„Alexandru Borza, preot greco-catolic, unul dintre cei mai mari oameni de stiinta români”,

„

21 mai 1887 – 3 septembrie 1971

130 de ani de la nastere

„ … Un destin exemplar, închinat Bisericii,neamului, stiintei si scolii. Tata a purtat pecetea indelebila a Blajului”.

Viorica Lascu

„Îmi tin de o solemna datorie sa-mi exprim aici omagiul meu înduiosat geniului universitatii clujene si primei echipe de dascali, în frunte cu slavitul staroste Emil Racovita si cu Alexandru Borza, seful meu de la Universitate timp de 18 ani”, spunea profesorul universitar Emil Pop (1897-1974), în aula Academiei Române, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani.
Cuvintele de început mentioneaza numele Alexandru Borza, profesor la Universitatea din Cluj, profesor si model al academicianului Emil Pop si a multor generatii de studenti. Spre acest profesor se întorcea gândul celui care i-a fost student, si se întorcea dupa o viata de om…
Alexandru Borza este personalitatea pe care o evocam astazi, la 130 de ani de la nastere. Este gestul prin care îi aducem elogiul nostru si, totodata, încercam un act de dreptate, spre care ne în îndeamna constiinta: a-l scoate din uitare.
Alexandru Borza este unul dintre cei mai mari oameni de stiinta români, ani nenumarati „uitat pe nedrept”, preot greco-catolic, protopop onorar al Clujului si botanist de valoare europeana, întemeietorul geobotanicii în România si autorul unei opere erudite.
În 1948 s-a opus suprimarii Bisericii Greco-Catolice si riposta a fost imediata si dura: a fost arestat pentru scurt timp.
S-a nascut la 21mai 1887 la Alba Iulia, parintii, tatal, Ignat Borza, a fost sergent în armata austro-ungara, iar mama, Veturia Ratiu, casnica. A avut o copilarie frumoasa, de neuitat, în care „Cetatea” construita pe fostul castru roman al legiunii a XIII-a Gemina i-a retinut atentia si i-a trezit pasiunea pentru arheologie si istorie.
Dincolo de „Cetate” începeau câmpurile, frumusetea si mireasma florilor … o chemare timpurie a naturii si a tainelor ei.
A urmat liceul la Alba Iulia. În ceea ce priveste studiile universitare, probabil, din cauza îndepartarii lui Alexandru Borza din toate functiile avute, bibliografia consultata ofera informatii diferite. Se afirma ca, dupa obtinerea bacalaureatului la Alba Iulia, a urmat ,,Institutul Teologic Greco-Catolic” din Blaj. În acelasi timp, gasim ca ar fi urmat Teologia la „Seminarul Central” din Budapesta; „Facultatea de Stiinte si Geografie” a urmat-o în cadrul „Universitatii Regale” tot în Capitala Ungariei. Studiile universitare au fost posibile datorita burselor acordate de catre Mitropolia Blajului.
La primirea bursei, tânarul de atunci a facut o promisiune: „ … daca as fi fericit ca aceasta dorinta a mea sa se împlineasca, fie-mi permis a ma ruga ca sa fiu tinut în evidenta si designat pentru studierea cursului universitar de filozofie, pentru studiile naturale, ca la timpul sau, sa pot fi aplicat ca profesor la Gimnaziul din Blas” (Mitropolia Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica, „Academia Româna si Blajul”, Editura Buna Vestire, Blaj, 2016, p.269).
Cei patru ani (1904-1908) petrecuti „în atmosfera austera a Seminarului” i-au întarit credinta, au dus la o „riguroasa formatie interioara” si la un accentuat simt de raspundere. Studiul teologiei i-a deschis o vasta dimensiune de cunoastere a omului în devenirea sa personala si istorica, a omului „pe care Dumnezeu îl întâmpina prin Revelatia Sa”. În multiplele împrejurari, în care viata l-a pus pe Alexandru Borza , aceasta profunda cunoastere este evidenta.
A doua etapa a studiilor a fost între 1908-1911, când a urmat „Facultatea de Stiinte”. Anii petrecuti la Budapesta au fost ani de studiu intens, a învatat limba latina pe care a ajuns sa o vorbeasca în mod curent, dar si franceza si engleza, germana si maghiara le stia din copilarie. Au fost si anii intenselor lecturi ale operelor fundamentale de filozofie si literatura beletristica, nu ca o evadare, ca o bucurie gratuita care sa compenseze orele grele de studiu, ci pentru formarea sa intelectuala.
În toti acesti ani a frecventat Societatea de lectura „Petru Maior” a studentilor români aflati la Budapesta, societate definita printr-o activitate bogata pentru cultivarea limbii si literaturii române.
La sfârsitul studiilor, în 1911, obtine licenta, iar în 1913, doctoratul, cu distinctia „Summa cum Laude”. Dupa o calatorie de studii prin Europa, cu diplomele obtinute, revine în Ardeal, la Blaj, în serviciul Bisericii Unite cu Roma, asa cum a fost promisiunea la începutul studiilor. Mitropolia l-a numit profesor de stiinte naturale la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare.

