„

Rolul hotarâtor al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco Catolica

la Marea Unire

„Daca nu era Unirea religioasa de la 1700, nu era nici Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848 si fara aceasta nu era nici Unirea din 1918”.

Cardinal Iuliu Hossu

Fiecare izbânda a trecutului nu e o întâmplare, ci, „secole întregi de munca le-a pregatit”.

Nicolae Iorga

În „Proclamatia de Unire” citita la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, de catre Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, în fata celor peste 100.000 de mii de români veniti la Adunarea Nationala, viitorul Cardinal spunea: „ … Ne unim pe veci cu Tara-Mama, România! … Acesta-i ceasul dreptatii lui Dumnezeu si al rasplatirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre […] multi au dorit sa vada ce vedeti voi si sa auda ce auziti voi, si n-au auzit…”.
De la „ceasul dreptatii lui Dumnezeu” au trecut 100 de ani …
Chemarea de atunci: „Veniti la Alba-Iulia! Frati români! Veniti cu totii la Marea Adunare Nationala care se va tine la 1 Decembrie la orele 10 a.m. la Balgradul lui Mihai Viteazul. Veniti cu miile, cu zecile de mii!”, publicata în „Unirea” de la Blaj, poarta peste veacuri emblema Sarbatorii, ne obliga sa ne oprim pasii, pe orice drum al vietii ne-am afla, si sa ne îmbracam sufletul în Sarbatoare … Ca sa auzim si noi cuvintele Episcopului Martir: „Acesta-i ceasul bucuriei noastre!”.
La „Centenarul Marii Uniri” suntem chemati sa raspundem la „chemarea vremii noastre”: sa cunoastem toate etapele care au dus la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, la acel moment din istoria noastra moderna – „ceasul împlinirii vremii” -, cum îl numea Episcopul Iuliu Hossu, în care s-a desavârsit Statul National Român prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Patria.
„Centenarul Marii Unirii” ne pune în mâini „istoria Marii Uniri” si ne obliga sa o citim … Si nu oricum, ci cu gândul atent la adevarul de care câteva generatii au fost îndepartate … Sa citim si cu inima, ca sa nu pierdem recunostinta pe care o datoram fauritorilor României Mari, acelor elite care au avut capacitatea de a fi întelese, de a entuziasma si de a fi urmate … Doar asa sufletul va fi în Sarbatoare … Abia apoi, cu constiinta curata, vom putea spune: „La multi ani, România!” si cu fruntile plecate, vom putea aduce omagiul datorat înaintasilor si jertfei lor …
La început a fost Unirea Bisericii Românesti din Ardeal cu Roma, la 1700. În „Istoria literaturii române din secolul al XVIII-lea”, Nicolae Iorga afirma: „Întoarcerea noastra spre latinitate, spre Roma, la 1700, este de o importanta inegalabila […] Fara Unirea în credinta cu Roma nu erau scolile mari din strainatate pentru ucenicii români, aspri în ale învataturii, nu era acea mare scoala pentru inima poporului nostru care a fost Roma însasi”.
George Calinescu mentioneaza occidentalizarea din Ardeal, ca urmare a Unirii de la 1700, a existentei Bisericii Greco-Catolice si a contactului ei direct cu Apusul, „Blajul obtinând un numar de burse pentru studii la „Colegiul Pazmanyan” si „Colegiul Sfânta Barbara” din Viena si la „De Propaganda Fide” din Roma” (George Calinescu, „Istoria literaturii române” – Compendiu -,1963, p.39).
Ori de câte ori se vorbeste despre Unirea cea Mare, se cuvine sa se aduca un elogiu Bisericii Greco-Catolice, ai carei oameni mari au fost „lumini în noaptea istoriei noastre, oameni cu aleasa cultura si neîncetat devotament pentru a servi pe Dumnezeu si Patria”.
Episcopul greco-catolic Inocentiu Micu-Klein (1692-1768) este cel care a întemeiat „Blajul”. În anul 1737 si-a mutat resedinta de la Fagaras la Blaj; în timp de cinci ani, Mica Roma luase fiinta.
Inocentiu Micu Klein este si „întemeietorul programului luptelor politice si nationale ale românilor din Transilvania, pentru dobândirea de drepturi si libertati. Prin memorii si suplicii înaintate atât Curtii Împaratesti de la Viena, cât si Dietei Transilvaniei, el cere si pretinde pentru neamul sau o situatie politica si juridica întru totul egala cu acea care o aveau cele trei natiuni privilegiate ale marelui Principat: ungurii, sasii si secuii”. (Stefan Manciulea, „Episcopul Ioan Inocentiu Micu Clain”, Blaj, 1997, p.7).
