„”Isus ne îndeamna sa înaintam în larg, sa renuntam la temerile care nu vin de la Dumnezeu, temerile care ne paralizeaza si întârzie urgenta de a fi constructori ai pacii, promotori ai vietii”: cu acest îndemn pastoral, inspirat din evanghelia pescuirii minunate, papa Francisc a încheiat predica Sfintei Liturghii celebrata joi, 7 septembrie 2017, în Parcul Simon Bolivar din Bogotá. Potrivit Salii de Presa a Sfântului Scaun, la celebrarea euharistica de la Bogotá care a început la ora locala 16.30 (ora 00.30 a României) au luat parte aproximativ 1.100.000 de persoane. Sfânta Liturghie din cursul serii a încheiat, practic, agenda deosebit de încarcata a papei Francisc la Bogotá. În cursul diminetii, Suveranul Pontif a facut o vizita de curtoazie la presedintele tarii, Juan Manuel Santos, a vizitat succesiv catedrala orasului, unde a avut o întâlnire cu credinciosii si episcopii, iar dupa amiaza, o întrevedere cu comitetul director al CELAM, Consiliul episcopal latinoamerican.

0:00

Vom reveni la aceste întrevederi câteva minute mai târziu, pentru a vorbi acum despre Sfânta Liturghie prezidata de papa Francisc în aer liber la Bogotá. Celebrarea euharistica a urmat lecturile biblice ale zilei, iar Sfântul Parinte a comentat pe larg pagina evangheliei (Lc 5, 1-11). Isus îi cere lui Petru si însotitorilor sai sa înainteze în larg si sa iasa la pescuit, iar dupa pescuirea minunata schimba misiunea lui Petru: ”Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”. Mai jos, în traducerea noastra de lucru, omilia Sfântului Parinte:
«Evanghelistul aminteste ca chemarea primilor discipoli a avut loc pe malurile lacului Genezaret, acolo unde lumea se îmbulzea ca sa asculte o voce capabila sa-i dea orientare si lumina, dar si locul în care pescarii îsi termina zilele lor obositoare, în care cauta sprijin pentru a conduce o viata fara lipsuri, demna si fericita. Este singura data în toata evanghelia dupa Luca în care Isus predica în apropierea asa zisei Mari a Galileei. În largul marii se contopesc dorita fecunditate a muncii si frustrarea pentru inutilitatea stradaniei zadarnice. Potrivit unei stravechi interpretari crestine, marea reprezinta si imensitatea în care convietuiesc toate popoarele. În fine, din cauza agitatiei si întunecimii ei, marea evoca tot ceea ce ameninta existenta umana si care poate sa o distruga.
Noi folosim expresii asemanatoare pentru a defini multimile: o maree umana, o mare de oameni. În ziua aceea, Isus avea în spate marea si în fata o multime care l-a urmat pentru ca stie emotia sa în fata durerii umane si cuvintele sale juste, profunde, sigure. Toti vin sa-l asculte. Cuvântul lui Isus are ceva special care nu-l lasa pe nimeni indiferent. Cuvântul sau are puterea de a converti inimile, de a schimba planurile si proiectele. Este un cuvânt confirmat de fapta, nu sunt concluzii scrise în birou, expresii reci si detasate de durerea oamenilor, si de aceea este un cuvânt care foloseste fie pentru siguranta malurilor, fie pentru fragilitatea marii.
Acest iubit oras, Bogotá, si aceasta scumpa tara, Columbia, prezinta multe din scenele umane descrise în Evanghelie. Aici se afla multimi care aspira la un cuvânt de viata, care sa lumineze cu lumina sa toate eforturile si sa arate frumusetea existentei umane. Aceste multimi de barbati si femei, de copii si batrâni, locuiesc pe un pamânt de o rodnicie inimaginabila, care ar putea sa dea roade pentru toti. Dar si aici, ca în alte parti ale lumii, exista întunecimi dense care ameninta si distrug viata: întunericul injustitiilor si al inegalitatilor sociale, întunericul care duce la coruptia intereselor personale sau de grup, care consuma în mod egoist si dezechilibrat ceea ce este destinat bunastarii tuturor; întunericul lipsei de respect fata de viata umana, care secera zilnic existenta a multor nevinovati, al caror sânge striga la cer; întunericul setei de razbunare si de ura care pateaza cu sânge de om mâinile celor care îsi fac singuri dreptate; întunericul celor care ajung insensibili în fata durerii atâtor victime. Toate aceste întunecimi, Isus le risipeste si le distruge prin porunca sa din barca lui Petru: ”Înainteaza în larg!” (Lc 5,4).
