Publicăm în cele ce urmează mesajul pe care Sfântul Părinte Leon al XIV-lea îl adresează tinerilor din întreaga lume cu prilejul celei de-a 61-a Zile Mondiale a Tineretului, care va fi celebrată în Bisericile particulare la 22 noiembrie 2026, precum și în cadrul unei întâlniri internaționale ce se va desfășura la Seul, în perioada 3–8 august 2027, având ca temă: „Îndrăzniți: Eu am biruit lumea!” (cf. In 16,33).
„Îndrăzniți: Eu am biruit lumea!” (In 16,33)
Dragi tineri,
Prin acest mesaj doresc să mă apropii de fiecare dintre voi și, înainte de toate, să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul pe care voi îl reprezentați pentru Biserică și pentru societate. El vă cunoaște, vă iubește și vă însoțește pe drumul vieții voastre. Duhul Său trezește în fiecare dintre voi, deși sunteți atât de diferiți și răspândiți în întreaga lume, aceeași aspirație către lucruri mărețe și durabile și vă îndeamnă să căutați libertatea și adevărul. De la Dumnezeu vine dorința voastră de a iubi și de a fi iubiți, precum și speranța pe care Duhul Sfânt o trezește în inimile voastre: o speranță care poate deveni lumină și pentru ceilalți. Pentru toate acestea Îi mulțumesc Domnului.
Ne pregătim să celebrăm în Bisericile locale cea de-a 61-a Zi Mondială a Tineretului, la 22 noiembrie, în solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului; totodată, privim deja spre întâlnirea noastră internațională de la Seul, din august 2027. În pregătirea acestor evenimente, doresc să vă încredințez cuvintele lui Isus: „Îndrăzniți: Eu am biruit lumea!” (In 16,33). Pornind de la aceste cuvinte, care constituie tema ce ne va călăuzi în lunile următoare, să începem acum să medităm împreună.
De unde izvorăște curajul?
Cuvintele lui Cristos încep cu un îndemn la curaj. Știu bine că uneori, în noi, ca și în primii ucenici, nesiguranța sau teama pot lua locul curajului. Mulți dintre voi purtați în suflet întrebări și neliniști care vă apasă inima. Poate că simțiți teamă în fața viitorului, resimțiți presiunea de a reuși și de a părea perfecți și sunteți expuși stresului provocat de comparația continuă cu ceilalți sau cu modele inaccesibile și artificiale. Poate vă este greu să vă recunoașteți și să vă acceptați propria identitate, sub influența imaginilor construite de rețelele de socializare. Simțiți nevoia unor relații afective sincere, deoarece tehnologia poate imita empatia, dar nu poate înlocui apropierea umană autentică. Unii dintre voi cunosc singurătatea, dezamăgirea sau teama de a nu fi la înălțimea așteptărilor.
Din aceste motive, poate că și voi v-ați simțit asemenea ucenicilor lui Isus, aflați într-o bărcuță care străbate lacul în timpul nopții. Vântul se întețește, valurile se ridică, iar țărmul dispare în întuneric. În împrejurări asemănătoare răsună în Evanghelie un îndemn la curaj. Isus vine în întâmpinarea ucenicilor Săi și le spune: „Eu sunt, nu vă temeți!” (cf. In 6,20). Aceasta este certitudinea pe care doresc să o încredințez inimii voastre: înainte chiar ca voi să porniți în căutarea lui Cristos, El este deja în căutarea voastră, pășind pe apele învolburate ale vieții. Curajul creștin nu izvorăște, înainte de toate, din puterea noastră, ci din prezența Sa.
Desigur, Cristos nu a trăit o viață lipsită de furtuni și nici nu ne promite o asemenea viață. Însă niciun întuneric și nicio suferință nu sunt mai puternice decât iubirea Sa. El nu vă părăsește niciodată. Vă invită la prietenia cu El și să-I încredințați atât drumul vostru, cât și drumul comunităților voastre. Lăsați-vă, așadar, întâlniți de Isus Cristos, Cel care vă caută, și încredințați-I drumul vostru personal și pe cel al grupului din care faceți parte. Veți simți cum crește în inimile voastre un curaj nou, care nu se stinge.