Episcopul Petru Pavel Aron (1709-1764) în 1754) deschide la Blaj prima scoala sistematica în limba româna, stabilind în „Înstiintare” conditiile primirii elevilor si mentionând ca „mai toti sunt însatosati si flamânzi de hrana sufleteasca, pentru aceea, tuturor fiilor nostri, oricarii vor cere, trebuie, dupa putinta, a li se frânge sfânta pâine si a-i cuprinde la învatatura”. Scoala era deschisa unitilor si neunitilor, asa cum au fost toate scolile confesionale greco-catolice. Dezvoltându-se, Scolile Blajului au format intelectualitatea si elitele intelectuale din Ardeal.
Acestia au creat „Scoala blajeana” sau „Scoala Ardeleana”, ai carei exponenti, preotii greco-catolici, Samuil Micu Clain (1745-1806), Gheorghe Sincai (1754-1816), Petru Maior (1760-1821) si Ioan Budai-Deleanu (1760 sau 1763-1820), cu studii teologice la Blaj si Viena, au fost personalitatile care au pus bazele culturii române moderne, a unei culturi române de esenta latina, „înrudita structural si inspirata din celelalte culture neolatine”, cu totul opusa celei slavo-bizantine; literele chirilice au fost înlaturate si introduse literele latine.
Acesti reprezentanti de seama ai „Scolii Ardelene” sunt „apostolii renasterii intelectuale a românilor din Ardeal, care premerse cu o jumatate de veac renasterea din Principate. Ei au întemeiat istoriografia româneasca, ei au pornit studiul limbii, dând un îndreptar sigur, cum trebuie sa vorbeasca si sa scrie românii” (Op.cit. p.13).
Prin lucrarile lor au afirmat documentat originea romana a poporului român, latinitatea limbii, continuitatea poporului român pe teritoriul vechii Dacii si unitatea poporului român, adevaruri sustinute de români în lupta pentru recunoasterea lor ca natiune egala cu celelalte natiuni din Transilvania si în lupta pentru libertate si unitate nationala.
„Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae” din 1792, memoriul prin care românii îsi cereau drepturile, adresat Curtii de la Viena, este înaintat de catre Episcopul greco-catolic de Blaj, Ioan Bob si Episcopul ortodox Gherasim Abramovici, si semnat de corifeii Scolii Ardelene. Cu un an înainte, Episcopul Diecezei Greco-Catolice de Oradea, Ignatie Darabant, înaintase primul „Supplex …” Consiliului de Stat de la Viena.
Programul politic si national, care s-a adoptat si votat la Adunarea Nationala, prezidata de Episcopul greco-catolic Ioan Lemeny si Episcopul ortodox Andrei Saguna, la Adunarea cea Mare a românilor din Transilvania la 3/15 mai 1848 pe Câmpia Libertatii de la Blaj, a fost redactat de Canonicul Timotei Cipariu, în 12 puncte, înscria temeiul ideologic pe care se vor baza de atunci înainte fruntasii români: „recunoasterea natiunei ca natiune româna” (Op.cit., p.19).
De pe o tribuna improvizata, Simion Barnutiu a rostit discursul prezentat cu o seara înainte în Catedrala din Blaj, îl rostea acum în fata zecilor de mii de români, printre care si motii în frunte cu Avram Iancu. Discursul este o capodopera de elocinta, care emotiona si convingea multimea pentru cauza libertatii românilor, discurs devenit platforma de gândire a Adunarii de la Blaj: „Fara de nationalitate nu este libertate, nici lumina nicaerea, ci pretutindeni numai catene (lanturi) întuneric si amortire … ”, rasunau peste Câmpia Libertatii cuvintele lui Barnutiu, rasuna si imnul „Desteapta-te, române!”, creat tot de un greco-catolic, Andrei Muresanu.
Greco-catolicii Ioan Ratiu si George Barit au fost initiatorii „Pronunciamentului” de la Blaj, declaratia politica adoptata la 3/15 mai 1868, la 20 de ani de la Adunarea cea Mare din 1848, act prin care se cerea autonomia Transilvaniei si declararea limbii române ca limba oficiala în Ardeal, alaturi de limbile maghiara si germana. De asemenea, „Memorandumul” din 1892, înaintat Împaratului Franz Joseph, prin care erau solicitate pentru români drepturi egale cu ale maghiarilor, are ca autori cunoscutele personalitati greco-catolice: Gheorghe Pop de Basesti, Parintele Vasile Lucaciu, Ioan Ratiu, Iuliu Coroianu, Dimitrie Comsa, Septimiu Albini si altii.