În 1913 s-a casatorit cu Veturia Negrutiu, tânara ce provenea dintr-o familie cu multe generatii de preoti greco-catolici; familia a fost daruita cu cinci copii .
În anul urmator, în 1914, a fost hirotonit preot prin punerea mâinilor Mitropolitului Victor Mihaly de Apsa.
Toate perioadele vietii preotului si profesorului Alexandru Borza au fost deosebit de bogate în activitati greu de egalat. La Blaj, a lucrat pentru sistematizarea si îmbogatirea „Gradinii botanice”de pe lânga Liceul „Sfântul Vasile cel Mare”, aducând multe specii de plante din tara noastra, a lucrat si pentru modernizarea „Muzeului”. A continuat staruitoarea munca a profesorilor care l-au precedat, „Gradina botanica” din Blaj fiind cea mai veche gradina botanica din Europa, amenajata pe lânga scolile secundare.
Momentul istoric al pregatirii Marii Uniri de la 1 Decembrie reuneste Mica Roma în jurul Bisericii pentru constituirea „Consiliului National Român de la Blaj”, din 4 noiembrie 1918, si pentru participarea la Adunarea cea Mare de la Alba Iulia.
Profesorul Alexandru Borza, în calitate de secretar al Consiliului, a lasat importante documente, procese-verbale si notite, dar si „Memoriile” sale inedite. O pagina a acestor memorii descrie adunarea de constituire a Consiliului National: „În fata Catedralei a venit toata lumea din Blaj, tarani din jur, teologii si elevii mai mari ai scolilor. A prezidat adunarea vicarul doctor Vasile Suciu, iar eu am fost secretarul mitingului. La început s-a intonate frenetic un „Desteapta-te, române”, iar toata lumea s-a împodobit cu tricolor, pe când steaguri fâlfâiau pe Catedrala si liceu …” (Consiliul National Român din Blaj, noiembrie 1818 – ianuarie 1919, editie îngrijita de Viorica Lascu si Marcel Stirban, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p.9).
Profesorul Alexandru Borza a participat ca delegat la Adunarea de la Alba Iulia, la pregatirea careia a lucrat si, ca secretar al „Consiliului National”, si a lasat documente valoroase generatiilor ce aveau sa urmeze. În 1948, la începutul persecutiei Bisericii Greco-Catolice, Înalt Preasfintia Sa Iuliu Hossu i-a încredintat spre pastrare singurul album cu fotografii realizate de Samoila Mârza la Adunarea de la Alba Iulia – 1 Decembrie 1918. Albumul a fost înapoiat Episcopiei de catre fiica profesorului, doamna Viorica Lascu.
Din 1919 va fi numit profesor de botanica la „Facultatea de Stiinte” a Universitatii din Cluj.
Nu se poate vorbi totusi de o despartire de Blaj, Parintele Borza ducea cu sine „marile planuri, gândite în cei opt ani petrecuti ca profesor al Liceului „Sfântul Vasile”, planuri pe care le va realiza pâna în anii avansati ai senectutii, precum si implicarea în viata Bisericii”, doamna Viorica Lascu. Si tot doamna Lascu ne marturiseste ca la plecarea din Blaj, Parintele Borza „a lasat o emotionanta scrisoare de multumita Veneratului Consistor Arhidiecezan, pentru toata grija de care a beneficiat”.
Viata de la Cluj a fost sub semnul celor doua statute: cel de laic, în cariera universitara, cu mari deschideri însa pentru apostolatul Preotului care era.
