„25 aprilie 2018 este ziua în care îl comemoram pe cel care a rostit si trait dictonul: „Viata mea este a poporului meu!”, pe martirul dr. Ioan Ciordas, care alaturi de prietenul sau dr. Nicolae Bolcas, nu a ezitat sa-si daruiasca viata ca jertfa pe altarul neamului.
În acest context solemn de comemorare a asezarii trupului sau în mormântul de pe deal, sa ne amintim de acest erou, facând o incursiune scurta în viata sa densa si memorabila.
Familia Ciurdariu
Ioan Ciordas s-a nascut la 25 decembrie 1877, în Betfia, din parintii Mihai Ciurdariu (preot greco-catolic) si Emilia (nasc. Farcas de Péterfalva). A fost binecuvântat cu cresterea alaturi de fratii sai: Augustin si Victor. Augustin a fost si el activ în miscarea de aparare nationala, trimis ca delegat la marele act istoric din 1 Decembrie 1918, din partea reuniunii de cântari „Armonia” din Vascau, respectiv numit prefect al judetului Bihor în 1931. A fost apreciat si ca dirijor de cor în Beius. Dr. Victor Ciurdariu a fost si el, asemenea, un distins profesionist prin pregatirea sa în stiinte juridice.
Studiile
A fost absolvent al Liceului Premonstrantes din Oradea din 1886, timp în care, prin demersurile de maghiarizare, i se schimba numele din Ciurdariu în Ciordas. Aici se distinge prin „frumoasele sale calitati sufletesti, dublate de o inteligenta vioaie si neostoita râvna” (însemnarile Vioarei Ciordas).
Dupa sustinerea bacalaureatului, între anii 1895-1896, studiaza la Academia de Drept din Oradea, între timp activând în biroul unui avocat. În urma implicarii în cazul tânarului student Lucian Bolcas în toamna anului 1898, a fost exmatriculat si a continuat studiile universitare la Cluj, unde, la data de 15 septembrie 1900, a obtinut titlul de doctor în drept.
Viata familiala
La 30 iunie 1902 s-a casatorit cu Viora Ignat. Aceasta s-a nascut la 30 aprilie 1880 în Beius din parintii memorandistul Vasile Ignat (nascut în Delani în 1847, fondator al Astrei din Beius) si Hermina. Ea a fost deosebit de activa în viata culturala a Beiusului: a înfiintat clubul femeiesc „Trifoi în patru foi”, a fost membra a ASTREI din despartamântul beiusean, membra a Reuniunii corale „Lira” si a „Reuniunii Femeilor Române din Beius si jur”.
Au avut trei copii, pe Ovid (n. 1903), Amos Tiberiu Viorel (n. 1905, + 1906) si Xenia (=„Scumpa”, n. 1906). Ovid a studiat liceul la Beius, apoi la Brasov, absolvind cursurile universitare la Cluj si Bucuresti, respectiv aprofundari profesionale la Paris. Xenia, dupa absolvirea Liceului de fete din Beius, a continuat studiile la Facultatea de Litere din Cluj si Facultatea de Drept la Bucuresti. Petru E. Papp noteaza ca tatal, Ioan Ciordas, „a infiltrat în ei iubirea de neam si tara, le-a nobilat inima în asa fel, ca dragostea lor fata de taranul român sa ramâna vie. În vorba si purtare demni si caracter ferm.”
Sentimente romantice nobile si profunde
Mi-am permis sa citez câteva rânduri din corespondenta lor personala în care îsi exprima reciproc nobile si adânci sentimente de dragoste:
„Vor trece însa norii si se va arata soarele luminos, rasfirând raze mângâitoare, îmbarbatându-ne inimile atât de doritoare dupa un dulce traiu senin!… E un simt atât de înviorator când poti sa astepti un asa frumos un mare bine! … Si viata noastra va fi frumoasa, bogata în simtaminte curate, nobile, si-n trainicia lor o sa zaca binele nostru, a micii noastre familii!”; si un alt text: „Ochii tai înrourati mi-au vorbit de o dragoste nemarginita. Îti multumesc pentru acele lacrimi scumpe; când un barbat ca si tine plânge, înseamna foarte mult, înseamna totul!… Ionelul meu!” (scrisoarea Viorei scrisa în Lovrana, august 1909);
„Ti-am trimis astazi flori… acestia au fost cei mai fideli interpreti si cei mai graitori termeni ai simtirei mele, ce ti-am pastrat-o totdeauna si ti-o voi pastra pururi… ” (Ciordas, din Bánya, decembrie 2014).