Nicolae Iorga „a vazut, gândit si simtit Transilvania” asemenea lui Micu, Sincai si Maior, în fata având latinitatea si viziunea unitatii neamului. S-a considerat urmas al acestor iluministi, „preia opera lor, o continua, o desavârseste, si, din slova scrisa, o daruieste prin fulgere si sclipiri de geniu întregului sau neam […] Nicolae Iorga devine purtatorul facliei blajene pâna în cele mai umile si îndepartate colturi de tara” (Barbu Theodorescu, „Nicolae Iorga”, Editura Tineretului, Bucuresti, 1968, p 139).
Pentru acelasi ideal, Nicolae Iorga lucreaza si în „Liga pentru Unitatea Culturala a tuturor Românilor” (Liga Culturala), înfiintata în 1890 din initiativa studentilor de la Universitatea din Bucuresti si a intelectualilor de seama. Printre presedinti, Asociatia l-a avut pe Nicolae Iorga si pe Parintele Vasile Lucaciu – din „Liga Culturala” au facut parte si ardeleni. Scopul „Ligii” era „sa întretina vie, pe baza culturii nationale, constiinta de solidaritate în întreg neamul românesc”. Filialele erau numeroase atât în tara, cât si în strainatate.
În Transilvania, un rol deosebit de important pentru emanciparea culturala si politica a românilor ardeleni l-a avut „Asociatia Transilvana pentru Literatura Româna si Cultura Poporului Român (Astra) -1861-, din care au facut parte greco-catolici si ortodocsi. Prin elitele ei intelectuale: Timotei Cipariu, George Baritiu, Ioan Micu-Moldovan, Iosif Sterca-Sulutiu, Octavian Taslauanu, Alexandru Ciura si altii multi, activitatea Bisericii Române Unite cu Roma a fost deosebit de bogata.
La 4 noiembrie 1918, la Blaj, Canonicii Alexandru Nicolescu, Vasile Suciu, Vicarul General, viitori Mitropoliti, Alexandru Rusu, Episcopul Martir de mai târziu al Maramuresului, Zenovie Pâclisanu, Parintele profesor Alexandru Borza, Parintele Stefan Rosianu, Isidor Marcu, Parintele Alexandru Ciura, intelectualii, teologii, elevii, adunati în fata Catedralei, au constituit Consiliul National Român (C.N.R.) de la Blaj, numindu-l secretar pe profesorul Alexandru Borza.
Cuvântul înflacarat al Vicarului General, Vasile Suciu, a entuziasmat multimea, cântecul „Desteapta-te, române!” rasuna peste „Mica Roma” a lui Inocentiu Micu-Klein … Pe Catedrala si pe Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” fluturau drapelele românesti, în cele trei culori, vopsite în timpul noptii pe steagurile unguresti …
Procesele-verbale redactate de profesorul Alexandru Borza si memoriile sale sunt documente care marturisesc deplina întelegere a momentului istoric de C. N. R. Blaj, corectitudinea hotarârilor luate, raza de actiune, Blajul si Vaile Târnavelor, si încadrarea C. N. R. în programul Consiliului National Român Central. În perioada care a precedat Marea Unire, foaia bisericeasca a Mitropoliei din Blaj, „Unirea”, a fost preluata de C. N. R. Blaj – necesitatea unei propagande eficiente era prioritara, ziarul a servit cauza Unirii, a aparut zilnic si a fost distribuit gratuit.
Blajul a fost ales ca localitate sigura în care avionul cu documentele privind actiunile ce aveau sa pregateasca Marea Adunare de la 1 Decembrie trebuiau sa ajunga din Moldova în Ardeal. Avionul a aterizat pe Câmpia Libertatii, cei doi piloti-militari au fost întâmpinati de Canonicul Victor Macavei si profesorul Gavril Pop si condusi la Mitropolie unde au fost gazduiti. În noaptea aceea s-a lucrat pentru definitivarea activitatilor ce conduceau la Adunarea cea Mare de la Alba Iulia. Întâmplarea a aparut în „Unirea”, în articolul „Prima solie” si în relatarea comandorului George Paul-Sandachi din „Zborul Marii Uniri – De la Bacau la Blaj”.
Cei doi ofiteri aduceau si vestea ca Armata Româna a trecut Carpatii si vine „în numele Pacii si al Libertatii tuturor neamurilor”.
Din toata Transilvania, din Banat, Crisana si Maramures, românii, deplin constienti de însemnatatea chemarii, „au pornit spre vechea cetate a Albei, în mersul vioi, aievea râurilor de munte primavara, pentru a participa la împlinirea unui mare vis, întemeiat pe vechi si adânci drepturi, pentru a întari hotarârile zilei de 1 Decembrie” (Consiliul National Român din Blaj-noiembrie 1918-ianuarie1919-, vol. I, Editie îngrijita, studiu introductiv, indici si glosar de Viorica Lascu si Marcel Stirban, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p.24).