Profesorul Alexandru Borza a fost unul dintre cei mai mari oameni de stiinta români, cu activitate prodigioasa la catedra si în cercetarea stiintifica. Poate fi numit „un întemeietor”, a înfiintat „Institutul Botanic”, a fost membru fondator al „Academiei de Stiinte”, la initiativa profesorului s-a înfiintat „Parcul National Retezat” (primul parc national românesc), a organizat primul Congres al Naturalistilor din România” (1931), a înfiintat publicatii, cum au fost cele ale „Gradinii Botanice” din Cluj: „Catalogul de seminte”, „Contributii Botanice” si „Flora Romaniae Exicca”.
A fost presedintele Asociatiei AGRU al Diecezei de Cluj-Gherla; împreuna cu oamenii de litere, ziaristi si intelectuali, a ajutat „la pornirea si dezvoltarea organizatiei Cercetasii României”. A sprijinit ASTRU si a fost membru al Reuniunii Mariane.
A scris peste 500 de articole, studii si lucrari, dintre care amintim: „Vegetatia si flora Ardealului”, „Monumentele naturii din Ardealul central si apusean”, „Studii fitosocologice în Muntii Retezatului”, „Vegetatia Banatului în timpul romanilor”, „Flora si vegetatia Vaii Sebesului”, „Flora gradinilor taranesti române, plante de podoaba, de leac, de farmec si credinta”, „Despre vegetatia mediteraniana din sud-estul Europei”, „Corelatia dintre flora României si poporul român”, „Dictionar etnobotanic”, „Amintiri turistice ale unui naturalist calator pe trei continente”.
Prin tot ceea ce a fost profesorul si preotul Alexandru Borza a facut cunoscuta scoala botanica româneasca în toata lumea si s-a realizat colaborarea cu botanistii cei mai de seama ai timpului.
Una dintre cele mai însemnate realizari ale lui Alexandru Borza a fost ,,Gradina Botanica” din Cluj, care-i poarta numele. Pentru constructia acestui monument al naturii, Alexandru Borza a vizitat si s-a documentat cu date de la cele mai mari „Gradini Botanice” din Europa: Austria, Franta, Elvetia, Anglia si Cehoslovacia.
A fost creata în 1920 pe un teren ondulat si accidentat, potrivit diferitelor culturi, dupa planurile întocmite de el însusi. Profesorul Emil Pop, fostul sau student, îsi aminteste totala cuprindere de catre profesor a etapelor de lucru pâna la finalizare, munca daruita fara rezerve: „ … controla fiecare lucrare si se zbuciuma de-a binelea sa obtina fondurile necesare în acel ritm cu elanurile de înfaptuire”, ne marturiseste Emil Pop, doar mintile luminate si generoase au în constiinta astfel de atitudini.
La încheierea celor cinci ani de munca neîntrerupta, depasind orice obstacole, profesorul Borza tinea sa explice ce este „Gradina Botanica” din Cluj, cuvinte reluate si subliniate de cel care a devenit colaboratorul si continuatorul sau, Emil Pop: „Gradina Botanica este în primul rând o expresie a conceptiilor botanice moderne în materie de clasificare a plantelor de fitogeografie, iar nu un parc public artistic”.
Diecezei noastre de Oradea i-a daruit, din inima si munca sa, „Gradina Botanica” de la Stâna de Vale.
Am pus alaturea adesea numele celor doi profesori: Alexandru Borza si Emil Pop, pentru ca „sunt cele doua mari personalitati ale botanicii clujene … Deceniul prin care se deosebea vârsta lor a înlaturat de timpuriu distinctia ierarhica dintre dascal si discipol, facându-i colegi …, protagonistii cei mai reprezentativi ai botanicii românesti din secolul al XX-lea”.
