„”Toti cei care au primit botezul sunt chemati sa dea marturie, prin cuvânt si viata, ca Isus a înviat, ca este viu si prezent în mijlocul nostru”: a spus papa Francisc la rugaciunea mariana pascala ”Regina Coeli”, duminica, în Piata Sfântul Petru, cu participarea a zeci de mii de romani si pelerini. La saluturile finale, Sfântul Parinte si-a exprimat adânca durere pentru soarta a sute de migranti care si-au pierdut viata într-un naufragiu, duminica dimineata, în Marea Mediterana, în tentativa de a ajunge pe tarmurile Italiei. Papa Francisc a salutat, de asemenea, expunerea – de la 19 aprilie la 24 iunie – a Giulgiului din Torino, în fata caruia se va reculege, la rândul sau, în rugaciune cu ocazia pelerinajului pe care îl va efectua pe 21 si 22 iunie în metropola piemonteza.
Sa ascultam mai întâi reflectia Sfântului Parinte despre lecturile duminicii a treia a Pastelui din ritul roman sau latin:
«Dragi frati si surori, buna ziua!
În lecturile biblice de la liturgia de astazi rasuna de doua ori cuvântul ”martori”. Prima data este pe buzele lui Petru: dupa vindecarea ologului, la usa templului din Ierusalim, el exclama: ”Voi l-ati ucis pe cel care conduce la viata, dar Dumnezeu l-a înviat din morti pe acesta caruia noi îi suntem martori” (Fap 3,15). A doua oara este pe buzele lui Isus înviat. În seara de Pasti, el deschide mintea discipolilor la misterul mortii si învierii si le spune: ”Voi veti fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,48). Apostolii, care l-au vazut cu ochii lor pe Cristos înviat, nu puteau sa nu vorbeasca despre experienta lor extraordinara. El s-a aratat lor pentru ca adevarul învierii sale sa ajunga la toti oamenii prin intermediul marturiei lor. Biserica are îndatorirea de a prelungi în decursul timpului aceasta misiune; fiecare botezat este chemat sa dea marturie, prin cuvinte si prin viata, ca Isus a înviat, ca Isus este viu si prezent în mijlocul nostru. Noi toti suntem chemati sa dam marturie ca Isus este viu!
Ne putem întreba: cine este martorul? Martorul este unul care a vazut, care îsi aduce aminte si povesteste. A vedea, a-si aduce aminte si a povesti – sunt cele trei verbe care îi descriu identitatea si misiunea. Martorul este unul care a vazut, dar nu cu ochi indiferenti; a vazut si s-a lasat atins de eveniment. De aceea, el îsi aminteste, nu doar pentru ca stie sa reconstruiasca cu precizie faptele întâmplate, dar pentru ca acele fapte i-au vorbit si el a prins sensul lor profund. Atunci, martorul povesteste, nu de o maniera rece si detasata, dar ca unul care s-a lasat pus în discutie si din ziua aceea si-a schimbat viata. Martorul este unul care si-a schimbat viata.
Continutul marturiei crestine nu este o teorie, o ideologie sau un sistem complex de porunci si interdictii sau un moralism, dar un mesaj de mântuire, un eveniment concret, mai mult, o Persoana: este Cristos înviat si viu, unicul Mântuitor al oamenilor. El poate fi marturisit de cei care au avut o experienta personala cu El, în rugaciune si în Biserica, printr-un parcurs care îsi are fundamentul sau în Botez, alimentarea sa în Euharistie, sigiliul sau în Mir, convertirea sa continua în Pocainta. Gratie acestui parcurs, realizat întotdeauna sub calauzirea Cuvântului lui Dumnezeu, tot crestinul poate deveni martor al lui Isus înviat. Iar marturia lui este cu atât mai credibila cu cât transpare mai mult dintr-un stil de viata evanghelic, bucuros, curajos, blând, pasnic, milostiv. Daca, în schimb, crestinul se lasa dus de comoditati, vanitate si egoism, daca devine surd si orb la întrebarea despre ”înviere” a atâtor frati, cum va putea sa-l comunice pe Cristos cel viu, puterea eliberatoare a lui Isus cel viu si blândetea sa nemarginita?
Maria, Mama noastra, sa ne sprijine prin mijlocirea ei, ca sa devenim, cu limitele noastre, dar prin harul credintei, martori ai Domnului înviat, ducând persoanelor pe care le întâlnim darurile pascale ale bucuriei si pacii.»
Dupa rugaciunea ”Regina Coeli”, papa Francisc a facut un nou apel în favoarea migrantilor si a subliniat tragedia care a avut loc recent în Marea Mediterana dupa naufragiul unei ambarcatiuni cu sute de persoane:
• «Dragi frati si surori, ajung în aceste ceasuri stiri relative la o noua tragedie în apele Mediteranei. O barca plina de migranti s-a rasturnat noaptea trecuta la 60 de mile de coasta libiana si exista temeri ca ar fi sute de victime. Îmi exprim durerea cea mai sincera în fata acestei tragedii si dau asigurarea amintirii în rugaciune pentru cei disparuti si familiile lor. Adresez un apel staruitor Comunitatii Internationale ca sa actioneze cu determinare si rapiditate, pentru a evita repetarea unor asemenea tragedii. Sunt barbati si femei ca noi, frati ai nostri care cauta o viata mai buna, înfometati, persecutati, raniti, exploatati, victime ale razboaielor. Ei cauta o viata mai buna. Cautau fericirea… Va îndemn sa ne rugam în tacere mai întâi si apoi, cu totii împreuna, pentru acesti frati si surori!».
Salutând grupurile de pelerini prezenti în Piata Sfântul Petru, papa Francisc a mentionat si studentii Universitatii Catolice ”Sacro Cuore”, cu ocazia Zilei speciale de sustinere a acestei mari institutii de învatamânt din Italia. ”Este important ca aceasta – a afirmat – sa continue a forma tinerii la o cultura care sa împleteasca credinta si stiinta, etica si profesionalismul”.
În fine, un gând special pentru pelerinii care de la 19 aprilie la 24 iunie anul curent îsi îndreapta pasii si inimile spre Giulgiul din Torino:
• «Începe astazi la Torino expunerea sacrului Giulgiu. Cu voia lui Dumnezeu, voi merge sa-l venerez si eu pe 21 iunie. Formulez auspicii pentru ca acest act de venerare sa ne ajute pe toti sa gasim în Isus Cristos Chipul milostiv al lui Dumnezeu si sa-l recunoastem pe chipurile fratilor, în special ale celor mai suferinzi».
Primiti acum si binecuvântarea apostolica a papei Francisc, invocata duminica, la rugaciunea ”Regina Coeli” în Piata Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toti cei care o primesc în spirit de credinta.
Sursa:http://ro.radiovaticana.va
”Regina Coeli”: Suntem chemati la marturie. O noua tragedie în M. Mediterana,