Biruința asupra lumii
Domnul Isus, Cel care a venit în întâmpinarea ucenicilor Săi pășind pe ape, ne spune acum și nouă: „Îndrăzniți: Eu am biruit lumea!” (In 16,33). Primiți aceste cuvinte ca pe o promisiune adresată personal fiecăruia dintre voi, precum și fraților și surorilor alături de care sunteți pe cale. Înainte de a fi un îndemn, ele sunt un dar. Cristos nu spune: „Voi veți birui lumea”, ci: „Eu am biruit lumea”. Știm că prin „lume”, în acest pasaj evanghelic, nu se înțelege universul creat de Dumnezeu, iubit de El și destinat mântuirii, ci „lumea întunericului” (cf. Ef 6,12), adică acea realitate tainică, prezentă și în inima fiecărui om, care se împotrivește lui Dumnezeu și I se opune. Isus, și numai El, prin moartea și învierea Sa, a biruit această realitate întunecată și a redeschis omenirii calea către Dumnezeu, către fericire, dreptate și pace.
Înțelegem astfel și alte dimensiuni ale curajului la care vă cheamă Isus. Acesta nu izvorăște din hotărârile voastre sau din tăria caracterului vostru. El se naște din încrederea în Cel care vă precedă, din credința în Isus Cristos. Dacă ne gândim că Cristos a biruit lumea iubind-o, înțelegem că îndrăzneala creștină nu este o îndrăzneală „împotriva” a ceva sau a cuiva, ci o îndrăzneală „pentru”: pentru viață, pentru adevăr, pentru libertate, pentru dreptate.
Cu îndrăzneala pe care ne-o dăruiește Cristos, putem, așadar, să privim cu ochi noi lumea pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult (cf. In 3,16). Și nouă ne este încredințată o parte de responsabilitate, oricât de mică, pentru ca lumea să treacă de la „lumea întunericului” la „lumea mântuită”. Cristos nu vă cheamă să fugiți din această lume, ci să o priviți cu privirea Sa și să o atingeți cu iubirea Sa, care vindecă totul. Lăsați-vă atinși și mișcați de realitate! Isus nu a iubit lumea de la distanță. El a intrat pe deplin în realitatea noastră, smerindu-Se până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,7-8). A cunoscut bucuria și prietenia, dar și osteneala, respingerea, singurătatea și suferința, fără să-Și lase inima închisă.
Și voi trăiți într-o lume creată bună, dar rănită; plină de posibilități, dar marcată de nedreptăți, tensiuni și temeri. Mulți doresc pacea, dar întâlnesc violența; mulți doresc comuniunea, dar experimentează singurătatea. În mijlocul acestor contradicții, creștinii sunt chemați să-L urmeze pe Cristos în curajul Său blând: curajul de a fi iubitori atunci când asprimea pare mai ușoară și mai eficientă, curajul de a căuta pacea atunci când confruntarea pare mai avantajoasă, curajul de a păstra vie speranța atunci când cinismul pare mai convingător.
Biruința iubirii care se dăruiește
Auzind vorbindu-se despre „biruință”, cineva s-ar putea gândi că este vorba despre a fi mai puternici decât ceilalți, despre a se afirma sau despre a-și demonstra neîncetat propria valoare. Acestea sunt însă biruințele pe care ni le propune mentalitatea dominantă, biruințele lumii fără Dumnezeu. Dacă privim la Isus, descoperim un alt fel de biruință. Sfântul Paul spune că Cristos, deși era în condiția lui Dumnezeu, S-a golit pe Sine, luând chip de slujitor (cf. Fil 2,6-7). Fiul lui Dumnezeu Se coboară pentru că iubirea Sa este liberă; El nu are nimic de demonstrat și nimic de asigurat pentru Sine. Coborându-Se, nu-Și pierde demnitatea, ci dezvăluie înălțimea și profunzimea inimii Sale dumnezeiești, capabile să dăruiască viața celui care era mort. Biruința Sa este biruința iubirii care se dăruiește fără calcule.
