„În Sala „Traian Mosoiu” a Primariei Oradea, avut loc luni seara prezentarea volumului „Dascali din Bihor” avându-l ca autor pe domnul Ion Bradu. Volumul a vazut lumina tiparului prin stradania fiului domnului Ion Bradu, Mircea Bradu.
Volumul a fost prezentat de catre Preasfintia Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, domnul profesor Aurel Chiriac, domnul profesor etnolog Craciun Parasca si domnul scriitor Mircea Bradu. Moderatoarea lansarii a fost domnisoara Cristina Puscas.
În cuvântul înainte al volumului Preasfintia Sa Virgil afirma:
„Cartea pe care o avem în fata ne introduce în atmosfera României interbelice, acea perioada de renastere spirituala si speranta în care, într-o patrie unita, personalitati care afirmau valorile autohtone în politica, literatura, stiinta, arta, spiritualitate, de la Nicolae Iorga, Haricleea Darclée, Maria Tanase, la tinerii de pe atunci Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, George Enescu sau Constantin Brâncusi au urmat modelele înaintasilor lor, dascali si profesori de vocatie. Efervescenta timpului s-a manifestat pe toate planurile vietii cultural-spirituale. Între cei care au lucrat într-un climat de onestitate deplina, generosi si altruisti, la consolidarea renasterii interbelice au fost acei dascali care si-au trait vocatia lor cu sfintenie si daruire de sine si care au transmis generatiilor care au urmat valorile cele adevarate, în care au crezut cu tarie. Munca lor nu a fost în zadar. Daca în perioada regimului comunist si al asa-zisei educatii ateiste aceste valori au subzistat tuturor încercarilor distructive, daca dupa 1989 România a putut sa iasa din opresiunea istoriei rugându-se public „Tatal nostru” dupa atâtia ani de interdictie, toate acestea au fost posibile tocmai datorita acestor dascali care au semanat semintele spirituale care au dat rod si au înnobilat spiritualitatea acestor meleaguri.
În rândurile care urmeaza vom întâlni nume si scurte biografii. În spatele acestora stau vieti traite, fiecare în parte adevarate romane ramase înscrise în „cartea vietii”. Vorbindu-ne despre „Dascalii din Bihor” lucrarea ne ofera si o restituire a istoriei locale prin care, asa cum recunoaste autorul, domnul Mircea Bradu, „ne este prezentata activitatea, virtutile, vocatiile, împlinirile, framântarile, initiativele, devotamentul muncii, nobletea sufleteasca a unor dascali din perioada anilor interbelici (1918-1940).”