„

O REMARCABILA PERSONALITATE A SCOLII ARDELENE

IESITA DIN SCOLILE BLAJULUI: VASILE AARON (1780-1821)

În ziua de 26 august, la bisericuta din Glogovet, sat „de râpi mari înconjurat”, cum îl va caracteriza mai târziu viitorul literat, asezare curat româneasca pitita între dealurile povârnite din apropierea Blajului, s-a oficiat slujba de pomenire a uneia dintre cele mai importante personalitati ridicate din arealul intelectual al scolilor Blajului în anii de început ai secolului al XIX-lea. Se marca, astfel, împlinirea a 196 de ani de la momentul când, la 22 august 1821, în cetatea saseasca a Sibiului, trecuse la cele vesnice Vasile Aaron de Bistra, unul dintre carturarii de seama ai culturii transilvanene. Rugaciunea pentru odihna sufletului „luminatorului” plecat în lume din satucul de pe valea Târnavei Mari a fost doar punctul de plecare al unei manifestari complexe menite sa cinsteasca memoria unui ilustru înaintas, manifestare intrata deja în traditie, organizata prin implicarea intelectualilor aglutinati în Asociatia culturala „Vasile Aaron” Blaj-Glogovet, cu sprijinul Primariei comunei Valea Lunga.
Pentru cei mai multi dintre concetatenii nostri numele carturarului iluminist Vasile Aaron constitue o mare necunoscuta, caci împrejurari potrivnice au facut ca, dupa moartea lui prematura, la doar 41 de ani, rolul pe care l-a avut în epoca sa intre într-un con de umbra. A fost uitat rapid, scrierile pe care apucase sa le tipareasca au fost reeditate fara a fi mentionat numele autorului, datele biografice consemnate peste ani si ani, dupa surse orale, au fost extrem de sarace si, adesea, eronate.
Se nascuse în anul 1780, ca târziu urmas al familiei unui preot din Bistra Tarii Motilor, semnatar al actului Unirii din anul 1700, înnobilat de împaratul Leopold I, împreuna cu cei patru fii ai sai. De la acestia s-a ridicat vestitul neam al Aronestilor de Bistra, de pe Valea Ariesului, cel care i-a dat istoriei Transilvaniei, printre multi altii, pe episcopul unit Petru Pavel Aaron si pe vicarul episcopal Ioan Iacob Aaron; din acest neam se tragea modestul preot de tara Vasile Aaron, pastor sufletesc al plugarilor din Glogovetul Blajului. Tatal dorise ca fiul sa-i fie continuator în ale preotiei, dar tânarul Vasile, cu aspiratii mai înalte, dupa ce încheiase studiile de teologie de la scolile Blajului, urmase studii de drept la Cluj, întretinându-se singur din meditatii. Devenit avocat, „jurat procurator” dupa terminologia epocii, s-a asezat la Sibiu, în anul 1804; aici si-a întemeiat o familie, aici si-a publicat scrierile care îl îndreptatesc la postura de pionier al literaturii transilvanene românesti; aici i s-a sfârsit firul vietii pamântesti si de aici i s-au risipit manuscrisele, dintre care, miraculos, unele au ajuns pâna la noi; aici a lucrat ca jurist, colaborator al Consistoriului Ortodox si al Companiei Grecesti, si tot aici s-a afirmat ca avocat al celor care, traitori fiind pe teritoriul Pamântului Craiesc; îsi cautau dreptatea în instantele de judecata ale vremii, la Universitatea Saseasca, la Guberniul Transilvaniei si la Curtea de la Viena, ca „luminator” al acelor multi români din rândul carora se ridicase si pe care îi stia înzestrati cu toate calitatile necesare pentru ca întregul neam sa acceada la statutul de „natiune” egala în drepturi cu starile privilegiate ale Marelui Principat al Transilvaniei.
