teatru Elisabeta Pop, istoricii Gabriel Moisa si Sorin Sipos si episcopii PSS Sofronie si PSS Virgil Bercea.

„Omul de cultura Mircea Bradu, un dramaturg complex, un prozator de exceptie si un ziarist renumit, a debutat editorial, la vârsta de 10 ani, în anul 1947, cu placheta de versuri „Primul pas”. Trei ani mai târziu, pe 1 mai 1950, prima sa schita-poveste apare în cotidianul CRISANA. În ce priveste debutul în dramaturgie, acest lucru se petrece în anul 1970, în anul absolvirii Facultatii de Ziaristica, cu piesa „Turnul sinucigasilor”, care are în centru, ca personaj principal, un ziarist ambitios si dornic de senzatie”, a aratat, în deschiderea evenimentului, dr. Cristina Puscas. „Volumul care se lanseaza azi, Hotarârea, dar si Unul dintre noi sa ma vânda, grupeaza piese de factura istorica. Mircea Bradu realizeaza o frumoasa incursiune în istoria milenara a poporului român, de la procesul de etnogeneza pâna la momentul premergator Marii Uniri. Readuce din meandrele istoriei figurile luminoase ale lui Menumorut, Vlad Tepes, Horea, Closca si Crisan, Kogalniceanu si Bratianu, Vasile Lucaciu. Cele doua volume sunt un frumos omagiu în anul Centenarului Marii Uniri”, a mai declarat dr. Cristina Puscas.

Rând pe rând, personalitatile din prezidiu au vorbit despre omul, scriitorul si directorul de teatru Mircea Bradu, dar si despre cele doua volume. Daca Mircea Diaconu a subliniat ca în anii 1970, când Bradu era directorul Teatrului de Stat, Oradea, a fost una dintre luminile teatrului românesc, Elisabeta Pop, fostul secretar literar al institutiei, a vorbit despre succesul de care s-au bucurat montarile: Vlad Tepes (1972, regia Magda Bordeianu); Noapte alba (1975, Zoe Anghel Stanca); Hotarârea (1977, regia Alexandru Colpacci), Inima (1979, regia Alexandru Colpacci), Satul blestemat (1984, regia Sergiu Savin), fiind doar câteva exemple. Elisabeta Pop a mai aratat ca piesele lui Mircea Bradu s-au bucurat de aprecierile unor cronicari ca Dumitru Chirila (Familia), Radu Enescu (Tribuna), Valeria Ducea (Teatrul) sau Valentin Silvestru (România Literara).

Istoricii Sorin Sipos si Gabriel Moisa au confirmat ampla documentare realizata de Mircea Bradu înainte de a scrie teatru istoric, în timp ce prof. univ. dr. Valentin Chifor a subliniat ca acest plan documentar este în mod fericit si verosimil completat de planul fictional. În plus, prof. univ. dr. Ioan Simut a aratat ca teatrul lui Mircea Bradu este apropiat de cel al lui Marin Sorescu, subliniind ca sub textul pieselor cititorul va gasi un prozator.

La finele lansarii, Mircea Bradu a marturisit ca s-a apucat de scris teatru din pasiune pentru istorie si a descoperit scrisul la vârsta de 10 ani, când a compus o sceneta pentru elevii mamei sale. „Tot ceea ce am facut în cariera si profesia mea am facut-o pentru ca eu cred ca acest popor trebuie salvat prin cultura”, a spus Mircea Bradu. Cele doua volume pot fi comandate de cititori la Editura Arca.

Sursa: https://www.crisana.ro