Activitatea eroului dr. Ioan Ciordas
Contextul social-politic al perioadei dualiste (1867-1918)
Imperiul austro-ungar s-a constituit în anul 1867, prin încheierea pactului dualist care a intrat în vigoare la 15 martie 1867, schitat de Franz Joseph, împaratul monarhiei habsburgice, si Franz Deák, reprezentantul Ungariei, lider al partidului moderat ungar. Pactul a constituit o împlinire a viziunii documentului Pragmatica Sanctiune din 1713, care vedea Ungaria ca stat national al ungurilor. Acordul acesta asocia doua state independente într-o uniune comuna sub un unic suveran habsburgic, cu drepturi egale, având în comun doar ministerul de externe, cel de finante si armata. Un defect al tratativelor a fost problema grupurilor nationale, a carei nerezolvare a favorizat destramarea imperiului în 1918, sfârsit prin abdicarea împaratului Carol I la 11 noiembrie 1918. Legea nationalitatilor, elaborata în 1868, aparent liberala, nu a fost niciodata aplicata în acest spirit, sfârsind prin triumful hegemoniei ungare, o adevarata si ampla maghiarizare. Românii au fost surprinsi de acest pact, astfel: Bucovina era organizata ca o provincie autonoma în cadrul Austriei, iar Transilvania, Banat, Crisana si Maramures în cadrul Ungariei. Miza pactului dualist era anexarea Transilvaniei la Ungaria.
În acest context, românii îsi unesc eforturile apararii identitatii si integritatii nationale în organismul politic, Partidul National Român (P.N.R.) fondat în 1881, remarcat prin miscarea memorandista în perioada 1892-1894, apoi printr-un activism practic începând din 1905. La 12 octombrie 1918 Comitetul Executiv al P.N.R. s-a reunit la Oradea pentru a adopta Declaratia de autodeterminare, proclamând independenta românilor, citita de Al. Vaida Voevod în Parlamentul de la Budapesta, la 18 octombrie 1918. Acest deziderat s-a transpus în realitate la 1 Decembrie 1918 la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia.
Românii sub presiunea maghiarizarii
Amintim doua presiuni întreprinse prin guvernul maghiar, menite sa stearga constiinta româna în Ardeal, în Bihorul nostru: prima, prin aparitia legii lui Appony, ce prevedea reorganizarea învatamântului primar. Existenta scolilor confesionale românesti era pusa în pericol, legea stabilind conditii pentru functionarea acestora, chiar imposibil de realizat si totodata introducerea obligatorie a limbii maghiare. O a doua încercare, era înfiintarea episcopiei de Haidudorog (1912 – conform bulei papale „Christifideles Graeci”), prin care se rapeau Mitropoliei Blajului 104 comune cu 76000 de suflete „împlântând cutitul în inima diecezei de Oradea”. De fapt, se urmarea o maghiarizare si combatere a Bisericii Române Unite (Greco-Catolice), care prin preotii sai nu înceta sa trezeasca si sa emancipeze constiinta nationala a credinciosilor sai. În aceasta noua eparhie limba româna urma sa fie scoasa din Biserica.
Beiusul, comunitatea româna beiuseana în contextul oprimarii straine
În acest context geo-politic, orasul Beius, micul târg din mioritica depresiune, devenise un focar de cultura româneasca prin aportul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. Impulsul a fost dat de trecerea domeniului catolic din jurul Beiusului în proprietatea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea si prin înfiintarea în 1828 – de catre episcopul greco-catolic Samuil Vulcan – a primului liceu cu predare în limba româna si folosirea alfabetului latin (azi Colegiul National „Samuil Vulcan” – imobilul este daruit spre folosinta si azi, de catre episcopul greco-catolic dr. Virgil Bercea, urbei beiusene cu scopul continuarii procesului educativ scolar).
Activitatea politica a avocatului Dr. Ioan Ciordas
Dr. Ioan Ciordas a depus o asidua activitate pe plan politic, având un laitmotiv, acela al constiintei nationale. A debutat, în perioada studentiei, prin sprijinirea colegului sau Lucian Bolcas care îndemna în cadrul seratelor studentesti: „La lupta cu toti ai Romei copii!”.