Dragi tineri, adevărata biruință nu înseamnă a te impune pe tine însuți, ci a te dărui pe tine însuți. Urmând calea deschisă de Isus Cristos, nici voi nu aveți nevoie să vă impuneți, să demonstrați neîncetat cât valorați, să păreți perfecți sau să vă ascundeți fragilitățile, îndoielile ori limitele. Îndrăzniți să fiți autentici înaintea lui Dumnezeu și înaintea celorlalți. Demnitatea voastră nu izvorăște din imaginea pe care reușiți să v-o construiți despre voi înșivă. Sunteți prețioși pentru că ați fost creați după chipul lui Dumnezeu, sunteți cunoscuți de El și iubiți de El. Descoperim cine suntem cu adevărat atunci când descoperim că inima noastră a fost creată pentru Dumnezeu, pentru a-L iubi și, în El, pentru a-i iubi pe frații și surorile noastre. Într-adevăr, în noi există dorința de a ne dărui, de a ne pune în slujba fericirii și binelui celorlalți. Aceasta este libertatea pe care v-o oferă Cristos: aceea de a depăși preocuparea exclusivă pentru voi înșivă și de a vă deschide creativității generoase a iubirii.
Curajul umilinței
Coborârea lui Cristos din iubire față de noi nu se încheie pe cruce: Tatăl Îl învie pe Fiul și Îl înalță mai presus de orice făptură (cf. Fil 2,9-11). Să observăm că Învierea nu este un act de autoînălțare, ci un dar al Tatălui și al Spiritului Său cel Sfânt. Aici descoperim o altă dimensiune a curajului: curajul de a primi. L-am putea numi curajul umilinței. A fi prieteni ai lui Isus înseamnă a deveni tot mai asemănători Lui și în această privință.
O anumită mentalitate ne spune să facem totul singuri, să lucrăm asupra noastră pentru a ne îmbunătăți neîncetat, pentru a ne construi o personalitate și un caracter mai puternice; în cele din urmă însă, toate acestea pot face să prindă rădăcini în noi convingerea că suntem propriii noștri salvatori. Evanghelia ne prezintă o altă cale de creștere: nu să ne mântuim singuri, ci să ne lăsăm mântuiți de Isus Cristos. Aici este nevoie de curajul de a accepta ajutorul celorlalți, de a ne recunoaște propriile limite, de a ne opri, de a asculta și de a ne încredința viața lui Dumnezeu.
Dragi tineri, deschizându-vă inima lui Cristos, nu vă veți pierde pe voi înșivă; dimpotrivă, veți descoperi mai profund cine sunteți în ochii lui Dumnezeu și vă veți cunoaște privind prin ochii Săi. Îndreptați-vă, așadar, spre adâncul inimii voastre: nu vă veți rătăci, pentru că tocmai acolo vă așteaptă Dumnezeu. Lăsați-vă mântuiți de El, lăsați ca iubirea Sa – Duhul Sfânt – să vă modeleze viața și ca Isus să locuiască în voi și în deciziile voastre. Când se întâmplă aceasta, totul se înnoiește, chiar și în situațiile cotidiene: în fidelitatea față de prieteni, în respectul față de cei care gândesc diferit de voi, în grija față de cei singuri, în apropierea față de cei mai vulnerabili și chiar în felul în care vă comportați în lumea digitală. Iubirea transformă totul. Pentru mulți, iubirea este o formă de slăbiciune; Cristos ne arată însă că ea este izvor de libertate și de tărie.