În decursul celor 17 ani de vietuire la Sibiu si-a faurit prestigiul de eminent jurist, la care au apelat justitiabili din toate paturile sociale ale Transilvaniei, de la tarani si preoti la negustori, ofiteri si nobili; timp de mai multi ani i-a reprezentat pe principii din familia Brâncoveanu, în litigiile acestora pentru posesiunile din sudul Transilvaniei, din zona Fagarasului. Transilvanenii trebuie sa fie constienti de adevarul ca Vasile Aaron a fost om de actiune, ca a aparat interesele obstilor satesti, în primul rând ale celor românesti, aflate în conflict cu administratiile orasenesti din Sibiu, Medias, Sighisoara, dar si cu alte entitati administrative sasesti precum cele din Miercurea Sibiului, Sura Mica, Gârbova, Cristian, Amnas, Sebes, Apoldu de Sus etc. Au apelat la serviciile avocatului despre care se spunea ca, daca accepta o cauza, o si câstiga, comunitati ca cele din Poiana Sibiului, Carpinis, Saliste, Poplaca, Lancram, Sura Mare, Hamba, Vurpar, Atel, Danes, Petresti, Aciliu, Noul, Gura Râului, Blaj s. a.
Cunoscutul fruntas astrist Iosif Sterca Sulutiu, scria, spre batrânete, pe baza spuselor unor oameni care îl cunoscusera pe avocat, ca românii priveau la acesta „ca la un luceafar”. Oricâta exagerare ar contine o asemenea afirmatie, românii, sibienii în primul rând, aveau motive sa-i fie recunoscatori lui Vasile Aaron pentru ca ani în sir purtase marele proces al maierenilor, început în anul 1804 si încheiat în anul 1820 cu o decizie favorabila nedreptatitilor români, cu o hotarâre a Curtii vieneze care obliga municipalitatea Sibiului sa puna în aplicare decretul de concivilitate dat înca pe vremea domniei lui Iosif al II-lea.
Daca activitatea juristului Vasile Aaron constituie un capitol pe care specialistii nu-l cunosc, nici aceea a literatului nu s-a bucurat de mai mult interes. I s-a recunoscut lui Aaron meritul de a fi scris pe întelesul celor multi, de a fi deschis astfel gustul acestora pentru lectura, dar exegetii i-au privit scrierile cu nejustificata superioritate, apelând la criterii de judecata inadecvate. Altfel spus, si-au bazat aprecierile pe canoanele vremurilor moderne, netinând seama de specificul epocii în care a scris Aaron. Cel mai grav ni se pare faptul ca niciunul dintre comentatori nu si-a luat osteneala de a parcurge toate scrierile poetului transilvanean pentru a avea o imagine de ansamblu a efortului intelectual al acestui creator care, e adevarat, nu a excelat prin fantezie, nu s-a distins prin „fineturi” estetice, dar s-a dovedit un truditor remarcabil pe tarâmul versificatiei românesti într-o epoca de cumplita seceta în literatura transilvaneana. Scrierile tiparite de Aaron au fost parcurse în graba, manuscrisele au ramas necercetate iar tratatele de istorie literara abunda în formule stereotipe, preluate de la un cercetator la altul.
În ultimii ani, am încercat sa-l punem pe avocatul-literat Vasile Aaron acolo unde îi este locul, între figurile marcante ale iluminismului românesc transilvan si în rândul oamenilor de seama pe care Blajul greco-catolic i-a dat neamului nostru. Un sir de sase titluri, începând de la studiul monografic Vasile Aaron. 1780-1821, aparut în anul 2011, cuprinde rezultatul unor stradanii sustinute menite sa spuna adevarul despre un mare nume al culturii noastre, atât de putin cunoscut. Acestora li se adauga acum Povestea primei traduceri a Eneidei în limba româna. Vasile Aaron, 1805, volum prin care încheiem integrala Vasile Aaron, oferind astfel tinerilor cercetatori interesati materialul concret pentru elaborarea de studii aprofundate despre intelectualul remarcabil care a fost acesta si despre epoca sa. Volumul, prefatat de Excelenta Sa Preasfintitul Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei Unite de Oradea, cuprinde primele opt carti din talmacirea Eneidei lui Vergiliu pe care tânarul Aaron a realizat-o printr-un efort greu de cuantificat acum, în lipsa informatiilor documentare edificatoare. Studiul introductiv, notele, glosarul si anexele încearca sa puna la dispozitia cititorului elementele necesare întelegerii semnificatiei editarii manuscrisului lui Vasile Aaron ca fapt de cultura necesar în vremurile noastre, atât de nepasator dispretuitoare fata de valorile culturale ale vechimii, fata de modestele începuturi ale beletristicii românesti.