Ajuns avocat la Beius, activitatea sa politica s-a concentrat în jurul adunarilor „poporale si electorale” în care milita energic pentru redesteptarea constiintelor nationale din Bihor si educarea politica a taranilor. În calitate de membru marcant al P.N.R., chiar presedinte al filialei din Beius, organizeaza adunari populare la: Vascau (1905) „pentru usurarea sortii poporului”, la Beius (1907) împotriva Legii Apponyi care viza deznationalizarea si maghiarizarea românilor prin scoala.
A organizat în 1907, alaturi de Iuliu Maniu, Al. Vaida Voevod, dr. Stefan Cicio Pop, dr. Aurel Lazar s.a., o campanie electorala în favoarea preotului greco-catolic, dr. Vasile Lucaciu, încoronata prin alegerea acestuia ca deputat din partea P.N.R. în Parlamentul de la Budapesta.
În 3 noiembrie 1918 se constituie Consiliul National Român (C.N.R.) si la Beius al carui presedinte este ales dr. Ciordas. Ca mare patriot, la 4 noiembrie 1918 arboreaza primul steag românesc pe propria casa, un gest cu adevarat curajos.
În cadrul adunarii elective a cercului electoral Beius-Vascau este desemnat ca delegat oficial la Marea Adunare Nationala dr. Ioan Ciordas. Momentul Unirii este marcat, între timp, la Beius de catre Constantin Pavel, apoi relatat cu bucurie în cadrul reuniunii din 26 decembrie 1918, în localul Casinei române.
Întors acasa, el este desemnat ca presedinte al Comisiei executive a Beiusului, organism rezultat dintr-o colaborare între Consiliul National Român, Consiliul National Maghiar si Consiliul Muncitorimei (decembrie 1918-ianuarie 1919), în vederea asigurarii sigurantei publice, aprovizionarii orasului si alte activitati administrative. Conduita sa demna e dovada faptului ca nu s-a lasat stapânit niciodata de sentimente antimaghiare.
Dupa 1 Decembrie 1918, odata cu intrarea trupelor românesti în Transilvania, unitatile militare secuiesti si unguresti s-au retras si s-au stabilit în zone de vest, judetele Bihor, Salaj si Arad dedându-se la cele mai crude acte de teroare împotriva populatiei românesti, care astepta armata româna eliberatoare. La Beius, militarii maghiari sosesc la 29 ianuarie 1919 si încep prin a dezarma Garda nationala româna si au pus stapânire pe întregul tinut românesc. Tensiunea s-a precipitat odata cu preluarea conducerii batalionului maghiar de catre capitanul secui Verboczy si cu preluarea puterii de catre Sfatul militar în 3 aprilie 1919.
Activitatea socio-culturala a distinsului cetatean dr. Ciordas
Personalitate marcanta si culturata, avocatul Ciordas s-a remarcat si pe plan juridic, cultural, economic si social.
În anul 1911, tatal acestuia, parintele protopop Mihai Ciurdariu a fost acuzat ca i-a îndemnat pe credinciosi sa-si trimita copiii la scolile confesionale si sa cumpere calendare românesti cu povete folositoare, precum si ca a insultat pe învatator pentru ca a cântat imnul maghiar. Pentru aceasta este numit de presa maghiara tradator de tara. De asemenea, parintele Ciurdariu a protestat fata de anexarea parohiilor greco-catolice catre Episcopia de Hajdudorog, motiv pentru care a fost arestat. Prin apararea fiului sau în calitate de avocat, condamnarea sa s-a diminuat considerabil la doar 3 luni si 7 zile, petrecute la închisoare la Seghedin începând cu Vinerea Mare a anului 1913.
Dr. Ioan Ciordas a fost un însemnat animator al vietii culturale beiusene. A condus, a înfiintat diverse asociatii culturale care aveau ca scop întarirea constiintei nationale a românilor si luminarea poporului prin cultura. În 7 iulie 1906 a preluat conducerea Casinei Române, înfiintate în 1871, cu scopul de a contribui la „dezvoltarea intelectuala a membrilor, prin cetire si conservare modesta, precum si la sustinerea contelegerei fratesti”. În timpul mandatului sau, episcopul greco-catolic de Oradea, dr. Demetriu Radu ofera resursele necesare edificarii unui nou sediu al Casinei. Aici îsi vor desfasura activitatea si filiala beiuseana a ASTREI, respectiv Reuniunea corala „Lira”.
