„Întâmpinarea serbarii Adormirii Maicii Domnului si Ridicarii ei la Ceruri s-a savârsit, în Biserica „Sfintii Trei Ierarhi” din Beius, joi 13 august prin binecuvântatul eveniment pe care-l numim: „întâlnire si întrunire marianista”.
Evenimentul a început printr-o Sfânta Liturghie concelebrata de parintele protopop Zorel Zima si vicarul parohial Slobodnic Iosif, alaturi de preotii: Ghiurca Emil, paroh de Stei, paroh Bota Mircea, paroh de Ioanis, Bota Marius, paroh de Pocola, Oprea Ionut, paroh de Petrani, Licuta Narcis, paroh de Gradinari, Taichis Marius, paroh de Dragoteni. Am participat, într-un numar destul de mare, marianisti din parohiile Stei, Beius, Petrani si Gradinari.
Din partea Reuniunii Mariane de nivel Eparhial a participat doamna Otilia Balaj, presedinta asociatiei, si domnisoara Domuta Ligia, membra a comitetului de conducere.
Semantica cuvintelor ne spune ca a fost o întâlnire, deoarece s-a petrecut o întrevedere a marianistilor din protopopiatul Beius. Dar nu a fost doar atât; nu am fost la acel eveniment doar pentru a afla de prezenta celorlalti. Am fost acolo pentru „a ne uni la un loc”, pentru „a ne însuma” adica pentru o întrunire marianista.
Pe steagul Reuniunii Mariane „Sfânta Maria” arborat în fata noastra sunt înscrise doua date istorice: 1920 si 17.08.1997. Cu voia mintii si îngaduinta spirituala ne imaginam adaugarea a înca doua date istorice: 1914 si 13 august 2015.
Privind cele patru date avem sansa sa traim, prin evocarea lor, o întrunire istorica: în anul 1914, Episcopul de Sfânta amintire, Demetriu Radu, binecuvânta înfiintarea Reuniunii Mariane în eparhia de Oradea; la numai sase ani distanta, în 1920 lua nastere Reuniunea Mariana „Sfânta Maria” din Protopopiatul Beius. În anul 1997, luna august se întâmpla fericita reînfiintare a Reuniunii Mariane, desfiintata la modul legalitatii vremurilor de regim comunist. Si iata, 13 august 2015, întrunirea marianistilor din Protopopiat. Acum este momentul sa acceptam termenul de întrunire, prin însumare a celor trei timpuri, numite de Sfântul Augustin: „prezentul timpului trecut”, memoria trecutului (1914, 1920, 1997), apoi „prezentul timpului prezent”, contemplare si înfaptuirea (13 august 2015) si desigur „prezentul timpului viitor”, adica asteptarea, am spune noi, prin faptuire a existentei viitoare.
Evenimentul a fost o întrunire si datorita cuvântului PSS. Virgil, transmis de parintele Zorel, care a venit spre noi întru însumare si îmbarbatare.
Tema întrunirii marianiste, anuntata din timp printr-un afis sugestiv, prevestitor si povestitor de abordari profunde – „Sfânta Fecioara Maria, model de ascultare, fidelitate si misiune” – a fost sustinuta si trimisa spre marianistii prezenti într-o meditatie personala de catre parintele Zorel. Lingvistica prezentarii a creat un cadru emotional deosebit. Masa de unde au cuvântat vorbitorii nu a fost o masa de prezidiu. Ornata în alb si albastru, în prezenta statuetei Sfintei Fecioare Maria a fost o mica agora sau poate mai bine sugerat, o nisa a credinciosilor, un amvon de unde se transmite emotii, sentimente, trairi spirituale.
Parintele Zorel a propus spre meditatii modelul Sfintei Fecioare Maria: model de ascultare („Fie mie dupa cuvântul tau!”). Acel „Fiat”, raspuns al Mariei, care trebuie sa fie un raspuns al întregii omeniri, un raspuns personal al fiecaruia prin credinta si daruire, a fost ilustrat prin reproducerea pictata din partea stânga de sus a afisului. Reproducerea imaginii „Nuntii de la Cana” din centrul de sus al afisului, ne-a introdus în meditatia celui de-al doilea model al Sfintei Fecioare Maria – model de misiune. Sfânta Fecioara Maria este „o prima misionara”, prin împlinirea dublei dimensiuni a misiunii primordiale a ei, cea a „maternitatii” ei: trupeasca si spirituala. Prin acel îndemn „Faceti ce va va spune” ea calauzeste omenirea spre Cristos si îl face prezent. Este o provocare si pentru noi de a ne însusi aceasta maternitate spirituala, prin vorbele si faptele noastre din care sa straluceasca lumina lui Cristos. Modelul fidelitatii, ilustrat în colaj în partea dreapta a afisului, ne vorbeste despre „o mama fidela care dupa ce a consimtit nasterea lui Cristos în lume, consfinteste si jertfirea Lui pe Cruce, pentru mântuirea noastra”; dincolo de dureri continua sa creada si sa împlineasca cuvântul Domnului.
Modelul de ascultare, fidelitate si misiune, trebuie urmat de toti crestinii si îndeosebi de catre marianisti. Parintele îi îndemna pe marianisti si pe preotii ramasi la aceasta reculegere, sa înfaptuiasca cuvintele Fericitului monsenior Vladimir Ghika: „Da tot ceea ce ai, da tot ceea ce esti, când nu mai ai nimic, da ceea ce poti înca sa dai: pe Dumnezeu!”.
Doamna Otilia Balaj insista în cuvântul domniei sale asupra modalitatilor de conjugare, de împletire si îmbinare a modului de ascultare, fidelitate si misiune, dar si cel de umilinta si virtute, cu practica marianista, ca si asociatie a Bisericii, precum si cu existenta particulara a membrilor ei. Reuniunea Mariana este „o asociatie a rugaciunilor, dar si a actiunilor”, având în vedere responsabilitatile mari pe care le are asociatia astazi „într-o lume secularizata care îl refuza pe Dumnezeu, îl izgoneste din viata omului”.
Domnisoara Domuta Ligia subliniaza spusele doamnei Otilia Balaj prin exemplificari din viata Bisericii Greco-Catolice.
Marturisirea doamnei Darabaneanu Mariana Tatiana, presedinta Reuniunii Mariane din protopopiat vine ca si un fel de corolar a celor spuse înainte. Prin îngaduinta lui Isus Cristos, mijlocirea Sfintei Fecioare Maria si cu sprijinul sfatului preotului confesor din aceasta zi, ajunge la o concluzie a certitudinii credintei. Prezinta o iconita a Sfintei Fecioare Maria cu inima strapunsa de cele sapte sabii, cununa de spini si cele trei piroane. Cu toate acestea si împreuna cu lacrimile de pe obraz, Maica Domnului este Preafericita. În fata greutatii grave, familiale doamna asculta cuvântul preotului „încredintati-va Sfintei Fecioare” si urmeaza modelul ei.
13 august 2015, o zi cu adevarat marianista, savârsita în Protopopiatul Beius s-a finalizat într-o consfintire catre Preacurata Fecioara Maria, în cântari mariane si obisnuita agapa crestina cu daruirea marianelor.