„Viata umana e sacra; chiar de la originea sa ea angajeaza actiunea creatoare a lui Dumnezeu”. (Papa Ioan al XXIII-lea)
În apararea vietii, darul cel mai mare primit de la Dumnezeu, au venit sâmbata, 24 martie 2012, câteva sute de oradeni de diferite confesiuni religioase, concomitent cu alte actiuni similare desfasurate în peste 20 de orase din tara. Poate nu întâmplator acest mars are loc în preajma sarbatorii Bunei Vestiri, când Sfânta Fecioara Maria a rostit acel „fiat” ca raspuns la planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru oameni.
Din partea Bisericii Greco-catolice, de organizarea marsului s-a ocupat pr. Mihai Vatamanelu, paroh la Manastirea Franciscana „Maica Domnului” din Oradea. Actiunea a început la orele 10:30 la Catedrala Greco-Catolica „Sfântul Nicolae” cu recitarea Rozariului pentru copiii nenascuti, animat cu cântece mariane de grupurile de tineri, de familii, de tertiarii franciscani de la manastire si de credinciosii din catedrala. Tinerii grupului „Allegria”, urmati de ceilalti credinciosi, au pornit apoi coloana de mars purtând bannere si pancarte cu mesaje graitoare: „Avortul opreste o inima care bate si frânge inima unei mame”, „Si eu sunt copil. Am dreptul la viata!”, „Mama, nu ma ucide!”
Evenimentul a continuat în Piata Unirii lânga statuia lui Mihai Viteazu, în prezenta oficialitatilor locale si a câtorva sute de oradeni, copii si parinti, tineri si vârstnici, care au dorit sa exprime si sa rosteasca un puternic „DA” pentru VIATA si un hotarât „NU” adresat avortului.
În discursul sau, ca reprezentant al Bisericii Greco-Catolice, pr. Mihai Vatamanelu a reamintit ca „Biserica Catolica a tras nenumarate semnale de alarma, încercând sa trezeasca constiintele oamenilor în fata celui mai sângeros razboi din istoria omenirii: razboiul dezlantuit în ultimele decenii împotriva copiilor care nu s-au nascut înca”.
„Copilul nenascut este, ca si fiecare dintre noi, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu pentru lucruri minunate – a iubi si a fi iubit. (…) Avortul este cel mai mare distrugator de pace astazi în lume, cel mai mare distrugator de iubire”. (Maica Tereza de Calcutta)
Noi suntem popor al lui Dumnezeu si nu trebuie sa ignoram si sa minimalizam raul din jurul nostru, rau care cucereste tot mai mult teritoriu din cauza pacatului nostru. Suntem toti chemati sa luptam pentru Dumnezeu, pentru viata si pentru familie, si sa protejam copilul nenascut. Speranta exista, asa cum exista si alternative la avort. Speranta vine tot de la Dumnezeu, puterea pacatului si a mortii a fost sfarâmata de Învierea lui Cristos. Sa proclamam, sa celebram si sa slujim aceasta victorie, asteptând într-o bucuroasa speranta întoarcerea lui Cristos si deplina înflorire a culturii vietii!