„Saptamâna de rugaciune pentru unitatea crestinilor din acest an are ca si tema: „Împacarea – Iubirea lui Cristos ne constrânge”, tema luata din a doua Epistola catre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 5 cu versetul 14.
A doua zi de rugaciune pentru unitatea crestinilor a avut loc la Biserica Penticostala Betania, Strada Doina, 19, unde au fost prezenti reprezentanti ai Bisericilor: Greco-Catolica, Romano-Catolica, Ortodoxa, Reformata, Penticostala, Unitariana, Evanghelica – Lutherana precum si rabinul Comunitatii Evreilor Mesianici din Oradea.
Cuvântul de învatatura din partea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica, de Oradea a fost transmis de catre parintele Alexandru Dragos. Redam în continuare cuvântul parintelui Alexandru:

Profunzimea iubirii lui Cristos
Cât de mare si cât de profunda este iubirea lui Cristos pentru oameni?
Încercând sa raspund la aceasta întrebare mi-am adus aminte de Edit Stein, una dintre patroanele spirituale a Europei care vorbea despre anii petrecuti la Auschwitz si despre cele mai dure situatii care pot sa apara în viata unui om. Dar dincolo de aceste situatii Edith Stein vorbeste despre dimensiunea iubirii, facând o comparatie cu cea mai profunda prapastie care exista pe pamânt si spune: chiar daca aceasta este profunda, iubirea lui Dumnezeu este si mai profunda pentru ca însoteste în permanenta omul si încearca mereu sa-i ofere solutii pentru mântuirea sufletului.
Suntem în prapastie ca urmare a pacatului, Dumnezeu nu ne abandoneaza el ne va cauta si va încerca sa ne atinga din nou, chiar si în cel mai decazut loc care ar exista. Suntem într-o depresie? Dumnezeu este capabil sa ne daruiasca încrederea, sa ne ridice. Iubirea lui Dumnezeu ne vine în ajutor chiar si în cele mai dificile momente din viata noastra. Bratele lui sunt capabile sa ne ocroteasca iar mâna lui este atât de puternica încât poate sa ne scoata din orice stare.
Iubiti frati într-u Cristos, noi suntem fii si fiicele lui Dumnezeu, si l-am acceptat pe Isus ca Mântuitorul nostru. In inimile noastre dorim sa-l iubim si sa-l urmam, dar suntem pacatosi si simturile ne sunt alterate, aceasta este consecinta acceptarii lucrurilor care ne ocupa mintea si sufletul, fie viciile, fie dorinta de a poseda tot mai mult. Pacatul ne atrage, pacatosii ne par atât de draguti…
La început nu am dorit sa pacatuim, am privit doar, apoi privind am dorit sa gustam, iar gustând ne-am facut sclavi pacatului. Sclavi ai pacatului nu devenim imediat decât atunci când din neglijenta devenim dependenti de vicii si pacate. Nu le dorim dar nu avem nici taria si nici vointa de a iesi din aceasta stare.
Daca luam exemplul lui Lot din Vechiul Testament, acesta a ales sa locuiasca între pacatosi în Sodoma, apoi devine prizonier alaturi de întreaga familie, caderea lui în pacat e tot mai profunda, însa Dumnezeu nu-l abandoneaza si nici Avraam omul lui Dumnezeu. Va invit sa luam exemplul lui Avraam.
Multi îsi imagineaza si cred c-ar cunoaste iubirea lui Dumnezeu, dar va asigur: dimensiunea cunoasterii iubirii lui Dumnezeu nu o vom putea cunoaste total nici peste multe secole, multi dintre noi au descoperit diferite aspecte legate de Dumnezeu, dar înaltimea iubirii sau latimea sau profunzimea iubirii sunt înca necunoscute pentru noi. Aceasta iubire este precum un ocean imens, trebuie sa îndraznim sa ne lansam spre larg pentru a putea cunoaste o mica picatura din iubirea lui Dumnezeu.
Daca dorim sa cunoastem iubirea lui Dumnezeu este nevoie sa ne deplasam cu mintea si cu sufletul pe Golgota, si dupa ce vom rememora întreaga scena a ultimelor clipe pe Cruce vom întelege partial si totusi, destul de bine imensitatea iubirii lui Dumnezeu, vom întelege prin cuvintele Mântuitorului imensitatea si valoarea gestului.
Daca Isus a acceptat moarte pe cruce este din iubire pentru prietenii sai, mai mult ne-a dat si exemplul suprem de iertare, iertându-si proprii ucigatori : „Doamne iarta-le lor ca nu stiu ce fac”
Iubirea cea mai profunda de pe pamânt, în opinia mea, dar nu numai este iubirea unei mame. Sotii pot sa se separe datorita pacatului care împiedica bunul mers sau reconcilierea sotilor, fratii se mai cearta si pornesc pe drumuri diferite, dar iubirea unei mame este vesnica.
In societatea secolului 21 tot mai putini tineri aleg casatoria, fenomenul îndepartarii de credinta, de Dumnezeu, de iubire este tot mai des întâlnit, multi copii nu mai cunosc iubirea ambilor parinti, nu mai cunosc iertarea, compasiunea si loviturile vietii li se par o normalitate, dar în spatele acestor stari este cineva care asteapta cu sufletul si bratele mereu deschise, este mama care nu uita sa iubeasca si sa ierte. Nici moartea nu îi opreste iubirea pentru ca este mai puternica decât ea.
Dar mai permiteti-mi sa va mai spun câteva cuvinte, iubirea lui Dumnezeu este si mai mare pentru ca el, Dumnezeu, este singurul care a acceptat moartea Fiului pentru noi, oricare dintre noi am fi preferat sa ne oferim propria viata pentru a o salva pe cea a copilului dar nu am fi sacrificat propriul nostru copil pentru aproapele.
Fiecare persoana a fost creata pentru a deveni ceea ce Dumnezeu i-a sadit în suflet. Darul pe care l-am primit de la Dumnezeu este viata si iubirea.
Daca nu ne materializam darurile si iubirea vor suferii toti oamenii pentru ca, fiecare dintre noi este unic si fiecare dintre noi a primit un dar fara de care se rupe un echilibru al societatii.
Nu putem sa ne întoarcem în trecut pentru a face un nou început dar putem începe acum pentru a scrie un alt sfârsit!