„Fii binecuvântat, Tu cel care m-ai creat” – sunt cuvintele cu care Sfânta Clara de Assisi și-a încheiat viața pământească, la 11 august 1253. La opt secole distanță, mărturia ei continuă să vorbească despre libertate, sărăcie evanghelică și curajul de a-L urma pe Cristos fără compromisuri. În acest An Jubiliar Franciscan, sărbătoarea Sfintei Clara, celebrată de Biserică la 11 august, capătă o semnificație aparte, readucând în lumină una dintre figurile care, alături de Sfântul Francisc, au schimbat chipul creștinismului medieval.

Născută la Assisi, în 1194, într-o familie nobilă, Clara ar fi putut urma drumul pe care societatea vremii îl pregătise pentru ea. A ales însă un altul. Inspirată de Francisc și atrasă de radicalitatea Evangheliei, la numai 18 ani, în noaptea Duminicii Floriilor din 1212, a părăsit casa părintească și a mers la Porțiuncula, unde s-a consacrat lui Dumnezeu. Din acel moment începea o viață întemeiată pe sărăcie, rugăciune, fraternitate și slujire.

Tocmai această libertate a Clarei a fost evocată recent de Papa Leon al XIV-lea, la Assisi, în timpul întâlnirii internaționale a tinerilor franciscani „GO! Franciscan Youth Meeting 2026”. Celebrând Sfânta Liturghie în Bazilica „Santa Maria degli Angeli”, la Porțiuncula, pe 6 august, Sfântul Părinte a vorbit despre locul în care a început „transformarea lui Francisc, a Clarei și apoi a mii de alți tineri”, care au primit Evanghelia sine glossa, fără compromisuri, lăsând ca viața lui Isus să înceapă din nou în ei.

Referindu-se în mod special la Sfânta Clara, Papa Leon al XIV-lea a subliniat caracterul extraordinar al alegerii sale: „Alegerea Clarei a fost și mai impresionantă: o tânără care voia să fie asemenea lui Francisc, care voia să trăiască, fiind femeie, liberă asemenea acelor frați!”

Este, spunea Pontiful, „energia creștinismului, cea a începuturilor sale și a multiplelor sale renașteri”.

Într-o epocă în care destinul unei tinere dintr-o familie nobilă era în mare măsură hotărât de alții, Clara a îndrăznit să-și întemeieze întreaga existență pe chemarea lui Dumnezeu. Familia a încercat să o determine să se întoarcă acasă, însă hotărârea ei a rămas neclintită. Curând i s-au alăturat sora sa, Caterina – devenită Agneza –, alte tinere, iar mai târziu chiar mama ei, Ortolana. La San Damiano avea să ia naștere comunitatea Surorilor Sărace, clarisele, al doilea ordin franciscan.

Clara a apărat până la capăt ceea ce considera esențial pentru vocația primită: „privilegiul sărăciei”, libertatea de a nu poseda nimic și de a se încredința Providenței. A devenit astfel prima femeie din istoria Bisericii care a redactat o Regulă religioasă supusă aprobării Papei. Viața ei la San Damiano a fost marcată de smerenie, rugăciune, penitență și o caritate concretă, prin care, deși era superioara comunității, se punea ea însăși în slujba surorilor bolnave.

Între Clara și Francisc s-a născut una dintre cele mai frumoase prietenii spirituale din istoria Bisericii. Papa Benedict al XVI-lea o descria drept întâlnirea dintre „două suflete pure și animate de aceeași dragoste pentru Dumnezeu”, pentru care prietenia a devenit un impuls puternic pe drumul desăvârșirii.

Dar Clara nu a rămas în umbra lui Francisc. Și-a asumat în mod deplin propria chemare și a devenit, la rândul ei, izvor de lumină pentru ceilalți. În scrisorile adresate Sfintei Agneza de Praga, ea îl prezintă pe Cristos asemenea unei „oglinzi” în care omul este chemat să privească în fiecare zi, pentru ca propria viață să fie transformată după chipul Lui: o oglindă în care strălucesc „sărăcia binecuvântată, smerenia sfântă și caritatea inefabilă”.

Imaginea luminii traversează, de altfel, întreaga existență a Sfintei Clara. Chiar numele ei – Chiara – înseamnă „luminoasă”. La canonizarea sa, Papa Alexandru al IV-lea avea să spună despre ea: „Clara a tăcut, dar faima ei a strigat”, evocând lumina unei vieți ascunse între zidurile unei mănăstiri, dar care s-a răspândit în întreaga lume.

Această lumină a primit, peste secole, și o semnificație neașteptat de actuală. Din 1958, Sfânta Clara este patroana universală a televiziunii, după ce Papa Pius al XII-lea a pus acest mijloc de comunicare sub ocrotirea ei. Tradiția amintește experiența mistică din ultima perioadă a vieții sale, când, bolnavă și neputând participa la celebrarea Crăciunului împreună cu surorile, ar fi văzut și auzit din chilia sa ceea ce se petrecea în capela mănăstirii.

În Anul Jubiliar Franciscan, Sfânta Clara rămâne astfel mai mult decât o figură a trecutului. Este mărturia unei tinere care a avut curajul să nu lase lumea să hotărască în locul ei cine trebuie să fie. L-a ales pe Cristos și, tocmai prin această alegere radicală, a devenit liberă.

Este aceeași provocare pe care Papa Leon al XIV-lea a adresat-o la Assisi noilor generații: lumea caută și astăzi „noi sfinți”, tineri capabili să creadă în cuvântul Evangheliei, să îmbrățișeze „sora sărăcie” și să meargă spre periferiile în care demnitatea și visurile oamenilor sunt amenințate.

Francisc și Clara au arătat că încrederea în Dumnezeu înseamnă redescoperirea lumii nu ca pe un spațiu de exploatat și dominat, ci ca pe „o lume de frați și surori de apreciat și slujit”. Nu o lume de care să ne apărăm, ci una pe care să o îmbrățișăm.

La 11 august, cuvintele rostite de Clara înainte de moarte rămân poate cea mai simplă sinteză a acestei libertăți și a unei vieți primite în întregime ca dar: „Fii binecuvântat, Tu cel care m-ai creat!”

Sfântă Clara de Assisi, roagă-te pentru noi!

Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
Mihaela Caba-Madarasi