Cristos cel Înviat vine în întâmpinarea voastră cu pacea Sa
În seara Învierii, când lumina Paștelui pătrunsese deja în lume, ucenicii se aflau încă în cenacol, cu ușile încuiate, cuprinși de teamă. Credința nu face să dispară îndată întunericul, dar nu ne lasă singuri în mijlocul lui. Isus, Biruitorul, nu așteaptă ca ucenicii să-și învingă teama sau să deschidă ușile. El vine în mijlocul lor, iar primele Sale cuvinte sunt: „Pace vouă!” (In 20,19). Ei Îl părăsiseră. Unul dintre ei Îl trădase, altul se lepădase de El. El însă le dăruiește pacea Sa.
Poate că și în inima voastră și în comunitățile cărora le aparțineți există uși care rămân închise din cauza dezamăgirilor, rănilor, resentimentelor sau sentimentelor de vinovăție. Cristos vine să vă dăruiască pacea Sa și să vă împace unii cu alții. Curajul creștin se naște din prezența Domnului Înviat, care iartă și trimite în misiune. Darul păcii Sale ne insuflă un curaj pe care lumea nu ni-l poate da: un curaj în care, în pofida rănilor, teama nu mai are ultimul cuvânt.
Deschideți-vă inima lui Cristos
Când ne vom întâlni la Seul, veți experimenta într-un mod deosebit frumusețea Bisericii universale și ospitalitatea generoasă a Bisericii din Coreea. Tineri veniți din țări, limbi și culturi diferite se vor regăsi uniți în Cristos. În Euharistie, la Calea Crucii, în cateheze, la celebrări și în numeroasele întâlniri din acele zile veți experimenta din nou că Evanghelia depășește orice graniță și vorbește fiecărui popor. Lăsați ca acele zile să devină o adevărată întâlnire cu Isus Cristos, un moment în care să-I încredințați viața voastră. Pentru aceasta au fost instituite Zilele Mondiale ale Tineretului. Pelerinajul nostru a început deja. Nu pregătiți doar aspectele practice ale călătoriei la Seul: pregătiți-vă inima!
Aduceți înaintea lui Cristos întrebările și rănile voastre, dar și pe cele care sfâșie societățile voastre și provoacă dezbinări între țările voastre. Aduceți-I această creație care geme și suferă, strigătul pământului și al săracilor, pe care papa Francisc ne-a învățat să-l ascultăm. Împărtășiți cu Isus bucuriile și speranțele voastre. În această lumină, fac ale mele cuvintele cu care Sfântul Ioan Paul al II-lea și-a început pontificatul: „Nu vă temeți! Ba chiar, deschideți larg, deschideți porțile lui Cristos!”. Nu așteptați să fiți perfecți pentru a vă deschide Lui. El vine în întâmpinarea voastră așa cum sunteți. Deschideți-I lui Cristos viața voastră. Deschideți-I lui Cristos comunitățile voastre. Deschideți drumurile care vă conduc spre inima oamenilor pe care îi veți întâlni. Domnul Înviat, care a intrat prin ușile încuiate, vine și astăzi în mijlocul nostru. De aceea, nu vă mulțumiți cu o viață mai puțin împlinită decât cea la care vă cheamă Cristos. Lăsați-vă uniți și transformați de iubirea Sa.
Dragi tineri, îmi doresc din toată inima să vă întâlnesc la Seul. Dar să nu uitați: Domnul pe care Îl vom întâlni acolo vine deja în întâmpinarea voastră. Primiți promisiunea Sa: „Îndrăzniți: Eu am biruit lumea!” (In 16,33) și lăsați ca ea să vă însoțească pe tot parcursul drumului vostru.
Îi încredințez pe fiecare dintre voi mijlocirii materne a Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, pentru ca ea să vă învețe, așa cum a făcut ea însăși, să vă deschideți inima lui Cristos, să vă încredeți în cuvântul Său și să primiți cu bucurie pacea Sa, pentru a o împărtăși tuturor.
Din Vatican, 22 octombrie 2026, în amintirea liturgică a Sfântului Ioan Paul al II-lea.
LEONE PP. XIV
Sursa: www.vatican.va
- © Vatican Media

