„Bucura-te, dumnezeiasca copila Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mântuirea a toata lumea!”

Suntem la început de an bisericesc si ca în fiecare an, Parohia „Nasterea Maicii Domnului” din Valea lui Mihai, în Duminica dinaintea Înaltarii sfintei Cruci, a sarbatorit hramul mare al bisericii.
Cu aceasta ocazie, de la orele 10.30 credinciosii au avut în mijlocul lor pe iubitul si bunul lor pastor Iosif Slobotnic, paroh al bisericii între anii 1998-2003, pe protopopul de Ier, Alexandru Duma, pe studentii Dariu Comes, masterand la Universitatea Pontificala Laterana din Roma si Angel Alexe si nu în ultimul rând, un grup de 16 pelerini din judetele Cluj, Bistrita-Nasaud respectiv municipiu Medias. Pelerinii, au reprezentat o parte a marelui grup cu care ierom. Gabriel Grigorie a fost în pelerinaj la Fatima în acest an jubiliar, si care au tinut sa fie alaturi de noi la sarbatoarea hramului, pentru a aduce laude si multumiri Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoare.
De la orele 11.00 s-a celebrat Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie, avându-l ca protos pe pr. Iosif, urmata de Acatistul Nasterii Maicii Domnului, celebrat de parintele ieromonah Gabriel Grigorie.
La sfârsitul celebrarilor liturgice a avut loc o agapa frateasca.
„Pe tine, Împarateasa cerului si a pamântului, te rugam, noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, sa îmblânzesti mânia cea sfânta si dreapta a Domnului si Dumnezeului nostru Isus Hristos, ca sa miluiasca si sa mântuiasca sufletele noastre. Amin.”