Am putea sa ne încâlcim în discutii interminabile, sa numaram tentativele esuate si sa enumeram eforturile care s-au încheiat cu nimic, dar, asemenea lui Petru, stim ce înseamna experienta muncii fara rezultat. Si aceasta natiune cunoaste aceasta realitate când, pentru o perioada de sase ani, la începutul sau, a avut 16 presedinti si a platit scump dezbinarile sale (”la patria boba”, ”patria toanta” – tr.n.). Si Biserica din Columbia a facut experienta eforturilor zadarnice si fara roade… dar, asemenea lui Petru, suntem capabili si de încredere în Învatator, al carui cuvânt trezeste rodnicie chiar si acolo unde lipsa de ospitalitate a întunecimilor umane face neroditoare atâtea eforturi si stradanii. Petru este omul care primeste cu determinare îndemnul lui Isus, care lasa totul si îl urmeaza, pentru a se transforma într-un nou pescar, a carui misiune consta în a-i conduce pe fratii sai la Împaratia lui Dumnezeu, unde viata devine plina si fericita.
Dar porunca de a arunca navoadele nu este adresata doar lui Petru. Lui i-a revenit sa înainteze în larg, ca cei care, în patria voastra, au recunoscut cei dintâi ceea ce era mai urgent, cei care au venit cu initiative de pace, de viata. A arunca navoadele presupune responsabilitate. La Bogotá si în Columbia se afla parcursul unei comunitati imense, chemata sa devina un navod robust care sa-i primeasca pe toti în unitate, lucrând pentru apararea si îngrijirea vietii umane, mai ales când aceasta este mai fragila si vulnerabila, în sânul matern, în copilarie, în batrânete, în conditii de handicap si în situatii de marginalizare sociala. Chiar si multimile care traiesc la Bogotá si în Columbia pot deveni adevarate comunitati vii, drepte si fraterne daca asculta si primesc Cuvântul lui Dumnezeu. În aceste multimi evanghelizate se vor ridica multi oameni si femei deveniti discipoli care, cu inima într-adevar libera, sa-l poata urma pe Isus; barbati si femei capabili sa iubeasca viata în toate fazele ei, sa o respecte si sa o promoveze.
Si, asemenea apostolilor, este necesar sa ne chemam unii pe altii, sa ne trimitem semnale, ca pescarii, sa ne consideram din nou frati, tovarasi de drum, asociati în aceasta întreprindere comuna care este patria. Bogotá si Columbia sunt în acelasi timp mal, lac, mare deschisa, cetatea prin care Isus a trecut si trece pentru a oferi prezenta sa si cuvântul sau aducator de roade, ca sa ne faca sa iesim din întuneric si sa ne conduca la lumina si la viata. Sa-i chemam pe ceilalti, pe toti, pentru ca nimeni sa nu ramâna la voia furtunilor; sa facem sa intre în barca toate familiile, sanctuar al vietii; sa facem spatiu binelui comun mai presus de interesele meschine sau particulare, sa avem grija de cei mai slabi promovând drepturile lor.
Petru experimenteaza micimea sa, experimenteaza maretia Cuvântului si a lucrarii lui Isus. Petru îsi cunoaste slabiciunile sale, înaintarile si întoarcerile sale, dupa cum le cunoastem si noi, le cunoaste istoria de violenta si dezbinare a poporului vostru, care nu întotdeauna ne-a gasit dispusi sa împartim barca, furtunile, nenorocirile. Dar, cum a facut cu Simon [Petru], Isus ne îndeamna sa înaintam în larg, ne împinge sa împartim riscurile, sa lasam egoismul nostru si sa-l urmam; sa renuntam la temerile care nu vin de la Dumnezeu, temerile care ne paralizeaza si întârzie urgenta de a fi constructori ai pacii, promotori ai vietii. ”Înainteaza în larg!”, spunea Isus. Iar discipolii si-au facut semne unii altora ca sa se reuneasca toti în barca. La fel sa fie si pentru acest popor!».
(rv – A. Danca)
Sursa: http://ro.radiovaticana.va