ASTRA va cunoaste o dezvoltare remarcabila sub conducerea avocatului Ciordas, activ deja din 1904, ales ca presedinte în 21 septembrie 1913. Prin aportul filialei, la initiativa lui Ciordas, s-a constituit institutia bancara „Draganul” , care va fi „scut si aparare la toate nevoile” taranimii române. El a înfiintat si cercuri conferentiare în asezarile românesti care tratau probleme de natura economica, bisericeasca si literara. în calitate de director al bancii, îmbina relatiunile bancare cu binefaceri. Bisericile si scolile profesionale primeau anual însemnate ajutoare.
O atentie deosebita a oferit, doctorul Ciordas si Reuniunii corale „Lira” înfiintata în 1905, rezultat din dorinta apararii identitatii nationale prin mijloace culturale. Aceasta, chiar daca a functionat fara consimtamântul guvernului, a obtinut medalia de aur la festivalul coral organizat în Arenele Romane din Bucuresti, avându-l ca dirijor pe profesorul Ioan Busitia.
O alta mândrie locala si instrument vital în propasirea neamului a fost Tipografia si libraria „Doina”. Aceasta a rezultat în urma asocierii prin actiuni a intelectualilor beiuseni. Activitatea tipografiei a debutat în 1 martie 1911 sub conducerea lui Ioan Ciordas cu „gândul de a raspândi cultura în aceste tinuturi si luptând ca tot ce era românesc pe acele vremuri” sa se poata impune receptivitatii publice. An de an, „Doina” a contribuit la marirea fondului de carte al scolilor, si înzestrarea copiilor saraci cu rechizitele necesare.
Ultima zi, cea a jertfei
Un astfel de om nu poate trece nevazut, precum nici o lumina nu se poate ascunde în întuneric. Omul care nu nutrea sentimente nationale extreme, adept al dialogului si al dreptatii naturale, cade însa rapus de sclavii orbi ai sentimentelor nationaliste extreme si ai egoismului national.
În noaptea de 3 / 4 aprilie 1919, dr. Ioan Ciordas a fost ridicat de acasa si escortat, împreuna cu prietenul sau, avocatul Nicolae Bolcas, la „pretura”, apoi transportati la Lunca, unde în toiul noptii au fost torturati si îngropati de vii: „Distinsul avocat si om politic, Ioan Ciordas avea capul sfarâmat în mod oribil, ochii scosi, iar zeci de împunsaturi îi strabatusera corpul. Nicolae Bolcas a fost schingiuit într-un mod asemanator. Au fost gasiti cu fata în jos, cu pumnii înclestati si plini cu tarâna”.
Ironia sortii…, în semn de apreciere a activitatilor sale politice si a aptitudinilor sale organizatorice distinsul dr. Ioan Ciordas a fost desemnat prefect al judetului Bihor si al municipiului Oradea Mare, … dar era deja ucis.
La 19 aprilie armatele române, detasamentul colonelului Rasoviceanu, elibereaza Beiusul, dar marii luptatori nationali nu au ajuns a trai acest moment, ei revin doar pentru a se aseza pentru vecie, în mormântul de pe deal, la data de 25 aprilie 1919.
Prohodul lor a fost oficiat în Biserica greco-catolica „Sfântul Dumitru” din Beius (acum ortodoxa, neretrocedata greco-catolicilor) de catre un sobor de preoti, printre care protopopul greco-catolic dr. Valeriu Hetco si protopopul ortodox Petru E. Papp, care noteaza urmatoarele: „plângea cerul, plângeam noi toti, plângeau miile de tarani. … niciodata glasul clopotelor n-a fost mai jalnic ca si atunci”.
Astazi comemoram aceste vieti curmate, aceste seminte de grâu care mor pentru a renaste…
Ne rugam pentru odihna lor, pentru asezarea lor acolo „unde toti si sfintii se odihnesc”,
Ne rugam ca jertfa lor sa nu fie zadarnica ci sa rodeasca în propasirea neamului nostru si binele cultural si economic al tarii, respectiv în buna întelegere cu semenii din jurul nostru de orice neam ar fi.
Ramâne exemplul lor, provocarea participarii si daruirii noastre…
Ioan Suciu rostea la primul parastas: „Din ce în ce se simte tot mai mult lipsa aceluia care era sa conduca lucrarile de transformare a asezamintelor si toate prefacerile vietii publice din Bihorul eliberat” … e lipsa simtului civic si crestin de astazi?! … e rândul nostru!