„
De Salvatore Cernuzio
Suntem fiinte nelinistite, limitate, vulnerabile. Barbati si femei "incompleti si în constructie". Însetati "de relatii, de acceptare si de iubire". Numai Isus poate satisface aceasta "sete"; de fapt, El însusi spune în Apocalips: "Cui îi este sete, sa vina".
Sfintele Scripturi se amesteca, în meditatiile pe care preotul José Tolentino de Mendonça le desfasoara pentru exercitiile spirituale de Postul Mare ale papei si ale Curiei Romane în "Casa Divin Maestro" la Ariccia, cu teatrul absurdului al lui Eugene Ionesco si cu literatura fantastica din "Micul Print", capodopera lui Antoine de Saint Exupery. Teolog si poet, precum si vice-director al Universitatii Catolice din Lisabona, parintele Tolentino în meditatia sa din aceasta dimineata, a doua dupa cea de ieri seara, se concentreaza asupra temei "Stiinta setei". Reflectia sa – informeaza Vatican News care prezinta fragmente din predica preotului – defineste garniturile "abundentei" si "gratuitatii" de viata pe care Fiul lui Dumnezeu le ofera omului.
Isus promite sa ne adape, constient de "câte obstacole ne frâneaza" si de câte "derive ne întârzie". Dar noi dorim sa umplem aceasta sete? Adica, îl dorim pe Dumnezeu? Stim sa recunoastem setea noastra? Suntem "asa de aproape de izvor si mergem asa de departe", afirma predicatorul. De altfel, "nu este usor sa ne expunem setei": ea "ne priveaza de respiratie, ne epuizeaza, ne termina. Ne lasa asediati si fara forte pentru a reactiona… ne duce la limita extrema".
Este ceea ce i se întâmpla lui Jean, protagonistul masculin din "Setea si foamea" de Ionesco, un om "fara radacini, nici casa, incapabil sa creeze legaturi, pierdut în golul labirintului în care asculta numai zgomotul solitar al propriilor pasi". Figura sa este una devorata de un "gol infinit", de "o neliniste pe care se pare ca nimic n-o poate potoli".
Este setea omului de astazi; o sete, explica Tolentino, care "se transforma în îndepartare fata de ceea ce este esential, într-o incapacitate de discernamânt". Asadar se poate vorbi despre "consumism spiritual" care merge în acelasi pas cu consumismul material impus de societatea de astazi "drept criteriu de fericire". Cu el "dorinta se transforma într-o capcana": de fapt, de fiecare data când credem ca potolim setea noastra într-o "vitrina", într-o "lucru cumparat", într-un "obiect", posesia comporta devalorizarea sa, afirma parintele José. Asta face sa creasca golul: obiectul dorintei noastre este o "entitate absenta", afirma el, este un "obiect care lipseste mereu".
Exista multe "moduri de a însela nevoile si de a adopta o atitudine de evadare spirituala fara a constientiza vreodata ca fugim", subliniaza predicatorul. "Implicam motive sofisticate de profit si de eficacitate" înlocuind cu ele "auscultatia profunda a spatiului nostru interior si discernamântul setei noastre", uitând de faptul ca nu exista si probabil nu vor exista niciodata "pastile în masura sa rezolve mecanic problemele noastre". De aceea Domnul indica noi directii: "Cui îi este sete, sa vina; cine doreste, sa bea gratuit apa vietii", nu înceteaza sa ne spuna.
Deci invitatia este sa încetinim "pasul nostru" si "sa constientizam nevoile noastre". Sa repunem în Dumnezeu setea noastra "de relatii, de acceptare si de iubire", "un patrimoniu biografic", afirma teologul portughez, care este prezenta în fiecare fiinta umana din copilarie pâna la batrânete si pe care "suntem chemati s-o recunoastem si sa multumim pentru ea".
Reflectia de aseara a parintelui José Tolentino, prima din exercitiile spirituale, s-a desfasurat în schimb pornind de la episodul întâlnirii dintre Isus si samariteana la fântâna prezentat de Ioan. Cererea "da-mi sa beau" facuta de Mesia, un iudeu, unei femei din Samaria, regiune populata de dizidenti cu care evrei nu se împacau, lasa dezarmati de "uimire".
Tocmai uimirea este atitudinea la care invita predicatorul. Trebuie sa devenim "învatacei ai uimirii", îi spune papei si Curiei. Uimire fata de un Dumnezeu care "este cersetor al omului", care asuma toate slabiciunile umane într-un "trup care experimenteaza truda zilelor", care este "consumat de grija iubitoare a altora". Isus "a venit sa ne caute", remarca Tolentino, "în fragilitatea noastra cea mai abisala si nocturna, sa ne simtim întelesi si cautati de setea lui Isus". Setea sa nu este setea noastra, nu este o sete "de apa", este o sete mai mare. "Este sete de a ajunge la setea fiecaruia dintre noi, de a intra în contact cu ranile noastre". El ne cere: "Da-mi sa beau", noi "îi vom da? Ne vom da de baut unii altora?".
Parintele José a încheiat invitând sa se simta "îmbratisati" de Dumnezeu: El "stie ca noi suntem aici". De aceea, în interiorul nostru, sa-i spunem: "Doamne, eu sunt aici asteptând nimic. Care este ca si cum as spune: te astept numai pe tine, astept ceea ce tu îmi dai".
(Dupa Vatican Insider, 19 februarie 2018)
Traducere de pr. Mihai Patrascu
Sursa: http://www.ercis.ro