Cu un „Credentional” în mâna, cei 1228 de delegati ai natiunii române au intrau în Sala Unirii … Afara, peste cei mai mult de 100.000 de români cadeau fulgi mari de zapada … steagurile tricolore erau ridicate la înaltimi, cântecul „Desteapta-te, române!” rasuna peste tot … „Erau cu ei si cei ramasi acasa, caci, sufleteste, acolo, la Alba Iulia, ne-au fost toti viii si mortii slaviti. Si ei, si vrerile lor” … (Op.cit.p.26).
Acolo, la Alba Iulia era si jertfa soldatilor români de la Marasti, Marasesti si Oituz …
Era acolo, la Alba Iulia, Biserica Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica, Episcopii Demetriu Radu al Diecezei de Oradea, Valeriu Traian Frentiu al Diecezei de Lugoj, Iuliu Hossu al Diecezei de Gherla, Vicarul General al Mitropoliei, Vasile Suciu, Canonicii Alexandru Nicolescu, Ioan Coltor, Stefan Rosianu, profesor universitar Nicolae Dragan, Iuliu Maniu, Stefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Zenovie Pâclisanu, Alexandru Lupeanu-Melin, Parintele Alexandru Ciura, C. N. R. Blaj si altii multi, si preoti din cuprinsul Provinciei Mitropolitane.
Onoarea de a citi Actul Unirii în fata multimii i-a revenit Episcopului Iuliu Hossu. Peste tot cuprinsul vechii Cetati s-a auzit atunci cuvântul: „Ceasul plinirii vremii este acesta când Dumnezeu Atotputernicul rosteste prin poporul sau credincios dreptatea Sa însetata de veacuri. Astazi prin hotarârea noastra se înfaptuieste România Mare, una si nedespartita, rostind fericiti toti românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Tara-Mama, România”.
Multimea aclama, îsi descoperea capetele, flutura stindardele … Erau lacrimi, era bucurie, era fericire …
Unirea cea Mare este rezultatul firesc al unor îndelungate si neîncetate actiuni purtate pe multiple planuri si desfasurate sub diverse forme, în care Biserica Greco-Catolica a avut rol esential.
Dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, Regatul România a devenit un stat puternic si centralizat pe model francez, cu o dezvoltare deosebita în toate domeniile. Istoria i-a schimbat cursul: al Doilea Razboi Mondial si tot ce a fost pâna în 1989.
În 1948 Biserica Greco-Catolica, tot la un 1 decembrie, a fost scoasa în afara legii, „Nemeritat, pentru ca era astfel nesocotit rolul esential pe care Biserica Româna Unita cu Roma îl avusese în istoria culturii si civilizatiei românesti” (Cristian Vasile, „Între Vatican si Kremlin – Biserica Greco-Catolica în timpul regimului comunist”, Curtea Veche, 2003, p.5).
De atunci sunt 70 de ani … Ar trebui sa se stie ca ne-au murit în închisori multi preoti si Episcopii Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frentiu, Alexandru Rusu, Ioan Balan, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu … Si Episcopii consacrati în clandestinitate au fost condamnati la ani de închisoare: Alexandru Todea, Ioan Ploscaru, Iuliu Hirte si Ioan Dragomir, condamnarile greco-catolicilor au depasit 1000 de ani de închisoare …
Tot în detentie s-a stins din viata Cardinalul Iuliu Hossu, Episcopul care a citit „Proclamatia de Unire” la Alba Iulia si a facut parte, împreuna cu Episcopul ortodox Miron Cristea, cu Alexandru Vaida-Voevod si Vasile Goldis, din delegatia care a dus Regelui Ferdinand, Rezolutia Unirii pentru a fi ratificata.
În 1928, Episcopul Clujului, Iuliu Hossu, a rostit în Senatul României un discurs, ca raspuns la încercarile de atunci de înlaturare a Bisericii Greco-Catolice. Înaltul Ierarh a afirmat imposibilitatea de a arata ca Biserica Româna Unita cu Roma, în cursul existentei, „ar fi sovait o clipa, pasii ei s-ar fi clatinat pe cararea dreapta si luminata, pentru împlinirea idealului national care s-a realizat … ca o singura data nu s-ar fi identificat cu marele interese ale neamului. Aceasta, nimeni si nicicând nu o va putea dovedi” (Stefan Manciulea, Op.cit., p.43).
Suntem în „Centenarul Marii Uniri”, timp al Bucuriei, al Dreptatii, al Recunostintei si al marilor Sperante pentru viitor. Nestiinta, placerea sau neplacerea unora sau altora fata de „Istoria Marii Uniri” cad în numele Adevarului, istoria nu se poate schimba: Rolul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica în realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918 a fost hotarâtor.