Au fost mintile cele mai luminate? A fost Har de la Dumnezeu? Apropieri si deosebiri au fost între ei, temperamentele le erau diferite, dar a fost ceva deasupra acestora. Alexandru Borza „a fost crescut de timpuriu în disciplina rigorilor Teologiei Catolice”, a devenit preot greco-catolic, Emil Pop a studiat, „în traditiile rânduielilor mai slobode ale Institutului Teologic Ortodox din Sibiu, a devenit preot ortodox … S-au deosebit atât de mult, încât s-au completat? Probabil, vor spune unii. În adevar, „dinamismul exuberant al lui Borza contrasta adeseori intempestiv cu atitudinea contemplativa, dar controlata de spiritul critic al lui Emil Pop”.
I-am cunoscut pe amândoi … M-au impresionat puternic … De profesorul Borza ma lega bucuria de a avea acelasi crez, aceeasi traire crestina – dupa scoaterea Bisericii noastre în afara legii, familiile noastre frecventau Biserica Romano-Catolica în virtutea cuvintelor „Ubi Petrus, ibi Ecclesia”. Pentru mine si sotul meu a fost Preotul care, în clandestinitate, ne-a botezat primul copil. Si avem în minte acel Botez … si sfintenia ce se citea pe chipul bunului preot-profesor, bucuria de a celebra un Sacrament sfânt în Biserica Greco-Catolica în timp de prigoana…
La profesorul Emil Pop observam înalta tinuta morala, bunatatea, generozitatea fara margini si o modestie cu totul rara. Vorbea si scria cu multa simtire, cu talent, avea o caldura sufleteasca ce se revarsa, scapa controlului sever ce si-l impunea. Nu-i cunosteam confesiunea, dar stiam ca este un om adevarat.
Amândoi acesti oameni mari, profesori si preoti, l-au avut student pe fratele meu, l-au format. Ceea ce a primit Emil Pop de la Alexandru Borza a stiut sa daruiasca la rândul sau, fratele meu a devenit si el profesor universitar.
S-ar zice coincidente … „Sa nu limitam însa numai la tâlcuri metaforice rosturile amanuntului biografic ca în copilaria lor cei doi savanti au fost crescuti în acelasi leagan, pe care Ignat Borza – tatal lui Alexandru – îl încredintase prietenului Antoniu Pop la nasterea fiului sau Emil” (Academia Româna, „Emil Pop, o suta de ani de la nastere (1897-1997). Editura Ropprint, Cluj-Napoca ,1999,p.27).
Si tot pe linia coincidentelor? Copilul botezat în acel timp primejdios pentru greco-catolici este astazi profesor universitar …
Greu de cuprins în cuvinte o viata de PREOT, OM de STIINTA si OM, viata ca cea a profesorului Alexandru Borza, o facem cu un sentiment de jena, având constiinta cât de putin am putut cuprinde din ceea ce a fost …
De roadele activitatii sale stiintifice se bucura specialistii din lumea întreaga, caci numele lui Alexandru Borza a trecut peste toate frontierele. În China, una dintre cele mai frumoase plante îi poarta numele: Didymocarpus Dielsii Borza.
În 1954 a fost invitat la „Congresul International de Botanica” de la Paris. Desigur, nu a putut participa, dar acolo, departe de tara „a fost proclamat, ostentativ, presedinte de onoare al Congresului. În tara, abia în 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Prin credinta în Dumnezeu, cunoasterea înaintasilor, a mostenirii lor, si munca cinstita, se pot atinge culmi … Este unul din adevarurile dezvaluite de viata preotului si omului de stiinta Alexandru Borza …
Sunt 130 de ani de la nasterea acestei mari personalitati a Bisericii Greco-Catolice si a tarii … Sa-i aducem târzia noastra recunostinta si târziul nostru elogiu si, cu inima plecata, o rugaciune …